
- redactia
- 0 comentarii
- 936 Vizualizări
Situaţia cadrelor medicale din Mureș infectate cu Covid-19
21 aprilie 2020De la începutul pandemiei de coronavirus şi până în data de 21 aprilie 2020, un număr de 36 cadre medicale au fost declarate pozitiv cu Covid-19, iar 4 dintre acestea sunt deja vindecate şi externate, a informat marți, 21 aprilie, conducerea Direcției de Sănătate Publică Mureș.
Potrivit sursei citate, într-unul dintre cele 36 de cazuri evoluţia a fost nefavorabilă soldându-se cu deces, respectiv cazul unui brancardier de la Spitalul Clinic Judeţean Mureş.
”Dintre cele 36 cadre medicale, 16 sunt angajate ale Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş, 7 cadre medicale angajate ale Spitalului Clinic Judeţean Mureş, 9 sunt angajate ale Spitalului Municipal Sighişoara, un medic de familie, un medic al unei unităţi medicale private din Târgu-Mureş, un medic stomatolog şi un asistent de farmacie de la o farmacie privată. Cele 9 cadre medicale de la Spitalul Municipal Sighişoara confirmate pozitiv Covid-19 nu au locuit împreună cu familiile lor, acestea locuind fie la hotel, fie singure în apartament. Dintre acestea, 6 sunt internate în cadrul Secţiei Boli Infecţioase a Spitalului Municipal Sighişoara, iar 3 sunt internate la Spitalul Clinic Judeţean Mureş, Secţia Clinică Boli Infecţioase”, se precizează în comunicat.
Conform aceleiași surse, ”starea celor 9 cadre medicale este una bună, majoritatea fiind asimptomatice, iar celelalte cu simptome uşoare.”
Totodată, conducerea Direcției de Sănătate Publică Mureș a mai precizat că Secţia Boli Infecţioase a Spitalului Municipal Sighişoara ”este în continuare funcţională, aici desfăşurându-şi activitatea, în prezent, peste 30 de cadre medicale, ca urmare a suplimentării personalului”, iar ”celelalte cadre medicale, care în acest moment sunt confirmate pozitiv Covid-19, sunt internate în cadrul Spitalului Clinic Judeţean Mureş, Secţia Clinică Boli Infecţioase”, respectiv că ”în acest moment, starea de sănătate a tuturor cadrelor medicale internate este una bună.”
Alex TOTH
- Etichete:
- cadre medicale covid 19
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu