FOTO: Asociația pentru Urgențe Medicale Luduș, donații noi către Spitalul din Luduș Luduș
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 207 Vizualizări

FOTO: Asociația pentru Urgențe Medicale Luduș, donații noi către Spitalul din Luduș

În urmă cu mai puțin de o lună, Asociația pentru Urgențe Medicale Luduș a luat decizia de a-și reorienta eforturile pentru ajutorarea Spitalului Orășenesc ”Dr. Valer Russu” în lupta cu amenințarea care ne-a dat peste cap viețile tuturor, coronavirusul de tip nou.

Eforturilor de strângere de fonduri li s-a adăugat, așadar, încă unul, respectiv identificarea surselor pentru achiziționarea de echipamente de protecție pentru medici, asistente și personal auxiliar. Efort care s-a dovedit extrem de dificil, piața fiind detonată pur și simplu de cererea masivă și oferta redusă, pe fondul problemelor tot mai mari legate de aprovizionare.

Astăzi a fost semnat cel de-al doilea contract de sponsorizare între Asociația noastră și Spitalul Orășenesc ”Dr. Valer Russu” din Luduș, iar eforturile ludușenilor s-au materializat în măști de protecție tip KN95 și FFP2 (160 de bucăți), combinezoane de protecție (177 de bucăți) și mănuși (12.700 de bucăți). Acestora li s-au adăugat consumabile pentru aparatul de respirație artificială achiziționat la primul proiect, respectiv filtre antibacteriene și antivirale și racorduri, dar și un tensiometru.

Toate aceste produse însumează aproape 40.000 de lei, recunoștința noastră îndreptându-se din nou către toți ludușenii și companiile care au pus umărul: Samarcu SRL (Fabio Padovan), East Agro Input, Bigmat, MAOK Invest, Loft SRL, Copytech, Borotrans, Riconta, Romeo și Julieta.

De asemenea, o serie de persoane fizice au dorit să doneze, iar alți parteneri au întins o mână de ajutor activității noastre.

Apreciem din suflet ajutorul oferit de ceilalți oameni implicați în viața Asociației (în ordine alfabetică): Iulian Haba, Ane Hambețiu, Alex Huzău, Claudiu Man, Mihail Man, Camelia Marian, Carmen Mîrza, Dragoș Mureșan, Claudiu Cristian Nagy, Alina Nemeș, Cristi Nicoară, Emanuel Vasile Nistor, Cristina Rotar, Adela Szanto, Florin Varo. Mulțumim pentru buna colaborare Primăriei și Consiliului Local Luduș, precum și managementului Spitalului Orășenesc ”Dr. Valer Russu” Luduș.

Bineînțeles, mulțumim pentru atenția cu care am fost tratați de mass-media locală și regională, fără ei mesajele noastre ajung mult mai greu la ludușeni!

(Comunicat de presă, Asociația pentru Urgențe Medicale Luduș)

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE