Liberalii anunță măsuri de repornire a economiei Business
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 519 Vizualizări

Liberalii anunță măsuri de repornire a economiei

Președintele Organizației Oamenilor de Afaceri din cadrul PNL Mureș, dr. ing. Ovidiu Georgescu, a anunțat joi, 23 aprilie, prin intermediul unui comunicat, că atât Guvernul PNL cât și președintele României, Klaus Iohannis, lucrează la un pachet ”puternic și amplu” pentru repornirea economiei.

”Pachetul va fi lansat după ce se va termina starea de urgență. Deja sunt două măsuri care au fost luate încă din perioada stării de urgență și vor facilita repornirea economiei: programul IMM Invest de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii, precum și susținerea lucrărilor de investiții demarate. Programul de relansare economică va avea la bază și propuneri venite din partea mediului de afaceri – există un inventar al lor în urma consultărilor cu aceștia. De asemenea, Guvernul va veni cu propriile măsuri și așteaptă deciziile ce vor fi luate în privința instrumentele de susținere de la nivel european pentru țările membre ale UE”, a precizat dr. ing. Ovidiu Georgescu.

Măsuri certe

Totodată, președintele Organizației Oamenilor de Afaceri din cadrul PNL Mureș a trecut în revistă mai multe măsuri care vor figura ”cu certitudine” în pachetul guvernamental.

”Susținerea unui program masiv de investiții publice derulate fie de la nivel guvernamental, fie de la nivelul județelor, localităților. Obiectivul este asigurarea unui motor de creștere sănătos prin intermediul investițiilor publice în infrastructura de transport, în infrastructura energetică, în infrastructura sanitară, în infrastructura școlara, în infrastructura de comunicații. Guvernul pregătește și pentru companiile mari măsuri de susținere, de garantare a creditelor pentru capitalul de lucru și a creditelor pentru investiții, așa cum a procedat în cazul IMM-urilor. Susținerea din finanțări europene a investițiilor realizate de IMM-uri în anumite domenii de activitate. Măsuri de reintrare în activitate a companiilor care au fost afectate, măsuri active de reintegrare a persoanelor pentru care astăzi guvernul asigură plata șomajului tehnic”, a menționat dr. ing. Ovidiu Georgescu.

De unde vor veni banii?

Nu în ultimul rând, președintele Organizației Oamenilor de Afaceri din cadrul PNL Mureș a încercat să ofere un răspuns pertinent la întrebarea ”De unde vor veni banii pentru pachetul de măsuri de relansare economică?”

”Guvernul evaluează acum toate resursele financiare pe care le poate mobiliza: resurse interne, resurse de la bugetul UE, de la finanțatori instituționali sau de la creditori din România sau de pe plan internațional. Important este să folosim cu seriozitate toate aceste resurse și relaxarea condițiilor de deficit oferită acum de Uniunea Europeană. Cu alte cuvinte, deficitul trebuie crescut doar pentru a relansa și consolida situația economică, pentru a consolida măsurile de prevenție sanitară și de ajutor social dat celor în nevoie după ce starea de urgență va înceta. Esențial nu este nivelul deficitului, ci finanțarea acestuia. Fiecare leu trebuie calculat și trebuie să transmitem mesaje de seriozitate pentru români și finanțatorii internaționali”, a subliniat dr. ing. Ovidiu Georgescu.
Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE