VIDEO: Maria Elena Casoni de la SMURD Târgu-Mureș a revenit din Italia! Sanatate
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 795 Vizualizări

VIDEO: Maria Elena Casoni de la SMURD Târgu-Mureș a revenit din Italia!

Premierul Ludovic Orban i-a întâmpinat sâmbătă, la Baza Aeriană 90 Otopeni, pe medicii şi asistenţii români care au revenit din misiunea în Italia, cărora le-a mulţumit şi le-a transmis respectul şi aprecierea sa pentru solidaritatea de care au dat dovadă cu cadrele medicale şi pacienţii din Italia, în lupta contra Covid-19. Din echipa de cadre medicale a făcut parte și Maria Elena Casoni, asistentă medicală în cadrul SMURD Târgu-Mureș.

„Am ţinut în mod special să fiu prezent aici, la revenirea în ţară a formidabilei echipe de medici, asistente, pompieri, care în mod voluntar au lucrat în Italia, pe o perioadă de 17 zile, şi prin solidaritate au fost alături de cadrele medicale din Italia şi de pacienţii italieni în bătălia contra Covid-19. Le transmit respectul, aprecierea mea şi de asemenea le mulţumesc enorm pentru faptul că au transmis o imagine extrem de frumoasă despre România, nu numai în Italia, ci şi la nivel european. Îi felicit pentru tot ceea ce au făcut în misiunea lor umanitară şi le doresc succes în carieră”, a precizat Orban.
Şeful Executivului i-a mulţumit şi Papei Francisc, pentru ajutorul acordat României, constând în echipamente necesare în lupta împotriva pandemiei de coronavirus.
„Transmit gratitudinea noastră faţă de ajutorul care a fost acordat din partea Papei, un ajutor constând în ventilatoare atât de necesare pentru sistemul medical românesc. Îi mulţumesc din partea Guvernului României pentru gestul caritabil pe care l-a făcut”, a subliniat premierul.
La eveniment a participat ambasadorul Italiei la Bucureşti, Marco Giungi, care a mulţumit personalului medical românesc pentru ajutorul pe care l-a dat în ţara sa.
Potrivit MApN, echipamentul medical donat de către Papa Francisc oraşului Suceava constă în cinci ventilatoare pulmonare, 200 combinezoane de protecţie, 5.000 măşti sanitare, 900 măşti tip FFP2 şi 400 ochelari de protecţie.

(www.agerpres.ro)

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE