IMPORTANT! Raed Arafat, anunț despre viitoarele măsuri de relaxare a restricțiilor Sanatate
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 2646 Vizualizări

IMPORTANT! Raed Arafat, anunț despre viitoarele măsuri de relaxare a restricțiilor

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, și conducătorul Grupului pentru Comunicare Strategică, dr. Raed Arafat, a declarat, în acest sfârșit de săptămână, pentru postul de televiziune Digi 24, că viitoarele măsuri de relaxare a restricțiilor impuse de pandemia Covid-19 vor fi graduale.

Măsurile de relaxare, luate după ”o analiză serioasă”

Relaxarea măsurilor va aduce cu sine și măsuri compensatorii, a afirmat dr. Raed Arafat, potrivit căruia o mare responsabilitate în acest sens va reveni populației României.

”Nu vor fi luate măsuri de relaxare până după 15 mai și până nu se face o analiză serioasă, iar aceste măsuri vor fi graduale. Să nu se aștepte lumea că vom avea măsuri de relaxare care vor însemna automat o revenire la ce a fost înaintea epidemiei sau pandemiei pe plan mondial. Deci nu asta este vorba. E vorba despre măsuri graduale, atent decise, atent alese și cu monitorizare între măsuri pentru că iei anumite măsuri, aștepți să vezi impactul lor după care mai iei anumite măsuri, aștepți să vezi impactul lor, dacă vezi că crește din nou numărul cazurilor mai poți să iei alte măsuri compensatorii sau din nou să revii la anumite măsuri de restricții. Depinde de noi foarte mult, pentru că măsurile de relaxare, indiferent care sunt aceste măsuri, vor veni și cu măsuri compensatorii și s-a menționat de purtatul măștii, de anumite reguli pentru anumite spații. Aici se mută responsabilitatea către populație. Dacă nu respectă aceste măsuri, dacă nu respectă măsurile compensatorii, riscul devine mai mare. Deci este o muncă care se face împreună. Împreună o facem cu populația ca să putem să ieșim din situația asta cu impactul cel mai puțin sau cel mai mic posibil”, a precizat șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.

Exemplul lui Raed Arafat

Liderul Grupului de Comunicare Strategică a oferit și un posibil exemplu de relaxare a măsurilor.

”Dau un exemplu, nu înseamnă că așa va fi. Este doar ca să se înțeleagă. Poate că în prima fază oamenii să poată să iasă din casă fără să mai trebuiască să aibă declarația pe proprie răspundere, dar în același timp poate că va trebui respectat mai departe numărul maxim de persoane, trebuie să se respecte mai departe faptul că nu se organizează festivități, nu se organizează concerte, nu se merge la restaurant să se stea la masă, ci doar să se cumpere, pentru luat acasă. În niciun caz nu în prima zi când s-a făcut acest lucru, automat toată lumea este în stradă. Poate că se deschid parcurile, dar nu locurile de joacă din parcuri care rămân închise. E posibil să fie așa. Deci astea sunt măsuri graduale care pot fi luate în următoarea perioadă, dar sunt exemple, nu vreau să fie folosite că așa va fi. Dacă ne liniștim măcar în faza asta până la toamnă, este o perioadă de refacere și de pregătire mai bună”, a mai spus dr. Raed Arafat.

Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE