- redactia
- 0 comentarii
- 474 Vizualizări
UMFST Târgu-Mureș a început înscrierea la simularea examenului de admitere, care se va desfășura online
27 aprilie 2020Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) „George Emil Palade” din Târgu Mureş a început, luni, înscrierea candidaţilor la simularea examenului de admitere la, care va avea loc în data de 17 mai, prin intermediul unei platforme online.
„Simularea este organizată de Liga Studenţilor din Târgu Mureş, în colaborare cu UMFST ‘George Emil Palade’ din Târgu Mureş. Înscrierile se pot face până la data de 12 mai 2020. Taxa de participare la simulare este de 50 lei şi se poate achita până la data de 15 mai 2020. Simularea este organizată cu scopul de a-i ajuta pe elevi să-şi evalueze cunoştinţele dobândite pentru examenul de admitere. Prima simulare a avut loc la începutul lunii martie, iar la aceasta au participat peste 600 de liceeni din toate colţurile ţării”, a anunţat, luni, UMFST Târgu Mureş, într-un comunicat de presă.
Potrivit regulamentului, timpul alocat pentru completarea grilei de întrebări este de două ore şi jumătate pentru specializările mari, precum Medicină Generală, Medicină Dentară şi Farmacie, şi 40 de minute pentru specializările mici, precum Asistenţă medicală generală, Balneofiziokinetoterapie şi recuperare, Tehnică dentară, Nutriţie şi dietetică şi Cosmetică medicală.
Regulamentul simulării online prevede că fiecare candidat poate reveni asupra oricărei întrebări în limita timpului alocat probei, iar timpul disponibil rămas este în permanenţă afişat candidatului pe platforma de examinare.
După elaborarea lucrării/după scurgerea timpului alocat desfăşurării probei de concurs, candidatul îşi poate vizualiza punctajul obţinut, iar clasamentul final pe specialităţi şi probe de concurs va fi afişat la ora anunţată în prealabil.
(www.agerpres.ro)
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
|
Lasă un comentariu