Mureș: Șapte dosare penale pentru fals și uz de fals, în cazul unor adeverințe permanente eliberate de angajatori Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1077 Vizualizări

Mureș: Șapte dosare penale pentru fals și uz de fals, în cazul unor adeverințe permanente eliberate de angajatori

Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş a anunţat, marţi, deschiderea a şapte dosare penale pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals, după ce mai multe persoane au fost oprite în trafic şi au prezentat adeverinţe permanente eliberate de angajatori care ulterior s-au dovedit neconforme cu realitatea.
Potrivit unui comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, un dosar penal a fost deschis după ce, în data de 16 aprilie, cu ocazia unui control în trafic efectuat de către lucrătorii de poliţie pe strada Gheorghe Doja, a fost oprit un autoturism în care se afla un pasager care a prezentat o adeverinţă permanentă de angajat eliberată de o societate comercială din comuna Sânpaul.
În urma verificărilor s-a stabilit că acesta nu era angajat al acelei societăţi.
Un alt dosar a fost constituit după ce, în 22 aprilie, cu ocazia unui control în trafic efectuat de către lucrătorii de poliţie în localitatea Râciu, pe DN 15 E, a fost oprit un autoturism în care se afla un bărbat care a prezentat două adeverinţe eliberate în calitate de angajat de către două societăţi comerciale.
În urma verificărilor în sistemul REGES s-a stabilit că persoana nu figurează ca angajat al nici uneia dintre cele două societăţi.
De asemenea, un dosar a fost constituit după ce, la data de 19 aprilie, cu ocazia unui control în trafic efectuat de către lucrătorii de poliţie în localitatea Stejăriş, comuna Acăţari, pe DJ 151D, a fost oprit un autoturism în care se afla un bărbat care a prezentat o adeverinţă eliberată de o societate comercială, iar în urma verificărilor în sistemul REGES s-a stabilit că persoana figurează la acest moment cu activitatea suspendată faţă de societate.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş a mai deschis un dosar după ce, în data de 17 aprilie, cu ocazia unui control în trafic efectuat de către lucrătorii de poliţie în localitatea Miercurea Nirajului, a fost oprit un autoturism în care era un bărbat care de asemenea a prezentat o adeverinţă eliberată de către o societate comercială, dar s-a stabilit că persoana nu figurează ca angajat al acelei societăţi.
„Având în vedere menţiunea intervalului pentru care a fost emisă adeverinţa şi momentul surprinderii în trafic a persoanei aşa-zis angajate, urmează a se efectua cercetări cu privire la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi faţă de administratorul societăţii”, a precizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş.
Un alt dosar are ca obiect faptul că, la data de 16 aprilie, cu ocazia unui control în trafic efectuat de către lucrătorii de poliţie în localitatea Stejeriş, comuna Acăţari, a fost oprit un autoturism în care se aflau trei bărbaţi.
„Cele trei persoane au prezentat adeverinţe eliberate de angajator, iar în urma verificărilor în sistemul REGES s-a stabilit că doar şoferul autoturismului figurează la acest moment cu activitatea suspendată faţă de societate; faţă de cele susţinute de conducătorul autoturismului urmează să se efectueze cercetări cu privire la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi faţă de administratorul societăţii”, a precizat pachetul.
Totodată, un alt dosar a fost deschis după ce, în data de 16 aprilie, la un control în trafic efectuat de poliţişti în localitatea Stejeriş, pe DJ 151D, a fost oprit un autoturism în care se aflau patru Bărbaţi, prezentând prin intermediul aplicaţiei telefonice adeverinţe eliberate de către o societate comercială.
„În urma verificărilor în sistemul REGES s-a stabilit că doar o persoană (conducătorul autoturismului) nu figurează ca angajat al acelei societăţi. Având în vedere susţinerile conducătorului autoturismului, urmează să se efectueze cercetări şi faţă de administratorul societăţii care a eliberat adeverinţa sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată”, se precizează în comunicatul de presă.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş a mai arătat că un alt dosar vizează faptul că, după oprirea în trafic a unui autoturism în care se afla un bărbat, lucrătorii de poliţie în localitatea Periş au verificat adeverinţa care îi atesta acestuia calitatea de angajat al unei societăţi comerciale, însă în urma verificărilor în sistemul REGES s-a stabilit că persoana nu figurează ca angajat al acelei societăţi.
„Având în vedere susţinerile conducătorului autoturismului urmează să se efectueze cercetări şi faţă de administratorul societăţii care a eliberat adeverinţa sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată”, a precizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş.

(www.agerpres.ro)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE