Ana Maria Galea, pasiune, dăruire și iubire pentru jazz

30 aprilie 2020

An de an, la data de 30 aprilie, se celebrează Ziua Internaţională a Jazz-ului, prilej cu care sunt programate în toată lumea, concerte şi evenimente conexe dedicate acestui stil muzical. Anul 2020 pare să fie unul mai sărac în astfel de evenimente ca urmare a pandemiei Covid-19, majoritatea artiștilor adoptând sistemul online în a-și promova dragostea pentru acest gen muzical. Născută la Galați, Ana Maria Galea este absolventă a Universității de Artă din Tîrgu Mureș, Secția Actorie, profesor la catedra de Arta Actorului din cadrul Liceului Vocațional de Arta din Tîrgu Mures, la care se adaugă un master în pedagogie teatrală. Dar latura cea mai importantă a sa este dragostea penrtru muzică, despre care ne-a vorbit în interviul următor:

Când și cum s-a produs prima ta întâlnire cu muzica ?

Muzica există în viața mea de la început. Părinții mei sunt antrenori de gimnastică și atunci când eram copil, 3-4 ani, mergeam întodeauna cu ei la sală, gimnastele făceau pregătirea pentru partea artistică acompaniate de pian. Asta e una dintre primele mele amintiri și ar mai fi cea legată de timpul petrecut la Brașov la bunici. Ei aveau o colecție impresionantă de discuri, Chopin, Liszt, Greschwin,Berlioz, Mozart, multă operă , pe care le ascultam cu plăcere ,iar pe de altă parte, verișoarele mele care aveau un pian de care nu mă dezlipeam de câte ori mergeam în vizită la ele. Le exasperam, dar mie îmi făcea o deosebită plăcere. Atunci mi-am promis că voi locui într-o casă cu pian și așa s-a întâmplat.

De ce jazz ? Ce are aparte acest gen de îl face atât de special ?

Când mă gândesc la parcursul meu muzical îmi spun în glumă întodeauna că sunt fie o pianistă „ratată” fie o cântăreață de operă „ratată”. Jazz-ul l-am ascultat dintodeauna. Mama obișnuia să meargă la Galați la Festivalul Danubius, eu în copilărie nefiind atrasă de jazz . În clasa a VI-a am fost la operă pentru prima dată împreună cu un bun prieten , după ce s-a terminat spectacolul am mers acasă și i-am spus mamei că doresc să devin cântăreață de operă. Ea s-a uitat la mine și mi-a spus :„ ai înebunit ? Noi suntem de sport.” Acolo s-a terminat o lume, dar mai târziu, după ani, în facultate am reînceput să construiesc acest vis , cel de a fi muzician. Am început să studiez canto cu doamna Lelia Albu la Universitatea de Artă Teatrală, un profesor extraordinar.Apoi nu știu de ce, într-o zi am spus… jazz.Am căutat-o pe doamna Anca Parghel și așa a început tot.

Cum a fost călătoria prin această artă numită muzica?

Fascinantă, dificilă, ușoară, nu știu. Când trebuie să răspund la întrebarea aceasta emoțiile sunt contradictorii.Ce știu însă e că această călătorie continuă.

Cine au fost cei care te-au marcat? Care au fost momentele și locurile de suflet ?

A.M.G.: Actrița Adriana Trandafir care mi-a schimbat destinul. Profesorii Mihai Sin și Lelia Albu care au insistat să fiu admisă la UAT. Doamna Anca Parghel fără de care nu aș fi fost ce sunt azi. Mircea Tiberian un inițiat care mi-a arătat ce știu și mai ales ce nu știu despre jazz și Sebastian Gheorghiu, un foarte bun manager cultural, organizator al Academiei IconArts cu care ,surprinzător, m-am întâlnit la Sibiu pe „Podul Minciunilor” în perioada unui workshop la care participam susținut de Mircea Tiberian și care mi-a oferit șansa de a concerta în cele mai frumoase locuri din România și străinătate. Fiul meu care deși are doar 17 ani are o gândire și o maturitate care uneori mă sperie…cam asta ar fi.

Un concert are un farmec aparte oferit de public. Cât este de văduvit un artist fără public?

Fără public e foarte complicat. Eu trăiesc prin prin bucuria oamenilor care mă ascultă. Mă încarcă. E apăsător, da, cred că asta e : fără public e apăsător.

Cum suplinești lipsa publicului ?

În perioada aceasta studiez, citesc, mă regăsesc și încerc să îmi dau seama ce e cu adevărat important pentru mine, ce mă face fericită . Am de gând să îmi schimb puțin optica, adică să văd dacă merge să trăiești făcând exclusiv ce îți place. Pentru mine e o perioadă bună. Cred că eram prea ancorată în activitățile mele de zi cu zi, multe și solicitante, acum m-am oprit și mă bucur de lucruri simple. E mult mai relaxant și realizez că „n-ai nevoie de prea multe ca să fii fericit” …asta citând o piesă celebră în zona Târgu Mureșului.

Ce cântări ai mai avut în această perioadă ?

Am avut un concert on-line în cadrul scenei TamTam, un proiect inițiat de Horia Mihail și am cântat alături de prieteni un concert numit „Tokyo Blues” în cadrul proiectului „10 pentru Arte” tot on-line. Pe această cale le mulțumesc celor care au cumpărat bilete sau au donat deși concertul a fost transmis gratuit.

Un loc special unde ai vrea să concertezi după ce trece această pandemie ?

Aș vrea să merg în Japonia.

Care sunt artiștii tăi preferați din acestă lume a jazz-ului?

A.M.G.: Sunt foarte mulți muzicieni pe care îi admir. N-o să îi nominalizez pe cei români, toți sunt fantastici pentru că s-au dedicat acestei arte, a jazz-ului . Însă dintre muzicienii străini aș dori să îi aduc în ateniția dumneavoastră pe Bill Evans, Dexter Gordon, Charile Parker,.și lista ar putea să continue pe două mii de pagini. Dintre cei contemporani nouă, Îmi palace mult un muzician italian Enrico Rava și îl admir pe Ron Carter, basist și mare pedagog american.

Pe care ni l-ai recomanda în această zi specială de 30 aprilie ?

Aș vrea să ascultați artiști români. Pentru mine cea mai frumoasă piesă românească de jazz este : „Pasărea măiastră” – Anca Parghel și Mircea Tiberian. Bineânțeles nu trebuie să uităm de compozițiile semnate Marius Popp, Richard Oszanizky, Johny Răducanu sau ale muzicienilor din generația contemporană nouă percum Petrică Andrei.

Un gând tuturor celor ce împărtășesc frumusețea acestui gen de Ziua Internațională a Jazz-ului