Adaptarea activității UMF-urilor la noile condiții date de contextul pandemiei cu coronavirus Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 631 Vizualizări

Adaptarea activității UMF-urilor la noile condiții date de contextul pandemiei cu coronavirus

Rectorii celor 6 universităţi membre ale Asociaţiei Universităţilor de Medicină şi Farmacie din România (AUMFR) s-au întâlnit în ședință în data de 28.04.2020, în care au fost discutate aspecte importante privind adaptarea activității UMF-urilor la noile condiții date de contextul pandemiei cu coronavirus.

Universitățile de Medicină și Farmacie au fost printre primele instituţii de învăţământ superior din România care au ales să acţioneze profilactic, prin adoptarea unei serii de decizii şi măsuri de prevenţie, cu scopul reducerii şi limitării propagării infecţiei.

La ultima întâlnire a AUMFR s-au luat următoarele hotărâri:
• Înscrierile la examenul de admitere în ciclul universitar de licență vor avea loc pe platforme online.
• Examenul de admitere în ciclul universitar de licență se va face prin metoda tradițională, în data de 26 iulie 2020, cu respectarea cu strictețe a măsurilor de distanțare fizică și de protecție a candidaților.
• Pentru reducerea riscului epidemiologic, sesiunea de examene pentru semestrul II și cea de reexaminare va avea loc online sau onsite, după o metodologie proprie a fiecărei universități și aprobată în Senatele universitare.
• Propunem să se elimine bariera dintre ciclul clinic și preclinic (la sfârșitul anului III de studiu) și să se poată promova în anul următor cu maxim 15 credite restante (propunerea este valabilă doar pentru acest an universitar 2019-2020).
• Examenul de licență va avea loc în luna septembrie 2020. Acesta se va desfășura online sau față în față, dacă situația epidemiologică o va permite.
• Termenul de depunere al lucrărilor de licență s-a prelungit până în data de 15 iulie. Se acordă posibilitatea redactării lucrării de licență de tip analiză sistematică pentru studenţii din anul VI de la Facultatea de Medicină și Medicină Dentară sau anul V la Facultatea de Farmacie, care nu pot efectua lucrările experimentale/clinice din cauza măsurilor epidemiologice luate la nivelul spitalelor. În această situație, titlul lucrării de diplomă poate fi modificat.

Universitățile de Medicină și Farmacie din țară se implică activ și depun eforturi pentru ca studenții, viitorii studenți și cadrele didactice să își desfășoare activitatea în condiții de deplină siguranță.

Prof. dr. Leonard Azamfirei – rector UMFST “George Emil Palade” Târgu Mureș
Prof. dr. Anca Dana Buzoianu – rector UMF “Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca
Prof. dr. Octavian Crețu – rector UMF “Victor Babeș” Timișoara
Prof. dr. Dan Gheonea – rector UMF Craiova
Prof. dr. Viorel Jinga – rector UMF “Carol Davila” București
Prof. dr. Viorel Scripcariu – rector UMF “Gr. T. Popa“ Iași

N.B. Aceste propuneri vor deveni efective integral sau parțial, în funcție de deciziile interne ale fiecărei universități.

(Comunicat de presă, Asociaţia Universităţilor de Medicină şi Farmacie din România)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE