Home / Opinii / Cum se transformă un Președinte din președintele românilor în, exclusiv, Președintele Statului!

Cum se transformă un Președinte din președintele românilor în, exclusiv, Președintele Statului!

Distribuie

I.Context. După anumite discuții cu „MERCENARII” lumii, șeful statului român și-a adus aminte „brusc” că există un proiect de lege legat de autonomii locale și teritoriale în statul nostru! Tocmai în pandemie și stare de urgență!
Dar până să treacă perioada de adoptare tacită a proiectului de lege în Camera Deputaților, urmând ulterior, în viitor, votul în Senat, decizional, a unui asemenea proiect, cu ce s-au ocupat șefii noștri aleși?! Doar după trecerea perioadei de adoptare tacită vine domnul să ne dea lecții de patriotism?
II. De ce acum? Sunt câteva variante:

Oarecum parafarez vorbele unui alt președinte: „Am fost lucrat de servicii!”. Altfel spus, cineva l-a infectat pe domnul președinte tocmai acum! Proiectul de lege era depus în urmă cu două luni!
Domnul președinte dorește popularitate, caz în care vine în perioadă pandemică să ne inițieze în povești nemuritoare, în care eroii sunt membrii actualului PNL, învingători asupra balaurilor PSD! Acești PSD sunt negustori cu experiență!
Domnul președinte dorește să experimenteze tonul unor mari puteri, caz în care trebuie să avem mare grijă la toți tembelii politici care doresc implementarea politicilor etatice indiferent de voința poporului: altfel spus, mergem spre război! Nu al nostru, ci al altora!
III. Și acum să-l vedem pe marele patriot Președinte al României:
De ce ne învrăjbiți? Guvernul și autoritățile de aplicare a legii trebuie constant să ia atitudine împotriva celor care aduc atingere integrității teritoriale și unității statului român! De ce nu o faceți, dar ne arătați azi în timpul pandemiei? Doriți varianta 3?
Cu bine!
Dr. Nicolae PLOEȘTEANU

P.S. Actualul președinte nu mai este al poporului român, ci doar al statului! Este o opinie!

 


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

LIVE: Raportul anual al rectorului UMFST ”George Emil Palade”

Distribuie Prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, rectorul principalei universități mureșene, prezintă joi, 28 martie, Raportul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.