În vizită online… la Muzeul de Artă din Târgu Mureș

3 mai 2020

Pentru ca mintea și spiritul să poată evada, în această perioadă de claustrare, Muzeul de Artă din Târgu Mureș prezintă periodic, pe pagina de Facebook a instituției, o parte dintre cele mai frumoase lucrări din colecția sa.

Márk Lajos, ”Intimitate”, ulei pe pânză, 99,5×55,2 cm, semnat dr. jos Márk Lajos (1896-1899)

Adieri impresioniste se simt în lucrarea lui Márk Lajos (1867-1940), o lucrare al cărei subiect, al mondenității, este unul foarte uzitat de pictorii care s-au înscris în acest curent, impresionist sau, doar au cochetat cu el. O discuție facilă, între două prietene, în decorul unui parc citadin, într-o superbă zi de vară, definește cu succes acel „dolce far niente”. A-ți petrece timpul într-o companie plăcută, a trăi cu eleganță momentul, detașat de orice împovărare. Una dintre multele reflexii ale plăcerilor mic-burgheze. Atitudinea relaxată a celor două personaje, înfățișează arhetipul femeii lipsite de grijile cotidiene.
Modul în care construiește lucrarea este în consonanță cu subiectul. Tușele lejere, aerate, scurte, se joacă, aleargă dezinvolt pe suprafața picturală și recompun un colț de natură în care prezența feminină animă atmosfera. Redarea atmosferei este, în fapt, principalul subiect, pe care se pune accentul. Spontaneitatea și frivolitatea cu care conduce penelul, nuanțele complementare și ele într-un locvace dialog complementar verde și roșu, dialogul dintre zonele de umbre colorate și cele de plein-soleil sunt ajutate de redarea efectelor luminii în natură dând savoare ansamblului.

Nicolae Dărăscu, ”Balcic”, ulei pe pânză, 60,2 x 73,5 cm, semnat dr. jos Dărăscu, nedatat (1933-1935)

Al doilea centru gravitaţional al peisagisticii lui Nicolae Dărăscu (1883-1959), alăturându-se ca importanţă Veneţiei, este incontestabil, Balcicul. Descoperit în 1922, însuşit şi identificându-se cu el până la sfârşitul vieţii, Balcicul îi oferea scena multiplelor efecte de lumină şi de picturalitate.

Artiştii, care pârjolesc pânzele cu soarele incandescent şi le sting apoi cu albastrul apei, care regăsesc farmecul uitat al geamiilor, cherhanalelor, târgurilor forfotitoare, fântânilor şi cafenelelor turceşti, al straniilor fiinţe scufundate într-un timp dilatat, ne apropie şi mai mult Balcicul de suflet. Ei transformă „dragostea lor” în „dragostea noastră”! Unul dintre ei este cu siguranţă Nicolae Dărăscu.

Fie luat pieptiş, în perspective ascendente, fixând înalt linia orizontului, fie privit plonjant de pe o culme, scăldat la poale de apele calme ale unui golf, peisajul Balcicului ni se înfăţişează ca o măreaţă oază de acalmie, într-o „pasionantă aventură a luminii”. Dărăscu oferă simfonia după-amiezilor de vară, toropitoare.

Amplă desfăşurare spaţială, lucrarea „Balcic” emană un sentiment de linişte, de romantică împăcare prin întâlnirea cerului cu marea şi cu uscatul. Verdele suculent extras din seva pâlcurilor de vegetaţie, transmite impulsuri roşului pus ici şi colo, în mărunte accente pe olanele caselor şi albastrului profund de mare şi de cer. Freamătul pensulaţiei din prim-planul sever şi rezistent îşi găseşte mai apoi tihna în albul peretelui stâncos de calcar. Privirea e condusă sacadat până la baza dealului, pe ritmul caselor înghesuite, pentru ca mai apoi, preluată de curba elegantă a golfului al cărui braţ delimitează orizontul, să se scalde în suflul liniştit al mării. Revigorată, se înalţă iute spre cerul tuşat de blândele atingeri de penel. Supleţea anvelopei atmosferice se transformă în liant al elementelor, conferă elasticitate întregului fără a pulveriza contururi. Aerul care vibrează pretutindeni şi lumina care oferă peisajului culori nefireşti creează ambianţa mierie a unui loc agăţat într-un timp al veşnicei dorinţe de reîntoarcere. Lumina zilei variază intensitatea petelor de culoare.

Kandó László, ”Personaj feminin”, ulei pe pânză, 182 x 121,6 cm, semnat și datat stg. jos, Kandó 1912

Lucrarea lui Kando Laszlo (1886-1950) înfăţişează din semiprofil, o tânără femeie aşezată pe un fotoliu somptuos, evitând privirea unui posibil admirator. Îmbrăcată în consens cu moda epocii, într-o rochie cu falduri ample și o pălărie cu boruri largi, dă senzaţia de conchetărie şi eleganţă. Pictorul este interesat în primul rând de evidenţierea costumaţiei şi mult mai puţin de individualizarea figurii. Acest personaj poate fi un simbol feminin al vieţii burgheze de la început de secol XX, cu nostalgia întoarcerii în timp, într-una dintre cele mai frumoase perioade ale omenirii: La Belle Époque. Se impune în primul rând, prin construcţia în mărime naturală, ce domină, dar și prin atmosfera pe care o degajă, de trai tihnit, neperturbat de nicio umbră.

Max Hermann Maxy, ”Câte doi”, ulei pe pânză, 50,2 x 61,8 cm, semnat şi datat dr. jos Maxy 1931

După cum menţionează şi titlul, lucrarea lui M. H. Maxy (1895-1971), „Câte doi”, surprinde exemplificări explicite ale binomului universal şi etern valabil: mamă-copil, femeie- bărbat, lumină-umbră sau lumină-întuneric, static versus mişcare, gemenii, perechea de picioare. Tema figurată are corespondent în binomul complementar cromatic: roşu-verde, galben-violet, albastru-oranj. Structura lucrării emerge din zona cubistă prin faţetările propuse. Cuplul mamă-copil, e redat în graniţele unei robusteţi caracteristice, regăsită în multe alte lucrări, personajele fiind redate frontal, uşor aplatizate, delimitate de o linie de contur negru. Suprafeţele de culoare sunt puse cu largheţe, în unele zone făcând aproape imperceptibilă trecerea tonală. Triunghiului compoziţional cu vârful în jos, format din cele trei grupuri de personaje îi corespunde cel alcătuit de conul de umbră şi lumină, cu vârful orientat în sus, rezultat din plasarea unei lămpi solitare, redată sumar în partea superioară a compoziţiei, ca sursă artificială de lumină. Figurile gemenilor care se oglindesc (un alt binom: faţă-spate) sunt, astfel, închise în fascicolul de lumină.
Tandemul static-dinamic e plasat în registrul din dreapta şi e reprezentat de statuia antichizantă cu aluzie la personajul feminin „Venus” rămas în timp ca imuabil reper al frumuseţii şi, întrepătrunsă, efemera umbră a unui bărbat în mişcare. Se adaugă şi dubla semnificaţie a cărui termeni sunt pe de-o parte, simbolistica a ceea ce este vechi, antic, clasic şi, pe de altă parte, ceea ce este modern, în permanentă fluctuaţie şi dinamică a înnoirilor.
Imanenţa vizuală e oferită de formele aproape presate şi simplificate. Spaţiul e comprimat, determinat de alăturarea celor trei registre verticale şi a celor două triunghiuri care se intersectează, cu referire la pictura cubistă. Perspectiva e anulată iar rezolvarea plastică epurată şi sintetizată, echilibrul operei de tip nou eliminând tipul clasic de compunere.