EXCLUSIV! Miss Târgu Mureș 2019, emisiune TV proprie pe Instagram! Life style
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 3812 Vizualizări

EXCLUSIV! Miss Târgu Mureș 2019, emisiune TV proprie pe Instagram!

În luna mai 2019, când a purtat pe frunte, pe deplin meritat, coronița de cea mai frumoasă femeie din ”Orașul trandafirilor”, Carmina Cotfas mărturisea că motto-ul cu care a participat la show-ul de debut al Zilelor Târgumureșene a fost ”Orice drum ai alege, urmează-l cu toată inima.”

La aproape un an de la cucerirea titlului de Miss Târgu Mureș, pe timp de pandemie și stare de urgență, Carmina Cotfas a demarat, în data de 10 aprilie, un proiect media pe cât de ambițios pe atât de spectaculos: ”Let’s talk about life!”, un talk show care se desfășoară online, live pe Instagram și apoi în reluare, pe Facebook, și care se bucură de invitați de valoare și de subiecte extrem de interesante din zona lifestyle & fashion & showbiz.

Felicitări și mult succes, Carmina Cotfas! ”Orice drum ai alege, urmează-l cu toată inima!”.

Reporter: Cum și când ți-a venit ideea de a realiza o emisiune live?

Carmina Cotfas: Ideea acestor talk show-uri live a venit în urma stării de izolare în care nu mai ai posibilitatea relaționării cu prietenii, cu persoanele cu care de obicei ai contact aproape zilnic. Este si o modalitate de a ieși din rutina zilnică și ca o contraofertă la monotonia și negativismul prezente mereu în jurul nostru. Urmăresc să dau „culoare” acestor seri de izolare, poate să dau o stare de bine persoanelor care chiar sunt singure și mă bucur că pot face asta.

Reporter: Ce denumire are emisiunea și cum se desfășoară ea?

Carmina Cotfas: Seria de podcast-uri se numește ”Let’s talk about life!”, se desfășoară în sistem live, pe profilul meu de Instagram @olimpia_carminaa, aproape în fiecare seară, începând cu ora 20.00, sau 21.00, asta în funcție de invitat și de programul acestuia. Pentru că am și cursuri online la facultate și bineînțeles teme de predat la termen, nu țin emisiunea chiar în fiecare seară. De obicei emisiunea are două părți, cu doi invitați, fiecare parte durează 60 de minute. Înregistrarea video a live-ului este postată și pe pagina mea de Facebook. Primul live l-am făcut în data 11 aprilie 2020 cu minunata Romanița Iovan.

Reporter: Cine sunt invitații tăi și ce fel de subiecte abordezi în cadrul emisiunii?

Carmina Cotfas: Am foarte mulți prieteni minunați, oameni frumoși și specializați în diverse ramuri, începând cu lumea fashion-ului: designeri foarte cunoscuți, modele, fotografi celebri, make-up artiști, hair style-iști, oameni de radio și tv celebri, actori, artiști, cântăreți etc. Am invitat și specialiști în wellness și antrenori de fitness. Într-un cuvânt, oameni foarte speciali în viața mea. Ei sunt adevăratele modele care ar trebui să fie reper pentru generația mea. Sunt oameni care au ceva de spus în cultură, în artă sau în domeniul în care activează și care îmi fac onoarea de a-mi fi prieteni.

Reporter: Care a fost, până acum, impactul opinie publice despre emisiunile tale?

Carmina Cotfas: Pot să spun că am fost plăcut surprinsă de reacția următorilor, și nu numai, care îmi trimit felicitări pentru subiectele abordate, încurajări și mă asigură de toată susținerea lor. La rândul meu, le mulțumesc din suflet și voi încerca să aduc subiecte din ce în ce mai interesante și invitați pe care îi admiră și își doresc să îi revadă.

Reporter: Ce intenții ai vis a vis de emisiune, după încheierea stării de urgență/ alertă. Va continua ,,Let’s talk about life!”?

Carmina Cotfas: Bineînțeles că îmi doresc ca aceste sesiuni live să continue cu invitați interesanți. Voi ține aceste emisiuni în măsura în care timpul îmi va permite, voi ține cont și de subiectele si întrebările care vin din partea celor care urmăresc emisiunile ”Let’s talk about life!”.

A consemnat Alex TOTH

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 










 

 

 

Print


 





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!