Home / Invatamant / OFICIAL. Când și cum se fac înscrierile la grădiniță

OFICIAL. Când și cum se fac înscrierile la grădiniță

Distribuie

Înscrierile la grădiniţă pentru anul şcolar 2020-2021 se vor face în două etape, 8 iunie – 3 iulie şi 20 iulie – 10 august, iar reînscrierile în perioada 25 mai – 5 iunie, informează un comunicat de presă al Ministerului Educaţiei şi Cercetării.
Potrivit sursei citate, cazurile care nu au fost clarificate în cele două etape de înscrieri se pot rezolva în perioada 11-31 august.
„Reînscrierile se pot efectua şi prin poştă electronică, telefonic sau fax. Pentru înscriere, părinţii pot comunica unităţii de învăţământ prin poştă electronică, telefonic sau fax datele necesare pentru a fi introduse în aplicaţia specifică din Modulul SIIIR – Înscriere la grădiniţă 2020-2021. Ocuparea locurilor libere, după finalizarea procesului de reînscriere, se va face cu respectarea prevederilor din legislaţia în vigoare şi, cu precădere, în acest an şcolar, a prevederilor Legii nr. 56/2019, asigurând cuprinderea tuturor copiilor de 5 ani în grupa mare, ca parte a învăţământului general obligatoriu”, afirmă MEC.
Totodată, în situaţia în care, într-o unitate de învăţământ, numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul locurilor libere, vor fi aplicate, succesiv, criterii de departajare generale şi criterii de departajare specifice.
Criteriile generale de departajare sunt următoarele: existenţa unui document care dovedeşte că un copil este orfan de ambii părinţi (situaţia copilului care provine de la o casă de copii/un centru de plasament/plasament familial se asimilează situaţiei copilului orfan de ambii părinţi); existenţa unui document care dovedeşte că este orfan de un singur părinte; existenţa unui frate/a unei surori înmatriculat/înmatriculate în unitatea de învăţământ respectivă; existenţa unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului, însoţit de certificatul de orientare şcolară, eliberat de Comisia de orientare şcolară şi profesională.
Criteriile specifice de departajare (elaborate de fiecare unitate de învăţământ preşcolar, aprobate de Consiliul de administraţie al acesteia şi avizate de către consilierul juridic al Inspectoratului Şcolar Judeţean/al municipiului Bucureşti până la data de 29 mai 2020) nu pot fi discriminatorii şi nu pot include liste de preînscrieri.
Criteriile specifice de departajare vor fi aplicate doar după epuizarea criteriilor generale.
Orarul reînscrierilor şi, respectiv, al înscrierilor, va fi stabilit de conducerea unităţii de învăţământ şi va fi afişat, la loc vizibil, în fiecare grădiniţă, pentru informarea părinţilor şi a publicului interesat, inclusiv pe site-ul acesteia (dacă există) şi pe site-urile inspectoratelor şcolare.
Pentru asigurarea transparenţei procesului de reînscriere/înscriere, conducerile unităţilor de învăţământ preşcolar vor mai posta pe site-ul unităţii de învăţământ/ISJ şi, la vedere, pentru toţi cei interesaţi, următoarele informaţii: capacitatea instituţiei (numărul de copii pentru care a fost proiectată); numărul de locuri aprobat prin planul de şcolarizare pentru anul şcolar 2020-2021 (pe grupe de vârstă: mică, mijlocie, mare); criteriile generale şi criteriile specifice pentru înscrierea copiilor.
„Pentru soluţionarea diferitelor situaţii legate de reînscriere/înscriere în unităţile de învăţământ preşcolar, ISJ/ISMB vor consilia şi sprijini părinţii, ţinând cont, cu precădere, de interesul educaţional al copilului”, se arată în comunicat.

(www.agerpres.ro)


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

LIVE: Raportul anual al rectorului UMFST ”George Emil Palade”

Distribuie Prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, rectorul principalei universități mureșene, prezintă joi, 28 martie, Raportul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.