- redactia
- 0 comentarii
- 425 Vizualizări
Mureș: Alte sute de misiuni anti COVID-19!
7 mai 2020Biroul de presă al Instituției Prefectului – Județul Mureș a anunțat joi, 7 mai, prin intermediul unui comunicat, că în ultimele 24 de ore polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș au desfășurat peste 550 de misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19, acționând pentru verificarea și depistarea persoanelor care se sustrag măsurilor de izolare sau carantină, pentru fluidizarea circulației, escortarea convoaielor sau a coloanelor de auto.
”Astfel, 1.750 de persoane au fost verificate cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse. De asemenea, au fost efectuate controale la 59 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate, cu privire la respectarea interdicțiilor stabilite pe perioada stării de urgență. În cadrul acțiunilor punctuale desfășurate în cursul zilei de ieri, au fost verificate peste 360 de autovehicule și legitimate 446 de persoane.
Reamintim tuturor cetățenilor că nerespectarea legislației în vigoare atrage sancțiuni și, foarte important, necunoașterea legii nu poate fi invocată ca scuză. Tocmai de aceea, recomandăm să luaţi în considerare doar informaţiile din surse oficiale”, se precizează în comunicat.
(Redacția)
- Etichete:
- misiuni ipj politie covid 19 mures
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
|
Lasă un comentariu