Home / Sanatate / PREFECTURA MUREȘ INFORMEAZĂ: Situația la zi a cazurilor COVID-19

PREFECTURA MUREȘ INFORMEAZĂ: Situația la zi a cazurilor COVID-19

Biroul de presă al Instituției Prefectului – Județul Mureș a transmis miercuri, 13 mai, următorul comunicat:

”Până astăzi, 13 mai, în județul Mureș au fost confirmate 621 cazuri de persoane infectate cu virusul COVID-19 (coronavirus).

De asemenea, până la această dată, 381 persoane au fost declarate vindecate și externate.

Potrivit datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică Mureș, la această dată, 953 persoane se află în autoizolare la domiciliu, sub monitorizarea autorităților. În spațiile de carantină din județul Mureș sunt 461 persoane. Un număr de 43 de persoane sunt internate cu suspiciune de infecție cu virusul COVID-19, potrivit datelor DSP Mureș.

Totodată, până acum, 58 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

Polițiștii mureșeni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, pentru impunerea normelor legale în timpul stării de urgență.

În ultimele 24 de ore, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș au desfășurat aproape 521 de misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19, acționând pentru verificarea și depistarea persoanelor care se sustrag măsurilor de izolare sau carantină, pentru fluidizarea circulației, escortarea convoaielor sau a coloanelor de auto.

Astfel, peste  817 persoane au fost verificate cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse. De asemenea, au fost efectuate controale la 108 societăți comerciale/persoane fizice autorizate, cu privire la respectarea interdicțiilor stabilite pe perioada stării de urgență. În cadrul acțiunilor punctuale desfășurate în cursul zilei de ieri, au fost verificate 40 de autovehicule și legitimate 75 de persoane.

Dacă apar sesizări ale persoanelor aflate în autoizolare la domiciliu sau în carantină, acestea pot apela numerele Centrului Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției: 0265208000 / 0265233652 sau numerele DSP Mureș: 0265261152 (permanență) și mobil: 0731338057, 0731338064, 0790011872, 0790011874, 0790011873 (în intervalul orar 8-20).

De asemenea, numerele sunt destinate și primăriilor din județ care au întrebări referitoare la persoanele aflate în autoizolare la domiciliu, sau alte aspecte legate de gestionarea situației “Coronavirus” la nivel local.”

(Redacția)

 

 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

”Valul 4” COVID-19 în Mureș: cazuri noi, testări și pacienți internați

Până joi, 14 octombrie, în județul Mureș au fost confirmate 28.737 cazuri de persoane infectate …