Slujbele religioase, oficiate în aer liber. Taina împărtășaniei, amânată Religie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 193 Vizualizări

Slujbele religioase, oficiate în aer liber. Taina împărtășaniei, amânată

Începând cu ziua de duminică, 17 mai, credincioșii pot participa la slujbele oficiate de clericii bisericilor din România. Slujbele religioase se vor desfășura exclusiv în exterior, în curțile bisericilor sau pe spațiul din jurul lăcașelor de cult.

Bisericile vor fi redeschise accesului credincioșilor numai pentru rugăciune individuală, sub condiția respectării stricte a unor reguli de igienă și protecție, au specificat reprezentanții Bisericii Ortodoxe.

Referitor la Sfânta Taină a Împărtășaniei, Vasile Bănescu – purtător de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române – a spus că împărtășania comună a credincioșilor din timpul liturghiei va fi amânată pentru o scurtă perioadă, până la finalizarea consultărilor și găsirea unei soluții comune ce va putea fi adoptată de toate Bisericile Ortodoxe.

„Sintagmele linguriță de unică folosință, pahar de unică folosință nu fac parte din vocabularul și realitatea spațiului liturgic ortodox sau greco-catolic. De aceea, aceste lucruri fac parte dintr-o viziune a unei instituții laice, care nu poate avea acte de intruziune în zona strict liturgică”, a adăugat Vasile Bănescu.

Purtătorul de cuvânt al BOR a menționat că a mai existat o perioadă de amânare a împărtășirii, timp de două luni, în anul 1829, tot din cauza unei epidemii.

„Nu este nimic nou și nimic contrar teologiei liturgice a Bisericii, care are menirea să-l ghideze pe omul credincios printr-o lume reală, confruntată uneori cu crize grave, inclusiv medicale. În anumite contexte trebuie să trecem proba realismului creștin, care ne protejează de orice formă de abordare magică a celor sfinte și de punerea în conflict a credinței profunde cu rațiunea practică. Creștinismul autentic, hrănit din fidelitatea față de tradiția genuină a Evangheliei și față de cea filocalică, patristică, nu pune în conflict artificial credința și rațiunea, ci le cultivă cu discernământ”, a transmis  Biserica Ortodoxă Română prin reprezentantul ei.

(I.S.)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE