COVID-19. Zeci de mii de angajați din sistemul sanitar primesc stimulentul de risc! Sanatate
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 735 Vizualizări

COVID-19. Zeci de mii de angajați din sistemul sanitar primesc stimulentul de risc!

Un număr de 44.074 persoane din sistemul sanitar primesc stimulentul de risc aferent lunii aprilie, informează luni Ministerul Sănătăţii.
„Ministerul Sănătăţii a primit ultimele liste finale cu personalul din linia întâi care beneficiază de acest stimulent inclusiv vineri, în 15 mai. Ne-am confruntat cu multe reveniri sau, în unele cazuri, într-o primă fază, chiar cu reticenţa managementului unităţilor de asumare a acestor liste. Eu sper ca acum lucrurile să fie clare şi fondurile pentru luna mai să poată ajunge mai repede la oamenii care au muncit din greu perioada aceasta şi care merită din plin această recunoaştere a efortului depus în beneficiul pacienţilor. Am cerut ca plăţile să fie realizate cât mai rapid, în următoarea perioadă”, a declarat Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii.
Ministerul Sănătăţii afirmă că a finalizat documentaţia pentru acordarea stimulentului de risc de care beneficiază personalul implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor infectaţi cu COVID-19, conform OUG 43/2020.
Astfel, susţine MS, pentru luna aprilie 2020, un număr de 14.355 persoane din cadrul unităţilor de primiri urgenţe, serviciilor de ambulanţă, direcţiilor de sănătate publică, dar şi rezidenţi vor beneficia de o suplimentare a veniturilor cu 2.500 lei brut.
Sumele, în valoare de 33.053.000 lei, vor fi alocate de la bugetul de stat pentru ca unităţile să poată efectua cât mai rapid plăţile şi vor fi recuperate, mai apoi, în cadrul unui proiect finanţat din fonduri europene.
De asemenea, precizează MS, în cadrul sistemului sanitar, alte 29.719 persoane din spitale, centre de dializă, laboratoare, unităţi sanitare de urgenţă şi de transport sanitar aflate în contract direct cu casele de asigurări de sănătate vor primi stimulentul de risc aferent lunii aprilie din Fondul Unic de Asigurări Sociale de Sănătate. Sumele alocate de către CNAS sunt în valoare de peste 74.000.000 lei şi vor fi, de asemenea, recuperate în cadrul proiectului cu finanţare europeană.

(www.agerpres.ro)

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE