Cum se va desfășura admiterea în acest an la UMFST Târgu Mureș Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1817 Vizualizări

Cum se va desfășura admiterea în acest an la UMFST Târgu Mureș

Biroul de presă al Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) „George Emil Palade” din Târgu Mureș a făcut miercuri, 20 mai, o serie de precizări legate de modul de desfășurare a examenului de admitere 2020.

”Universitatea este în continuare preocupată de organizarea optimă a activității, de siguranța a candidaților și a cadrelor didactice, dar și de păstrarea unor standarde academice care să nu ducă în derizoriu eforturile făcute în această perioadă”, au transmis reprezentanții UMFST ”George Emil Palade” din Târgu Mureș.

Ce trebuie să știe candidații:

– Înscrierile la examenul de admitere în ciclul universitar de licență vor avea loc în perioada 13-22 iulie 2020, pe platforma online a universității. Înscrierile la examenul de admitere în ciclul universitar de masterat vor avea loc după programul stabilit de fiecare facultate.

– Examenul de admitere în ciclul universitar de licență pentru programele Medicină, Medicină Dentară și Farmacie se va desfășura prin metoda tradițională (on-site), în data de 26 iulie 2020, cu respectarea cu strictețe a măsurilor de distanțare fizică și de protecție a candidaților.

– Pentru programele de studii cu durata de 3 și 4 ani din cadrul Facultăților de Medicină, Medicină Dentară și Farmacie (Asistență medicală generală, Balneofizio-kinetoterapie și recuperare, Nutriție și dietetică, Tehnică dentară, Cosmetică medicală și tehnologia produsului cosmetic), admiterea se va face pe baza mediei generale a examenului de bacalaureat. În cazul existenței mai multor candidați cu medii egale, departajarea se va face în funcție de media generală a anilor de liceu.

– Pentru programele de studii cu durata de 5 și 6 ani din cadrul Facultăților de Medicină, Medicină Dentară și Farmacie admiterea se va face conform metodologiei și a bibliografiei anunțate anterior pandemiei.

– Pentru programele de studii de la Facultatea de Inginerie și Tehnologia Informației, Facultatea de Științe și Litere „Petru Maior” și Facultatea de Economie și Drept, admiterea se va face conform metodologiei anunțate anterior pandemiei.

– Pentru admiterea la programele de masterat, probele pe bază de interviu se vor putea organiza și online.

(Redacția)

 

 

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE