18 ani de la trecerea în eternitate a cardinalului Alexandru Todea

La 22 mai 2002,  cardinalul greco-catolic Alexandru Todea trecea la cele veșnic la vârsta de 89 de ani. Deţinut politic între anii 1951 şi 1964; mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice (1986-1992; ales clandestin, în martie 1986, de Conferinţa episcopilor, confirmat de Sfântul Scaun în martie 1990 şi recunoscut prin decret prezidenţial după căderea regimului comunist în România); membru de onoare al Academiei Române (1992), Alexandru Todea a reprezentat una din personalitățile emblematice ale spiritualității românești. Mărturie stă viața sa dedicată lui Christos.

O viață închinată credinței

Alexandru Todea s-a născut la 5 iunie 1912, la Teleac, al 13-lea din cei 16 copii ai familiei de țărani a lui Gheorghe și Maria Todea. Studiile primare le-a urmat în satul natal și la Căcuci, iar clasele gimnaziale la Reghin. Clasele superioare le-a urmat la Liceul de băieți român unit „Sfântul Vasile cel Mare” de la Blaj. După un an de studii la universitare urmate la Blaj, în toamna anului 1934, mitropolitul Vasile Suciu l-a trimis pentru studii teologice superioare la Roma, la Colegiul „De Propaganda Fide”. După ce a terminat studiile superioare de teologie, și-a susținut teza de doctorat cu titlul De doctrina milenaria, tractatus exegetico-dogmaticus, în anul 1940, fiind promovat doctor în Teologie.

La 11 decembrie 1938, în timp ce era student în anul al IV-lea de Teologie, a fost hirotonit la Roma diacon de către Iuliu Hossu, episcop de Cluj-Gherla, în prezența ambasadorilor României acreditați pe lângă Italia și Sfântul Scaun.

Pe 25 martie 1939, de sărbătoarea Bunei Vestiri, tânărul diacon Alexandru Todea a fost hirotonit preot, la Roma, de către episcopul rus greco-catolic din diaspora, Alexander Evreinov.

În anul 1940 a revenit în țară și a fost numit cu funcția de secretar mitropolitan, în timpul arhipăstoririi mitropolitului Alexandru Nicolescu, precum și la începutul vacanței scaunului mitropolitan, sub administrația apostolică a episcopului Valeriu Traian Frențiu.

Din 1941 a fost profesor de religie la Școala normală română unită de învățătoare, iar apoi la Liceul de băieți „Sfântul Vasile”, precum și la alte școli de la Blaj, unde a predat religia, latina și italiana. Vorbea limba franceză curent, încă din liceu.

Din 1945 și până în octombrie 1948, Alexandru Todea a funcționat ca paroh și protopop districtual la Reghin. În această perioadă a fost arestat de mai multe ori de către autoritățile comuniste.

După arestarea episcopilor greco-catolici și scoaterea Bisericii Unite în afara legii în 1948, în 19 noiembrie 1950 a fost consacrat în clandestinitate Alexandru Todea. A fost hirotonit ca episcop titular de Cesaropolis, în fapt auxiliar al episcopului Ioan Suciu, administrator apostolic al Arhidiecezei de Alba Iulia și Făgăraș (cu sediul în Blaj). A participat, în afară de episcopul nou consacrat și de episcopul consacrator, doar părintele George Guțiu. Securitatea a aflat curând de hirotonirea noului episcop și cunoaștea numele noului ierarh.

După consacrare episcopul Todea a continuat să trăiască și să activeze clandestin, revenind la Reghin. La 31 ianuarie 1951, a fost arestat din nou și dus la sediul Securității din Reghin, apoi la cel din Târgu Mureș, după care a fost transferat la Ministerul de Interne, la Jilava și la Uranus, unde a fost anchetat timp de 13 luni. La procesul din 15 februarie 1952, procurorul a cerut condamnarea sa la moarte. Tribunalul Militar București l-a condamnat la muncă silnică pe viață. La 28 februarie 1952, a fost mutat la Sighet, unde deja erau încarcerați toți ceilalți episcopi români uniți cu Roma, cu excepția episcopului Vasile Aftenie, care a fost ucis la București, la 10 mai 1950, murind cu moarte martirică.

În închisoare i s-a dat sarcina să curețe culoarul, precum și alte locuri. După 13 ani de închisoare, a fost grațiat în august 1964, odată cu toți deținuții politici. După eliberare s-a stabilit la Reghin, unde a păstorit clandestin miile de credincioși din părțile locului.

În august 1971 a oficiat la Solovăstru slujba de înmormântare a unchiului Virginiei Zeani, eveniment la care au participat circa 4.000 de persoane, conform documentelor Securității. Pe 14 martie 1986 a fost ales de către Conferința Episcopilor Catolici în funcția de mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma, alegere comunicată Sfântului Scaun.

După data de 22 decembrie 1989, mitropolitul Alexandru Todea și-a continuat activitatea, în condiții de libertate. La 12 martie 1990, Sfântul Scaun l-a numit Arhiepiscop de Alba Iulia și Făgăraș și l-a confirmat ca Mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma. La 28 mai 1991, papa Ioan Paul al II-lea a anunțat crearea a 22 de cardinali, între care se afla si arhiepiscopul de Făgăraș și Alba Iulia Alexandru Todea. La 28 și 29 iunie ale aceluiași an, a avut loc, la Roma, „proclamarea festivă” a noilor cardinali. Trei ani mai târziu, la 20 iulie 1994, Alexandru Todea s-a retras de la conducerea efectivă a Mitropoliei Blajului, din motive de boală.

A trecut la cele veșnice pe 22 mai 2002. Este înmormântat în Catedrala Sfânta Treime din Blaj.

„O viaţă de om, aşa cum a fost: Cardinalul Alexandru Todea”

La puțin timp după trecerea la cele veșnice a Cardinalului Alexandru Todea, Al. Cistelecan îi dedica un material  numărul din  iunie-iulie 2002 al publicației „Provincia” întitulat „O viaţă de om, aşa cum a fost: Cardinalul Alexandru Todea”

„Biografia  lui Alexandru Todea n-are nevoie de zorzoane și înflorituri, de exaltări și bombasticisme. Ea nu trebuie ridicată,cu pîrghia retoricii, în patetic. Dimpotrivă, cu cît e mai seacă, mai săracă și mai „neliterară”, cu atît e mai grăitoare. E o biografie de mucenic în sensul imediat și tare, curat, al termenului. Așa cum a spus-o el însuși, de mai multe ori, referindu-se la martiriul Bisericii Române Unite, suferința trebuie considerată cea mai înaltãă demnitate de care ne putem învrednici. Ea e o probă cristică, o cunună, un patrimoniu. Iar de suferință – de suferințe de toate felurile – cardinalul n-a dus lipsă. Paharul acesteia i-a fost, din contră, mult prea plin. Propria lui suferință nu pare altceva decît simbolul suferinței îndurate de propria Biserică, cea pentru care a și suferit, de fapt. Ea e o suferință colectivă strînsă în potirul unei biografii. Dar dacă suferința și durerea au marcat viața lui Alexandru Todea, ele sînt suferința și durerea unei lumînări aprinse. O suferință transformată în lumină. Nu voi spune de la mine vorbe mari. Pentru cã în fața unei asemenea vieți vorbele mari n-au ce cãuta. Vorbele trebuie să fie mici, umile, în fața unor fapte mari. Dar iată cît de cristoformă li s-a părut viața lui Alexandru Todea unor mari ierarhi, cît de marcat cu semnul cristic al carismei de jertfă li s-a părut omul. ÎPS Sa Ioan Robu, arhiepiscopul catolic de București, l-a cunoscut pe cînd era tînăr preot în Craiova, pe cînd episcopul clandestin abia ieșise din închisoare. „Îmi amintesc – mărturisește ÎPS Sa – cã nu lăsa impresia unui om care a suferit sau suferă”. Și cred că nu lăsa, într-adevăr, această impresie. Pentru că Alexandru Todea n-avea retorica suferinței. Pentru că a trăit-o ca pe o continuă iluminare. Ca pe un har. Ar fi poate prea de tot să spun „ca pe o bucurie”, dar s-ar putea să fie adevãrat. „Azi – continuă p. Ioan Robu – mă gîndesc să-lcompar cu icoanele lui Christos înviat: nici una nu arată suferință, ci izbîndă. La fel și el, părintele Todea, trăind și transmițînd bucurie, tăinuia pentru sine și pentru Dumnezeu ceea ce nu era și nu este de spus. Măreția adevărată este tăcută; ca și umilința.” Un alt mare prieten al cardinalului, episcopul catolic al Iașilor, PSS Petru Gherghel, cu care s-a întîlnit de multe ori, într-ascuns, la Vatra Dornei, la Reghin, la Iași, se întreba, lîngã patul de suferință al cardinalului: „Sã-i fie durerea de-acum coroana care să-l facă tot mai asemenea cu Christos, pe care l-a iubit și l-a urmat pas cu pas, fără regrete și fãră șovăire?”. Cuvintele de despărțire, citite sau rostite la înmormîntarea sa, începînd cu cel al lui Ioan Paul al II-lea, au evidențiat și ele potențialul cristoformic al acestei vieți exemplare. Fără îndoială cã, pe cît e omenește cu putință, Alexandru Todea a dus crucea Mîntuitorului”