Finanțări nerambursabile pentru microîntreprinderi din Mureș Business
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 598 Vizualizări

Finanțări nerambursabile pentru microîntreprinderi din Mureș

În cel mai scurt timp de la închiderea depunerii de proiecte pentru finanțarea microîntreprinderilor, Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru începe contractarea cererilor depuse de mediul privat din Regiunea Centru.

Un număr de 516 microîntreprinderi au proiecte eligibile, aflate în plin proces de evaluare pentru a obține fonduri nerambursabile REGIO. Dintre acestea, aproape 100 de firme mici vor putea să-și dezvolte afacerile în mai puțin de două luni, ca urmare a definitivării procesului de contractare și încă mai mult de 100 vor primi resurse pentru a se dezvolta în această vară. În total, microîntreprinderile finanțate vor crea sau menține peste 2.000 locuri de muncă, investind în retehnologizare, extinderea spațiului de lucru și achiziția de noi echipamente sau linii de producție.

La nivelul Regiunii Centru, prin Programul Operațional Regional 2014-2020 sunt disponibile aproximativ 500 milioane lei, alocate prin Prioritatea de Investiții 2.1, iar pe un prim apel de proiecte au fost deja finanțate 249 de firme, dintre care aproape jumătate și-au finalizat proiectele.

”Pentru microîntreprinderile din Regiunea Centru, aceste două luni de stare de urgență au trecut cu foarte multe griji, atât pentru viitorul lor cât și pentru cel al angajaților lor. Economia românească părea să intre pe un trend descendent la sfârșitul anului 2019, astfel că aceste luni au fost pentru unii o lovitură de grație, în timp ce pentru alții au reprezentat șansa de a face o pauză și să-și regândească strategia de dezvoltare. Pe parcursul celor două luni însă, echipa ADR Centru a muncit fără pauză, pentru a finaliza evaluarea celor mai mult de 600 de cereri depuse spre finanțare nerambursabilă. Astfel că, pentru primele 100 de microîntreprinderi din Regiunea Centru, care au obținut cel mai mare punctaj în evaluarea proiectelor, am și prezentat primele vești bune, respectiv le-am confirmat sprijinul pe care-l vom acorda prin fondurile nerambursabile REGIO. Pentru mediul de afaceri local și regional venim și cu soluții în implementare care, alături de celelalte măsuri deja adoptate de către Guvern, vor sprijini firmele pentru ca ele să își continue activitatea, să creeze noi locuri de muncă, să infuzeze bani în economie și să reinvestească capitalul. Microîntreprinderile sunt vitale pentru orice economie fiindcă, deși au până la 9 angajați, reprezintă rețeaua de bază a economiei, celulele ce formează plasa de siguranță de unde cresc sau se dezvoltă marile firme. Noile proiecte pe care le vom semna se adaugă celor 249 care au fost contractate în urmă cu doi ani și care au atras deja în economie peste 35 milioane euro. Peste 70% din acestea din urmă și-au finalizat proiectele, iar celelalte le vor finaliza în cel mult 2-3 luni. Este îmbucurător faptul că multe din firmele care au absorbit eficient fonduri europene în perioada 2007-2015 au fost printre cele care au pregătit noi cereri de finanțare și au devenit acum mai performante”, a declarat Simion Crețu, director general ADR Centru.

Investițiile firmelor private reprezintă o prioritate a ADR Centru pentru dezvoltarea competitivității regionale. Prin Programul Operațional Regional, mediul de afaceri din județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu obține mai mult de 1,6 miliarde lei, deoarece pentru dezvoltarea IMM prin Prioritatea de Investiții 2.2 s-au semnat 139 de contracte, care au atras peste 419 milioane lei, iar până în vară se va lansa un nou apel de proiecte pe Prioritatea 2.2 pentru IMM, prin care alte 22 milioane euro se vor putea accesa de mediul privat din regiune. În total, toate firmele sprijinite și structurile de afaceri dezvoltate de diferite organizații vor menține peste 4.000 și vor crea cu încă 10% mai multe noi.

Deschis depunerii de proiecte în perioada iulie-noiembrie 2019, pe cel de-al doilea apel al Priorității de Investiții 2.1 a POR 2014-2020, au fost depuse spre finanțare 618 cereri de finanțare de către microîntreprinderile din Regiunea Centru. Cererile depuse solicitau spre finanțare nerambursabilă suma de 468 milioane lei, iar bugetul disponibil pentru finanțare nerambursabilă a fost stabilit la valoarea de 163 milioane lei.  Un număr de 516 proiecte au trecut de etapele de evaluare și selecție și au întrunit criteriile de eligibilitate specificate în Ghidul solicitantului, având posibilitatea să intre la contractare în ordine, în funcție de punctajul obținut. Peste 2700 de noi locuri de muncă se vor înființa la finalizarea acestor contracte de finanțare, care se vor adăuga celorlalte peste 2000 locuri de muncă ce sunt create de cele 249 de microîntreprinderi ce au primit finanțare la primul apel lansat. Este important și faptul că finanțările acordate dezvoltării mediului și afaceri și serviciile conexe oferite gratuit de ADR Centru au dus la menținerea a mai mult de 4.000 de locuri de muncă, iar valoarea și calitatea echipamentelor achiziționate cu fonduri europene au dus la creșterea competitivității regionale. Calitatea infrastructurii de afaceri și a resurselor umane a contribuit la îmbunătățirea percepției investitorilor străini, Regiunea Centru fiind a doua din țară în privința volumului de investiții străine, soldul acestora depășind 7,3 miliarde euro la sfârșitul anului 2018. Firmele străine au găsit companii românești de încredere, care s-au dezvoltat cu fonduri europene, dar nu numai.

”În sfârșit și Doamne ajută! asta am zis prima dată când am auzit că voi semna contractul. Pentru mine, finanțarea nerambursabilă pe care o voi primi este ca și aparatul de respirație pentru bolnavi – vital pentru a trăi – despre care s-a tot vorbit atât de des în această pandemie. Abia aștept să reiau activitatea la capacitate 100%. Știu că se spune că e birocrație mare, că nu e ușor, că sunt reguli multe, dar aș pune și eu o întrebare: Cine ar da unei firme 200.000 euro, bani pe care nu trebuie să-i mai dai înapoi, fără să ceară reguli stricte și fără un morman de acte? Tot eu răspund: nu există nimeni. Nici eu ca părinte nu le dau copiilor bani mulți fără să le spun să fie cuminți, să îi cheltuie cumpătat sau să mă ajute. De aceea, e normal să respectăm cu toții regulile impuse de fondurile europene”, a declarat Tina Rezmuves, reprezentanta unei firme care va semna în curând un contract de finanțare REGIO 2014-2020 pentru microîntreprinderea sa.

”În viața unui proiect, de la idee până la realizare, este imposibil să lucrezi fără sprijin. Am mai încercat să obțin fonduri europene, dar nu am găsit resursele proprii, pentru cofinanțare. De această dată, beneficiind de întreaga deschidere din partea ADR Centru, cu sprijinul consultantului care mă va ajuta pe parcursul implementării, vom face dosarele necesare și vom respecta ce ne-am propus să facem în proiect. Mă cunosc și știu că va trebui să depășesc nervozitatea așteptării și apoi a prezentării tuturor detaliilor dar, peste câteva luni când voi încheia investiția, pe piață firma mea va veni cu echipamente noi, cu colegi noi și cu o echipă puternică, iar începând de aici firma va crește”, a precizat Sorin Tache, reprezentantul unei microîntreprinderi albaiuliene care va beneficia de finanțare nerambursabilă.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE