Home / Invatamant / Calendarul Bacalaureatului 2020

Calendarul Bacalaureatului 2020

Distribuie

Ministrul Educației, Monica Anisie, a aprobat noul calendar privind organizarea și desfășurarea examenului național de Bacalaureat din acest an.

Înscrierea candidaților are loc în intervalul 3 – 10 iunie. Examenele scrise se vor desfășura în perioada 22 – 25 iunie, iar în 30 iunie va avea loc afișarea rezultatelor.

Pentru a fi eligibilă ca centru de examen, o unitate de învățământ să îndeplinească anumite condiții. Printre cerințe se numără înscrierea unui număr de cel puțin 30 de candidați din promoția actuală și/sau cele anterioare.

De asemenea, măsurile adoptate privesc, siguranța sănătății elevilor participanți la examen și condițiile de desfășurare în contextul epidemiologic prezent:

  • organizarea sălilor de examen să se realizeze astfel încât în fiecare sală candidații să fie repartizați la o distanță de minimum 2 metri unul față de celălalt stânga/dreapta – față/spate;
  • sălile de examen și sălile în care își desfășoară activitatea comisia din centrul respectiv se află, de regulă, în aceeași clădire;
  • sălile dețin sisteme de supraveghere audio-video.

 

În comunicatul postat pe site-ul Ministerului Educației se specifică:

„Până la data de 8 iunie 2020, Comisia județeană de bacalaureat/a municipiului București va nominaliza centrele de examen dintre unitățile de învățământ care îndeplinesc condițiile de mai sus și centrele zonale de evaluare, precum și unitățile de învățământ arondate acestora. Centrele zonale de evaluare se organizează pentru minimum 500 de candidați și maximum 1.000 de candidați.

Elevii care se află în izolare sau cei confirmați pozitiv cu noul coronavirus, dar și cei care au diferite afecțiuni cronice sau cei care prezintă un risc crescut de infecție/de a dezvolta complicații asociate infecției Sars-CoV-2 vor susține probele pentru examenul național de Bacalaureat conform unei proceduri speciale, elaborată de către Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății (în următoarea perioadă).

Echivalarea și recunoașterea competențelor lingvistice și digitale se vor realiza în perioada 11-17 iunie 2020, conform unei metodologii realizate de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație și aprobate prin ordin de ministru.

Pentru examenul național de Bacalaureat, supravegherea probelor scrise va fi asigurată, pentru fiecare sală de examen, de minimum un profesor asistent.

Comisiile județene de bacalaureat/a municipiului București, comisiile de bacalaureat din centrele de  examen, comisiile de bacalaureat din centrele zonale de evaluare, comisia județeană/a municipiului București de contestații au obligația aplicării întocmai a tuturor procedurilor referitoare la asigurarea securității igienico-sanitare a elevilor și a întregului personal implicat în desfășurarea examenului național de Bacalaureat.”

Nelu Sandor


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

PROPUNERE. Consiliu Comunitar Consultativ în Ungheni

Distribuie Primarul orașului Ungheni, Victor Prodan, a inițiat, în data de 26 martie, un proiect …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.