Home / Sanatate / Remodelarea corneană: viața fără ochelari

Remodelarea corneană: viața fără ochelari

Distribuie

Un purtător de ochelari, când scapă de ei, se simte ca un pește care este eliberat din acvariu în marea largă. Nu mai există ramă, nu mai sunt lentile, în timp ce vederea rămâne păstrată – ca o stare de libertate: greu de imaginat pentru cei care au purtat ochelari toată viața. Posibilitatea de a scăpa este deja pusă la dispoziția pacienților și în regiunea noastră.

Oamenii au atitudini diferite față de ochelari: unii îi poartă cu plăcere, ca accesorii de modă, obișnuindu-se ușor, iar pe alții îi deranjează, considerându-i un dezavantaj sau chiar insuportabili. Aceste păreri sunt influențate de către factorii de mediu (persoanele apropiate, cerințele ocupației, a activităților din timpului liber) și de modul de viață.

Tipul de personalitate permite sau nu acceptarea schimbării, luarea deciziei. Nu în ultimul rând, este importantă și starea de sănătate generală a pacientului.

Operația cu laserul, soluția pe termen lung

Procedura desființează viciile de refracție (miopia, astigmatismul, hipermetropia), prin remodelarea corneei la suprafața acesteia. În general, persoanele care optează pentru această operație au vârsta cuprinsă între 18 și 45 de ani, dar vin și pacienți mai în vârstă care doresc să scape de ochelarii de distanță. Dr. Ferencz Attila, medic specialist oftalmolog la centrul oftalmologic Dora Optics Târgu-Mureș ne informează că operația oferă o soluție pe termen lung: dioptriile se resetează în așa fel încât pacientul nu va avea nevoie de ochelari toată viața, sau minim până la vârsta de 45 de ani. La această vârstă se instalează în general presbiopia, adică incapacitatea ochiului de a vedea la apropiere fără ochelari, ceea ce atrage după sine nevoia de ochelari de citit. Acesta este un factor foarte important ce trebuie luat în considerare în decizia de a face operația sau nu.

În primul rând, este important ca pacientul să fie adult, de peste 18 ani, și să aibă o stare generală de sănătate bună. Operația este precedată de o examinare oftalmologică completă de aptitudine, mult mai detaliată decât consultațiile de rutină sau cele pentru alte patologii. Cea mai importantă investigație efectuată este topografia corneană, harta de suprafață a corneei, care pune în evidență detaliile necesare pentru decizia de operație. Cei care suferă de sindrom de ochi uscat sever, probleme în procesul de cicatrizare sau anumite boli interne, nu sunt operați. Se efectuează și măsurarea grosimii corneene, pentru alegerea tipului operației.

Motivație, informare, concepții greșite

Un fapt interesant amintit de dr. Ferencz Attila este aptitudinea pacientului din punct de vedere psihic. Există cazuri când asteptarile în privința rezultatelor sunt ireale. De exemplu, dacă se așteaptă postoperator la o vedere mai bună decât anterior cu ochelarii, pacientul nu este considerat apt pentru intervenție.

Intervenția chirurgicală este totdeauna precedată de o informare corectă, personalizată, detaliată a pacientului. Sunt enumerați pașii operației, riscurile, complicațiile ce pot apărea. Știind toate acestea, persoana poate lua decizia de a scăpa de ochelari din motive estetice și de confort.

Deoarece este categorizată ca fiind o intervenție estetică, nu este necesară o recomandare medicală. Nu este vorba despre o boală oculară ce trebuie vindecată, pacientul decide singur, optează pentru operație din proprie inițiativă.

Experiența proprie la Dora Optics este că un procent destul de mare, 10 – 20 la sută din pacienții programați renunță totuși înainte de intervenție. Se interesează, se fac examinările necesare, sunt considerați apți și totuși se răzgândesc. De obicei frica este motivul – explică dr. Ferencz Attila, iar dacă medicul consideră că pacientul nu are motivație potrivită, el poate refuza efectuarea intervenției chirurgicale.

Complicații posibile, evoluție postoperatorie

Foarte rar se întâmplă să fie necesară o a doua intervenție. În experiența noastră de 4 ani încă nu a fost cazul – relatează medicul oftalmolog. Reintervenția intră în discuție dacă dioptriile se modifică postoperator – tocmai de aceea, condiția operației este starea de stabilitate a dioptriilor timp de minim 6 luni.

Fiind o intervenție chirurgicală, pot apărea complicații și intra- și postoperator. Pentru eliminarea posibilității acestora, sunt aplicate reguli stricte atât în examinarea pacientului și planificarea operației, cât și în timpul operației și în urmărirea și tratamentul postoperator. Cea mai gravă complicație posibilă este infecția, prevenită prin tratament local antibiotic. Complicație pe termen lung poate să fie regresia dioptriilor, mai frecventă la pacienții cu hipermetropie decât la cei cu miopie.

Controalele postoperatorii trebuie să fie riguroase: se fac la o zi, o săptămână, o lună, șase luni și la un an după intervenție. La început se urmărește vindecarea plăgii, după care urmează acuitatea vizuală și dioptriile.

Standarde europene

În România în acest moment există șase orașe cu centre oftalmologice dotate cu aparatură laser pentru chirurgie refractivă. În zilele noastre localnicii încă au încredere mai mare în serviciile chirurgicale oferite în străinătate, deși sunt multiple exemple și la noi, de medici specialiști cu expertiză, profesionalism și aparatură corespunzătoare standardelor vestice. Distanța și cheltuielile în plus legate de aceasta, și timpul petrecut cu drumul totuși nu se mai pierd – până la urmă încep oamenii să recunoască acești factori. Cel mai frecvent pacienții vin din județele Mureș, Harghita, Covasna, Sibiu și Bacău. Ei sunt operați de dr. Ferencz Attila, medic specialist oftalmolog, cu formarea profesională în acest domeniu făcută la Budapesta, și activitate personală de șase ani în chirurgia refractivă.

F.M.


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Conferință regională pe tema combaterii bullying-ului școlar cu participare națională. Ministrul Educației: „Mesajul este- zero violență în școli!”

Distribuie În România, fenomenul bullying-ului este tot mai prezent în viața academică, acolo unde colectivitatea …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.