Home / Administratie / Campania “Inițiativa Antidrog”: “Mesaj pentru părinți”

Campania “Inițiativa Antidrog”: “Mesaj pentru părinți”

Distribuie

Fie că admitem sau nu, trăim într-o “cultură a drogurilor”. Dacă aveți acasă un adolescent, el va veni într-un fel sau altul în contact cu drogurile. Viciul drogului, dependența de drog și folosirea drogului pentru “distracție” sunt fapte de viață pentru milioane dintre adolescenții de astăzi. Niciun copil nu este imun. Familia joacă un rol mult mai important în experimentarea și consumul de droguri al copilului decât suntem uneori dispuși să recunoaștem. Pentru ca adolescentul dumneavoastră să nu devină victimă a tragediei dependenței de droguri, vorbiți cu el despre cauze, efecte și implicații sociale, medicale și juridice și veți avea un copil informat și mai bine pregătit să reziste tentațiilor existente în societate.

Vă invităm să țineți cont de următoarele recomandări:

 Evitați ignorarea problemei și nu cădeți în plasa sintagmei “Copilului meu nu i  se poate întâmpla niciodată așa ceva!”. Interveniți ori de câte ori considerați că este nevoie, deoarece problemele nu vor dispărea de la sine, ci se vor agrava, mai ales dacă vă confruntați cu dificila problemă a consumului de droguri. A nu interveni la timp înseamnă, de cele mai  multe ori, a rata definitiv rezolvarea situației, cu consecințe dramatice pentru toată viața.

 Lipsa de supraveghere a copilului este dăunătoare, chiar dacă apreciați că “se descurcă el “ sau “ nu mai am timp pentru copil, serviciul îmi ocupă toată ziua”. Educați copilul să-și organizeze programul zilnic de studiu, de petrecere a timpului liber și de odihnă, exercitând în același timp o supraveghere discretă. Cu abilitate și mult tact, apreciați și încurajați realizările copilului și orientați-l spre un mod de viață ordonat și sănătos.

 Evitați încrederea “oarbă” în copilul dumneavoastră și supraevaluarea stilului educativ  pe care l-ați ales. Aprecieri de genul “E suficient de mare ca să se descurce singur”, “Suntem o familie model și este prea educat pentru…” sau “La noi  în familie nu a văzut așa ceva” au o doză mare de relativitate!

 Nu minimalizați avertismentele venite din partea școlii, prietenilor, cunoștințelor și vecinilor despre eventualele schimbări ale copilului dumneavostră. Analizați cu atenție rezultatele școlare, consultați periodic carnetul de elev și discutați cel puțin o dată pe lună cu dirigintele și alte persoane implicate în educația și instruirea copilului dumneavoastră.

 Controlați “bugetul”copilului dumneavoastră. Este recomandabil să oferiți copilului o sumă fixă de bani săptămânal, adaptată nevoilor specifice vârstei și urmăriți cum își planifică și cheltuiește banii. Evitați să lăsați la îndemâna copiilor sume mari de bani.

 Apelați imediat la specialiști (consilierul educativ al școlii, psiholog, medic) atunci când obsevați că sunt probleme cu copilul dumneavostră. Este foarte important să recunoașteți că ceva nu este în regulă și să depășiți prejudecățile de genul “Ne-a făcut de rușine, lasă că rezolvăm într-un fel problema”. Prioritatea dumneavostră este copilul și nu opinia publică.

 Explorați universul copilului dumneavostră pentru a identifica și îndruma adecvat preocupările și hobby-urile sale. Încurajați interesul copilului pentru activități extrașcolare de genul lecturii, informaticii (atenție la dependența de calculator!), practicării unui sport etc. și nu ezitați să-i încredințați sarcini concrete care să-l responsabilizeze. Sprijinindu-l în această direcție și manifestând consecvență în educația lui, îi dezvoltați încrederea în forțele proprii și îl orientați să-și petreacă timpul liber într-un mod util și benefic.

 În discuțiile cu copilul dumneavostră, nu ezitați să abordați subiecte considerate în mod tradițional “tabu”, cum ar fi cele referitoare la consumul de droguri.

Centrul de Prevenire, Evaluiare și Consiliere Antidrog Mureș


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

VIDEO. Propunere PNL. Pasaj subteran în zona Cocoșul de Aur

Distribuie Consilierul local al Municipiului Târgu Mureș, Horea Șarlea, a prezentat, în cadrul unei conferințe …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.