O femeie a suferit arsuri, după un incendiu la Târnăveni! Eveniment
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1906 Vizualizări

O femeie a suferit arsuri, după un incendiu la Târnăveni!

Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Mureș a fost solicitat vineri, 5 iunie, în jurul orei 16:00, pentru o intervenție la incediul unui garaj de pe Calea Mediașului, Municipiul Târnăveni.

La locul incidentului s-au deplasat pompierii militari de la Secția ISU Târnăveni. Sosiți la locul intervenției, au constatat că era vorba de incendiul unui garaj de circa 20 de metri pătrați. În interiorul anexei gospodărești se afla parcat un autovehicul. Atât garajul cât și autoturismul aflat înăuntru au ars în totalitate. Pompierii au intervenit pentru stingerea focului. Incendiul a fost lichidat înainte ca flăcările să se propage la clădirile învecinate.

În urma incidentului, o persoană de aproximativ 70 de ani, de sex feminin, a suferit arsuri de gradul I la mâna dreaptă. Echipajul SMURD prezent la fața locului i-a acordat femeii primul ajutor, ulterior victima fiind transportată cu ambulanța SMURD la Unitatea de Primiri Urgențe din Municipiul Târnăveni.

Conform concluziilor pompierilor militari, cauza probabilă a izbucnirii incendiului au fost flăcările degajate de la un foc deschis în aer liber.

N.S.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE