Despre programul de finanțare al AFM ”Casa Verde Fotovoltaice” Business
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1129 Vizualizări

Despre programul de finanțare al AFM ”Casa Verde Fotovoltaice”

Programul a fost demarat în 10 seprembrie 2019 și oprit după câteva ore, din cauza unor suspiciuni de fraudă informatică. La 6 noiembrie 2019, AFM a reluat înscrierile dar din nou doar pentru câteva ore.

Administrația Fondului pentru Mediu a anunțat că 12.700 de cereri de finanțare pentru sisteme fotovoltaice acasă sunt eligibile, după multe luni de așteptare. Acestea sunt însă doar jumătate din numărul total de cereri, restul fiind respinse. Motivele principale au fost că documentele sunt expirate, erori materiale sau erori de încarcare în sistem.

Considerăm că procesul de analiză ar trebui să fie transparent și să fie orientat spre sprijinul beneficiarului, iar în cazul în care se constatau inadvertențe AFM ar fi trebuit să solicite lămuriri sau completări privind eventualele erori și nu să respingă dosarele de finanțare.

Insistăm ca AFM să-și înțeleagă menirea de a fi în slujba contribuabililor și nu de stăpân al acestora. Este foarte dificil de a se lua legătura telefonic cu oricine de la această instituție, iar dacă acest lucru se reușește atunci sunt toate șansele de a nu obține informațiile dorite, pentru ca habar nu au cum functioneaza programul.

Tergiversarea timp de peste un an al programului Casa Verde de finanțare al sistemelor fotovoltaice denotă o incompeteță crasă.

Anexez un text apărut în presă pe care îl consider edificator.

“Scandal cât casa: AFM ar fi respins jumătate din cererile de subvenții pentru panouri fotovoltaice, fără ca solicitanții să aibă vreo vină În sfârșit, Administrația Fondului pentru Mediu a anunțat azi că 12.700 de cereri de finanțare pentru sisteme fotovoltaice acasă sunt eligibile, după multe luni de așteptare. Acestea sunt însă doar jumătate din numărul total de cereri, restul fiind respinse. Motivul ar fi, spun cei de la Greenpeace, care urmăresc subiectul, că documentele au fost depuse cu întîrziere, în condițiile în care, atunci când a re-pornit înscrierile oprite din cauza suspiciunii de fraudă informatică, AFM a anunțat public că dosarele sunt valabile. Greenpeace cere intervenția Guvernului. Conform unui comunicat remis astăzi, Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a finalizat evaluarea cererilor de finanțare depuse în cadrul Programului Naţional Casa Verde Fotovoltaice, declarând în total doar 12.718 solicitări eligibile pentru finanţare. Cei de la Greenpeace România, care urmăresc acest subiect, au arătat într-un comunicat că mai mult de jumătate dintre aplicațiile cetățenilor (13.339) au fost respinse, motivul principal fiind termenul depășit al documentelor depuse de către instalatori în aplicația informatică a AFM. Acest motiv contravine flagrant declarațiilor anterioare ale instituției, spun cei de la Greenpeace. Iar motivul este simplu: după ce programul de înscriere a fost oprit, din cauza problemelor legate de platforma informatică, AFM le-a spus doritorilor că acceptă înscrierea documentelor, chiar dacă nu au fost încărcate în aplicație atunci, în momentul în care se vor putea relua înscrierile.”

Programul a fost demarat și oprit în 10 seprembrie 2019, după câteva ore, din cauza unor suspiciuni de fraudă informatică. La 30 octombie, AFM dădea un comunicat de presă în care anunța reluaarea înscrierilor în 6 noeimbrie.

Iată ce mai scria în comunicat: “Toate documentele înregistrate cu succes în aplicația informatică, precum și cele înregistrate în registrul instalatorilor care nu au fost încărcate în aplicație până la momentul suspendării accesului în aplicația informatică, sunt acceptate de Administrația Fondului pentru Mediu ca fiind depuse în termen, în vederea analizării. Persoanele fizice care nu au depus și nu au înregistrat documentele la instalatorii validați până în data de 10 septembrie, vor avea posibilitatea de a depune la instalatori documentele solicitate, cu condiția ca acestea să fie valabile la data înregistrării în aplicația informatică”.

Ce spune Greenpeace acum despre motivul invocat de AFM: “Deși motivul respectă, teoretic, litera ghidului de finanțare (AFM nu poate acorda finanțare dacă documentele nu sunt în termenul de valabilitate), instituția omite să ia în calcul comunicările anterioare, oficiale, emise de AFM pe acest subiect.”

Mai precis, după ce a suspendat prima sesiune de înscrieri din 10 septembrie 2019, în urma unei așa-zise fraude informatice, AFM a comunicat că pentru următoarea sesiune de înscrieri, desfășurată începând cu 6 noiembrie 2019, nu este necesară obținerea de către cetățeni de noi documente: „Toate documentele înregistrate cu succes în aplicația informatică, precum și cele înregistrate în registrul instalatorilor care nu au fost încărcate în aplicație până la momentul suspendării accesului în aplicația informatică, sunt acceptate de Administrația Fondului pentru Mediu ca fiind depuse în termen, în vederea analizării.” (comunicat AFM din 6 noiembrie 2019)

Declarația AFM nu a fost respectată în evaluarea dosarelor și, prin urmare, cetățenii nu pot beneficia în această fază de finanțare, iar 284 de milioane de lei rămân, cel puțin pentru moment, nealocați”. „Suntem indignați de numărul mare de dosare respinse. Pentru foarte, foarte multe dintre aceste dosare, motivul respingerii – termenul expirat al documentelor – este incredibil. Nu este vina cetățenilor și a instalatorilor că AFM nu a reușit să gestioneze acest program. Nu este vina cetățenilor și a instalatorilor că AFM comunică ceva, dar face altceva”, a declarat Marian Mândru, coordonator de campanii la Greenpeace România și administrator al comunității online Protecția Prosumatorului.

„Sesizăm și solicităm intervenția autorităților superioare, Ministerul Mediului și Guvernul României. Cred că este un caz fără precedent, care prejudiciază mii de cetățeni care au dorit să devină prosumatori, au făcut toate demersurile solicitate de AFM, dar s-au trezit excluși pe nedrept din acest program”, a mai spus Marian Mândru.

Finanțarea oferită de AFM prin programul ”Casa Verde Fotovoltaice” este, teoretic, una generoasă: maxim 20.000 de lei pentru un sistem fotovoltaic de minim 3 kW pentru persoanele fizice interesate să își producă singure energia electrică. Peste 26.000 de cetățeni din întreaga țară s-au înscris pentru a obține finanțare, fondurile totale ale programului de finanțare cumulând peste 113 milioane de euro.”

Dr. ing. Ovidiu GEORGESCU

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE