Home / Administratie / Ședință cu 20 de proiecte pe ordinea de zi la Consiliul Județean Mureș

Ședință cu 20 de proiecte pe ordinea de zi la Consiliul Județean Mureș

Distribuie

Dispoziția  Nr. 326 din 19 iunie 2020 privind convocarea Consiliului Judeţean Mureş în şedinţă publică ordinară

Preşedintele Consiliului Judeţean Mureş,

Luând în considerare evoluția contextului epidemiologic actual, prevederile Legii nr. 55/2020  privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum și starea de alertă, declarată prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2020 şi prelungită prin Hotărârea Guvernului nr. 476/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19,

Întrucât stabilirea măsurilor pentru desfășurarea optimă a activităților cu respectarea regulilor de disciplină sanitară constituie o obligație a autorităților publice,

În temeiul prevederilor art.178 alin. (1), art.179 coroborat cu art.134 alin.(1) lit.a),  alin. (5) lit. a), a^1) și a^2), art. 135 și art.196 alin.(1) lit.b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

dispune:

Art.1. (1) Se convoacă plenul Consiliului Judeţean Mureş în şedinţă publică ordinară pentru data de 25 iunie 2020, ora 13.00, în sala mare de şedinţe din Palatul Administrativ.

(2) Proiectul propus al ordinii de zi a ședinței ordinare este prevăzut în anexa, care face parte integrantă din prezenta dispoziție.

Art. 2. Caracterul public al ședinței consiliului județean se asigură prin transmiterea live a acesteia pe platforma de socializare facebook a instituției.

Art.3. Prezenta dispoziție se aduce la cunoștință publică prin mass-media locală și prin afișare pe pagina de internet a autorității și se comunică secretarului general al județului, consilierilor județeni, direcțiilor, serviciilor și compartimentelor independente din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Mureș.

Președinte,                                                                                                   Contrasemnează

Péter Ferenc                                                                                                 Secretar general,

Paul Cosma

Anexa la Dispoziția Președintelui Consiliului Județean Mureș

nr.326/19.06.2020

Proiectul ordinii de zi

a ședinței ordinare a Consiliului Județean Mureș din 25 iunie 2020

  1. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului general al judeţului Mureş pentru anul 2020

  Inițiator: Péter Ferenc, președintele Consiliului Județean Mureș

  1. Proiect de hotărâre pentru abrogarea alin. (3) al art. 1 din Hotărârea Consiliului Județean Mureș nr.34/2020 privind aprobarea ajutorului de stat de exploatare și a bugetului de venituri și cheltuieli al R.A. „Aeroportul Transilvania Târgu Mureș”, pe anul 2020, cu modificările și completările ulterioare

              Inițiator: Péter Ferenc, președintele Consiliului Județean Mureș

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea situațiilor financiare ale S.C. Parc Industrial Mureș S.A. la 31.12.2019

 Inițiator: Péter Ferenc, președintele Consiliului Județean Mureș

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea prețurilor și tarifelor la serviciile publice de alimentare cu apă și de canalizare prestate de Operatorul Regional S.C. Compania Aquaserv S.A.

 Inițiator: Péter Ferenc, președintele Consiliului Județean Mureș

  1. Proiect de hotărâre privind pentru modificarea și completarea Anexei la Hotărârea Consiliului Județean Mureș nr.42/2001 privind însuşirea inventarului domeniului public al Judeţului Mureş, cu modificările şi completările ulterioare

 Inițiator: Péter Ferenc, președintele Consiliului Județean Mureș

  1. Proiect de hotărâre privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al județului Mureș a unei construcții situate în Călugăreni nr.5, comuna Eremitu

 Inițiator: Péter Ferenc, președintele Consiliului Județean Mureș

  1. Proiect de hotărâre privind darea în folosință gratuită a imobilului situat în Gornești, aflat în proprietatea privată a județului Mureș

Inițiator: Péter Ferenc, președintele Consiliului Județean Mureș

  1. Proiect de hotărâre privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al județului Mureș a unor bunuri mobile, în vederea casării

Inițiator: Péter Ferenc, președintele Consiliului Județean Mureș

  1. Proiect de hotărâre privind stabilirea unor măsuri cu privire la imobilul situat în Reghin str. Castelului nr.12, care face parte din domeniul public al județului Mureș

  Inițiator: Péter Ferenc, președintele Consiliului Județean Mureș

  1. Proiect de hotărâre privind darea în folosinţă gratuită Centrului Judeţean pentru Cultură Tradiţională şi Educaţie Artistică Mureş, a unor spaţii din imobilul situat în P-ţa Trandafirilor nr.5, care aparţine domeniului public al judeţului Mureş

 Inițiator: Péter Ferenc, președintele Consiliului Județean Mureș

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea încheierii unui act adiţional la contractul nr.18920/12I/486/07.10.2016

  Inițiator: Péter Ferenc, președintele Consiliului Județean Mureș

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea încheierii unui parteneriat în vederea depunerii și implementării proiectului ”Dotarea centrelor rezidențiale publice din județul Mureș cu echipamente de protecție pentru creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID – 19”

Inițiator: Péter Ferenc, președintele Consiliului Județean Mureș

  1. Proiect de hotărâre pentru aprobarea participării județului Mureș la proiectul EDUC – Copiii nu se ”educă” singuri!

 Inițiator: Péter Ferenc, președintele Consiliului Județean Mureș

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea participării județului Mureș la realizarea proiectului ”VIA TRANSILVANICA”

 Inițiator: Péter Ferenc, președintele Consiliului Județean Mureș

  1. Proiect de hotărâre pentru modificarea anexelor 1 și 2 la Hotărârea Consiliului Județean Mureș nr.111/2014 privind aprobarea Organigramei, Statului de funcții și a Regulamentului de organizare și funcționare pentru Bilbioteca Județeană Mureș, cu modificările și completătrile ulterioare

        Inițiator: Péter Ferenc, președintele Consiliului Județean Mureș

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului de analiză și acoperire a riscurilor al județului Mureș;

  Inițiator: Alexandru Cîmpeanu, vicepreședintele Consiliului Județean Mureș

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea încadrării drumurilor județene din județul Mureș pe niveluri de viabilitate și de intervenție pe perioada de iarnă 2020-2024

  Inițiator: Ovidiu Dancu, vicepreședintele Consiliului Județean Mureș

  1. Proiect de hotărâre privind actualizarea indicatorilor tehnico-economici ai investiției „Lărgire drum județean DJ154J Breaza – Voivodeni – Glodeni, km 0+000-0+631 și km 4+726-12+684, județul Mureș”, aprobați prin Hotărârea Consiliului Județean Mureș nr.28 din 16 martie 2017 pentru aprobarea/actualizarea unor documentații tehnico-economice și a indicatorilor tehnico-economici aferenți acestora, precum și aprobarea finanțării din bugetul local pentru categoriile de cheltuieli care nu se finanțează de la bugetul de stat prin Programul național de dezvoltare locală a unor obiective de investiții, cu modificările și completările ulterioare

 Inițiator: Ovidiu Dancu, vicepreședintele Consiliului Județean Mureș

  1. Proiect de hotărâre privind desemnarea unui reprezentant al Consiliului Judeţean Mureş în Consiliul de administraţie al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş

      Inițiator: Péter Ferenc, președintele Consiliului Județean Mureș

  1. Proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentanților Consiliului Județean Mureș în Consiliile de administrație ale unor instituții publice

Inițiator: Péter Ferenc, președintele Consiliului Județean Mureș

  1. Întrebări, interpelări, răspunsuri, opinii.

Președinte,

Péter Ferenc

(www.cjmures.ro)

 


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Dotări noi pentru școala din Acățari

Distribuie Conducerea Primăriei Comunei Acățari a atribuit, în data de 18 martie 2024, societății Dac …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.