ÎPS Irineu, vizite pastorale pe Valea Gurghiului Religie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 928 Vizualizări

ÎPS Irineu, vizite pastorale pe Valea Gurghiului

În perioada 15-16 iunie, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a efectuat o serie de vizite pastorale în protopopiatul Reghin, potrivit www.reintregirea.ro.

Vizite în comunele Gurghiu și Solovăstru

Luni, 15 iunie 2020, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, însoțit de părintele protopop Valentin Vârva, a fost prezent în mijlocul a cinci comunități parohiale situate pe Valea Gurghiului.

Primul popas a fost în parohia Glăjărie, aflată la o distanță de 25 km de municipiul Reghin, comunitate păstorită de către părintele Dumitru Găluț. În această localitate există două biserici ortodoxe, cea veche, cu hramul „Sfânta Treime”, fiind ridicată în anul 1852, iar cea nouă, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, în anul 1911.

În continuare, Părintele Arhiepiscop Irineu a poposit la biserica „Sfântul Vasile cel Mare” din parohia Cașva, unde slujește părintele Daniel Oprea. Prima atestare istorică a localității datează din anul 1570, în timpul orânduirii feudale. Actualul locaș de închinare a fost edificat în jurul anului 1928, în timpul păstoririi preotului Victor Șuteu. Vizita ÎPS Irineu a mai cuprins parohia Adrian, păstorită de către părintele Alexandru Meșter. Despre această localitate se presupune că ar fi cea mai veche așezare rurală de pe Valea Gurghiului, fiind atestată documentar încă din anul 1393.În ultima parte a itinerariului zilei de luni, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a fost prezent în parohia Jabenița, unde păstorește părintele Hadrian Mălinaș. Demararea lucrărilor de ridicare a actualei biserici a avut loc în anul 1907, în timpul păstoririi preotului Nechita (Vasile) Duma, viitorul episcop al Eparhiei Argeșului. Ultimul popas al Arhipăstorului nostru a fost în parohia Solovăstru, al cărei păstor sufletesc este părintele Adrian Ganea. În frunte cu primarul comunei, dreptcredincioșii de aici, îmbrăcați în frumoase straie populare, l-au primit cu multă bucurie pe înaltul ierarh care le-a adresat tuturor cuvinte de zidire sufletească

În mijlocul credincioșilor din Dulcea, Ibănești, Hodac, Toaca și Orșova

Vizitele Înaltpreasfințitului Părinte Irineu au continuat în cursul zilei de marți, 16 iunie în șapte comunități parohiale din protopopiatul Reghin. Primul popas al zilei a fost în parohia Dulcea, situată la aproximativ 25 km de municipiul Reghin. Lucrările de edificare a bisericii parohiale de aici au fost demarate în anul 2000, pictura interioară fiind executată în tehnica fresco între anii 2003-2004. În prezent, comunitatea credincioșilor de aici este păstorită de către părintele Daniel Sava.Părintele Arhiepiscop Irineu a fost prezent în parohia Ibănești-Pădure, situată într-o pitorească zonă submontană, la poalele Munților Gurghiului. Aici, numeroși credincioși dreptslăvitori, dimpreună cu părintele paroh Florin Franc, l-au întâmpinat cu multă bucurie pe Chiriarhul nostru care le-a adresat numeroase sfaturi duhovnicești. De asemenea, Întâistătătorul Eparhiei noastre a oferit părintelui paroh îndrumări pastoral-misionare şi administrativ-gospodărești, necesare pentru o bună organizare în cadrul parohiei.

Periplul pastoral al ÎPS Irineu a continuiat la biserica „Buna Vestire” din parohia Isticeu, comunitate păstorită începând cu anul 2005 de către părintele Călin Romanți. Între anii 2007-2008, locașul de închinare de aici, târnosit la data de 22 octombrie 2000, a suportat numeroase lucrări de amenajare și reabilitare, cu sprijinul considerabil al bunilor credincioși. De asemenea, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a fost prezent în parohia Ibănești-Sat, situată în partea estică a județului Mureș, în Depresiunea Munților Gurghiu. Comunitatea credincioșilor de aici este păstorită de către părintele Genu Oprea.

Următoarea comunitate de credincioși care a fost vizitată de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a fost parohia Hodac. La Altarul bisericii parohiale de aici slujește părintele Nicolae Fit. Întâia atestare documentară a parohiei este legată de primele mențiuni referitoare la existența Mănăstirii din Dumbrava Hodacului, consemnate la începutul secolului al XVI-lea. În ultima parte a itinerariului, Părintele Arhiepiscop Irineu poposit în parohia Toaca, al cărei păstor este părintele Aurelian Tocheș. Potrivit www.reintregirea.ro, ÎPS Irineu i-a binecuvântat pe cei prezenți și le-a adresat numeroase sfaturi duhovnicești, îndemnându-i să își călăuzească întreaga activitate după principiile Sfintei Evanghelii. Ultima comunitate în mijlocul căreia a fost prezent ÎPS Irineu a fost parohia Orșova, unde slujește părintele Dan Covrig.

„Credinţa ortodoxă înseamnă viaţă în Hristos”

Din nou, m-am aflat în aceste zile pe plaiurile româneşti şi pitoreşti ale judeţului Mureş, de data aceasta în protoieria Reghin. În cele douăsprezece parohii, am fost întâmpinat, cu bucurie, de către preoţii noştri, harnici lucrători în ogorul Domnului, şi de către creştinii noştri, pentru care credinţa ortodoxă înseamnă viaţă în Hristos. Atenţia mea s-a îndreptat, cu precădere, spre păstorii sufleteşti, pe care i-am încurajat să facă «lucrare de evanghelist» şi să fie solidari cu poporul lui Dumnezeu. Iar credincioşilor din aceste parohii le-am oferit cuvântul adevărului, îndemnându-i, totodată, să rămână neclintiţi în duhul Legii strămoşeşti”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Irineu citat de www.reintregirea.ro.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE