Home / Slider / Mureșeni prinși de Poliție conducând sub influența substanțelor psihoactive!

Mureșeni prinși de Poliție conducând sub influența substanțelor psihoactive!

Distribuie

Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș a anunțat luni, 22 iunie, câteva cazuri de conducere sub influența substanțelor psihoactive, înregistrate pe drumurile publice din județul Mureș.

#La data de 20 iunie, în jurul orei 00.40, poliţişti rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Târgu Mureş au oprit în trafic, pe strada Piața Trandafirilor din municipiu, un autoturism, condus de un bărbat, de 40 de ani.

Întrucât conducătorul auto manifesta un comportament suspect, acesta a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul indicând o valoare pozitivă.

Astfel, bărbatul a fost condus la unitatea medicală în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea cu exactitate a prezenţei substanţelor psihoactive.

În cauză, poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

#La data de 21 iunie, în jurul orei 3.50, poliţişti rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Târgu Mureş au oprit în trafic, pe strada Calea Sighișoarei din municipiu, un autoturism, condus de un tânăr, de 21 de ani, din comuna Lunca Bradului.

Întrucât conducătorul auto manifesta un comportament suspect, acesta a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultându-i o valoare pozitivă, motiv pentru care a fost condus la unitatea medicală în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea cu exactitate, a prezenţei substanţelor psihoactive.

În cauză, poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

#La data de 21 iunie, în jurul orei 00.20, poliţişti rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Târgu Mureş au oprit în trafic, pe strada Aleea Carpați din municipiu, un autoturism, condus de un tânăr, de 24 de ani, din Târgu Mureș.

În urma testării cu aparatul DrugTest, acestuia i-a rezultat o valoare pozitivă, fiind condus la unitatea medicală în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea cu exactitate, a prezenţei substanţelor psihoactive.

În cauză, poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean reiterează faptul că  substanțele psihoactive influențează comportamentul conducătorilor de autovehicule, afectează capacitatea de a conduce, diminuează reflexele, aceștia nemaiputând fi stăpâni pe propriile mișcări și evita obstacolele apărute în cale.

Totodată, conducătorul unui vehicul care a consumat substanțe psihoactive poate deveni agresiv, trecând foarte ușor de la o stare calmă la una de nervozitate, în cele mai multe cazuri, finalitatea fiind producerea unui eveniment rutier, uneori cu consecințe deosebit de grave.

Astfel, legislaţia incriminează ,,conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, în articolul 336 din Codul Penal, fiind prevăzută o pedeapsă cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă.

(Redacția)

 


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

LIVE: Raportul anual al rectorului UMFST ”George Emil Palade”

Distribuie Prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, rectorul principalei universități mureșene, prezintă joi, 28 martie, Raportul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.