Home / Business / EXCLUSIV! Negocieri pentru o parcare de peste 500 de locuri în zona ”Mureș Mall”!

EXCLUSIV! Negocieri pentru o parcare de peste 500 de locuri în zona ”Mureș Mall”!

Distribuie

Reprezentanții SC Matrix Property SRL Cluj Napoca și ai autorităților locale din municipiul Târgu Mureș se află în discuții pentru vânzarea – cumpărarea unui teren în suprafață de 1.960 de metri pătrați, imobil care reprezintă o extindere a Centrului Comercial ”Mureș Mall”, situat la intersecția dintre străzile Tudor Vladimirescu și Liviu Rebreanu din Târgu Mureș.

3,4 milioane de euro, prețul cerut pe teren

Terenul respectiv are ca destinație construirea unei parcări multietajată cu un total de 564 de locuri de parcare și amenajarea unui spațiu public cu acoperirea pârâului Pocloș.

”Pentru vânzarea terenului în suprafață de 1.960 de metri pătrați înscris în cartea funciară nr. 137792 Târgu Mureș, număr cadastral 137792 și a construcției nefinalizate de pe acesta, prețul este de 3.400.000 de euro la care se adaugă TVA. Prezenta ofertă este valabilă până la 15 iulie 2020”, se precizează într-o adresă obținută pe surse de cotidianul Zi de Zi, semnată de Nicola Olimpiu-Valentin, administrator al SC Matrix Property SRL Cluj Napoca, și adresată Consiliului Local al Municipiului Târgu Mureș.

Ce prevede proiectul

Proiectul prevede înființarea a 86 de locuri de parcare în cele două niveluri ale subsolului, 38 de parcări la parter, 284 de parcări la cele 4 etaje, 91 de parcări la terasă și 65 de parcări în plus față de cele existente în prezent în parcarea ”Mureș Mall”, precum și acoperirea pârâului Pocloș pe o suprafață de 1.400 de metri pătrați.

”Se propune continuarea lucrărilor autorizate în 2008, folosindu-se infrastructura realizată până la acest moment, cu încadrarea în parametrii urbanistici aprobați (suprafața construită la sol, înălțime la corniță, înălțime maximă) destinația construcției propuse fiind: S2, S1 – parcare subterană și spatii tehnice. În parcarea subterană se vor utiliza incinta și radierul existente. Parter – amenajare urbană integrată – spațiu public cu acces parcare, spații comerciale, spații verzi. Se propune amenajarea terenului SC Matrix Property SRL, cu realizarea accesului auto și pietonal, amplasarea de spații comerciale de-a lungul fronturilor stradale, amplasarea zonelor destinate parcării sau aprovizionării spre interior. Se propune amenajarea spațiului public – strada Tudor Vladimirescu, cu acoperirea pârâului Pocloș, ceea ce permite obținerea unui spațiu suficient pentru rezolvarea circulațiilor auto în paralel cu obținerea unui spațiu public de calitate, cu amenajarea spațiilor pietonale și a celor verzi la un standard înalt. E1, E2, E3, E4 – parcare supraterană; terasa utilizată pentru parcare în aer liber. Accesul în spațiile de parcare se va realiza prin rampe drepte, amplasate în foarfecă, pentru a exista o continuitate a traseului la nivelul întregii construcții. Atât parcarea subterană cât și cea supraterană vor avea o rampă de intrare și o rampă de ieșire. Circulațiile sunt distincte față de cele utilizate de clădirea existentă. Extinderea se va alipi clădirii ”Mureș Mall” pe fațadele de vest și sud, conform proiectului autorizat în 2008. Pe strada Liviu Rebreanu extinderea se va lipi la calcanul imobilului de la nr. 1”, se prevede în proiectul care vizează extinderea Centrului Comercial ”Mureș Mall”, document întocmit în aprilie 2018.

Alex TOTH


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

Dotări noi pentru școala din Acățari

Distribuie Conducerea Primăriei Comunei Acățari a atribuit, în data de 18 martie 2024, societății Dac …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.