Home / Invatamant / Interviuri cu șefii de promoție din Mureș. Adrian Claudiu Astaluș: ,,Urmează-ți pasiunile!”

Interviuri cu șefii de promoție din Mureș. Adrian Claudiu Astaluș: ,,Urmează-ți pasiunile!”

La nivelul județului Mureș, 34 de absolvenți ai clasei a XII-a au obținut titlul de șefi de promoție. În interviul următor, vă propunem să faceți cunoștință cu Adrian Claudiu Astaluș, absolvent al Liceului Tehnologic nr. 1 Luduș, cu media de 9,98 în cadrul profilului real matematică informatică, secția limba română.

Reporter: Cum te-ai descrie în câteva cuvinte?

Adrian Claudiu Astaluș: Cel mai probabil aș spune că sunt o persoană simplă, căreia îi place să demonstreze că aparențele sunt înșelătoare. Chiar dacă mă consider o persoană relativ inteligentă – spun „relativ” pentru că inteligența vine în mai multe forme și foarte puține persoane pe lumea aceasta sunt inteligente din toate punctele de vedere – nu sunt genul de persoană care stă toată ziua cu nasul în cărți și caiete, ci dimpotrivă, îmi place să petrec cât mai mult timp posibil cu prietenii mei, îmi plac petrecerile și am o mulțime de hobby-uri, precum jocurile video, sportul și muzica. Ceea ce vreau să spun e că, în ciuda aparențelor, sunt un simplu absolvent al liceului care nu e cu nimic mai presus decât ceilalți.

Rep.: Ce te-a determinat să studiezi profilul matematică informatică?

A.C.A.: Pentru mine, alegerea profilului respectiv a fost bazată în principal pe înclinația pe care o aveam încă de atunci pentru materiile specifice profilului, mă refer aici la matematică și informatică. Încă de atunci, aveam trasate în minte câteva idei referitoare la viitorul meu, așa că acest profil a reprezentat profilul care s-a pliat cel mai bine pe modul meu de gândire, dar și pe personalitatea mea.

Rep.: Care crezi că este cheia succesului școlar?

A.C.A.: În opinia mea, succesul școlar este un lucru extrem de relativ, pentru că fiecare elev are propria lui viziune în ceea ce privește succesul. Cu toate acestea, sunt de părere că dezvoltarea unei înclinații pentru o anumită materie care să devină, în final, o materie pe care se bazează viitorul elevului, constituie una dintre pietrele de temelie ale succesului în plan educațional.

Rep.: Cum ai reușit să găsești echilibrul dintre școală și viața extrașcolară?

A.C.A.: Probabil cel mai greu lucru pentru mine a fost găsirea acestui echilibru. În primii ani, am fost destul de retras, chiar dacă mulți dintre colegi au fost în aceeași clasă cu mine și pe clasele V-VIII. Probabil că firea mea introvertită, combinată cu nesiguranța unor noi împrejurimi m-au determinat ca în primii ani de liceu să mă concentrez în mare parte pe școală dar, treptat, m-am înconjurat de oameni cu care împărtășesc aceleași pasiuni, oameni în jurul cărora mă simt în largul meu.

Rep.: Ce sfat le-ai da următoarelor generații de elevi care vor studia în cadrul clasei a XII-a?

A.C.A.: Probabil cel mai important lucru de care trebuie să țineți cont e timpul. Și eu, la fel ca mai toți elevii din clasele a XII-a, am spus în septembrie, la începutul anului că o să am timp suficient ca să mă pregătesc pentru bacalaureat și pentru admitere. Am ajuns astfel să încep pregătirile cu câteva luni înainte, ceea ce a reprezentat o provocare imensă din punct de vedere mintal. Nu mă înțelegeți greșit, nu vreau să spun că trebuie să începeți încă de acum pregătirile, ci doar să fiți conștienți de faptul că e extrem de greu, uneori chiar imposibil, să înveți sau să repeți toată materia la trei discipline în câteva luni. Așadar, sfatul meu ar fi să vă găsiți propriul vostru ritm în ceea ce privește pregătirea pentru examen.

Rep.: Ce implică planurile tale de viitor?

A.C.A.: Privitor la planurile mele de viitor, am ales să îmi continui studiile în Cluj, în domeniul informaticii. Din nou, alegerea a fost bazată pe înclinația pe care o am pentru informatică și implicit pentru tehnologie. Încă nu am un plan concret pentru ceea ce mă așteaptă după facultate, dar una dintre dorințele pe care le am este aceea de a rămâne în țară, pentru că, cel puțin în acest domeniu, țara noastră este destul de dezvoltată.

Rep.: Ai învățat pentru nota în sine sau strict pentru dezvoltarea ta personală?

A.C.A.: Contrar aparențelor, în cei patru ani de liceu, nu am fost niciun moment determinat să învăț strict pentru nota în sine. Desigur, acel 10 constituie o mică satisfacție personală, pentru că știu că nota respectivă depinde în totalitate de munca pe care o depun. Cu toate acestea, principalul lucru care m-a motivat a fost respectul de sine. Chiar dacă nu am agreat toate disciplinele, m-am bazat pe ideea că dacă pot să învăț, de ce să nu învăț?

Rep.: Ce implică procesul de a ajunge la o notă de 9,98?

A.C.A.: În primul rând, vreau să spun că nu există o rețetă pentru așa ceva. Punct. Dar asta nu înseamnă că doar un „grup select” de elevi pot obține astfel de note. Părerea mea e că nici nu e nevoie să ai doar note de 9 și de 10 ca să te poți remarca. Dar, dacă e să vorbim strict de procesul de a ajunge la astfel de note, determinarea este unul dintre factorii cheie care stau la baza acestui proces. Totodată, trebuie să existe o motivație suficient de bună care să te împingă de la spate. E clar că nu e un proces simplu și că rezultatele nu apar instant, dar aici intervine o altă trăsătură pe care eu o consider esențială: perseverența. Dacă nu ai dorința aceea de a te ridica după o „înfrângere”, nu o să poți ajunge la rezultatele propuse.

Rep.: Care este cel mai important principiu care te-a consolidat în procesul de a ajunge la această performanță școlară?

A.C.A.: Nu pot spune că a fost vorba de un singur principiu, ci de o serie de principii care, împreună m-au determinat să păstrez un anume ritm în ceea ce privește performanța școlară. Probabil cel mai important principiu pe care m-am bazat a apărut în momentul în care am fost 100% sigur în ceea ce privește parcursul meu după liceu: Urmează-ți pasiunile. Din acel moment, am început să acord o importanță sporită materiilor de care depindea viitorul meu, acestea devenind o prioritate. De asemenea, această performanță a fost bazată și pe principiul „Better safe than sorry”. În mintea mea, acesta a fost un fel de „Dacă o viitorul meu o să depindă vreodată de aceste note, de această medie generală?”. Chiar dacă această probabilitate este destul de mică, am vrut să fiu cât mai sigur că nu voi întâmpina foarte multe greutăți pe viitor. Dacă ar fi să transpun totul într-un singur principiu, aș putea spune că dorința de a avea un parcurs cât mai facil, dar la un nivel cât mai înalt posibil în următorii ani de studiu, constituie principiul meu de bază care m-a determinat să am parte de astfel de rezultate școlare.

A consemnat Bianca SĂLĂGEAN

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Adrian Nemeth Gherman își anunță demisia din USR!

În cadrul unei unei postări făcută vineri, 14 august, pe pagina personală de Facebook, Adrian …