Home / Reviste / Reghin / Reghin – Sovata – Bucin și retur, pe bicicletă

Reghin – Sovata – Bucin și retur, pe bicicletă

Distribuie

Nici nu s-a terminat bine tura AscA de 150 de kilometri pentru Livret, organizată duminică, 28 mai, de Asociația Sportivă a Cicliștilor de Anduranță Reghin (AscA Reghin), că vine rândul unei noi ture, restante, de 150 de kilometri, care va avea loc în data de 5 iulie.

„Vă așteptăm în parcarea IRUM, să participați la tura restantă de 150 de kilometri pentru Livret, organizată de Asociația Sportivă a Cicliștilor de Anduranță Reghin (AscA Reghin). Traseul este Reghin – Sovata – Bucin și retur pe aceeași rută. Îi așteptăm cu drag pe toți cei care nu au putut participa la tura inițială, dar și pe cei care au parcurs deja această etapă din 2020 a Livretului și vor să participe din nou la o tură antrenament”, au transmis organizatorii.

Programul zilei va fi următorul: ora 7.30 – 7.50 completarea declarației, (doar cine nu a completat în anul 2020), înscrierea, primirea foii de drum, achitarea taxei de participare (15 lei) și primirea numărului de participare. Imediat după înscriere se va da startul în grupuri de maxim 6 persoane, până la ora 8.00. La ora 18.00 va avea loc festivitatea de premiere. De primirea certificatului de parcurgere a turei, a bulinei autocolante și de o fotografie pe podium se vor bucura toți participanții care au parcurs cu succes traseul stabilit și au foaia de drum completată corect .

„Va reamintim că Turul NU este concurs, traseul nu va fi marcat, se respectă în totalitate regulile de circulație. Casca este obligatorie, o camera de rezervă potrivită și actul de identitate necesar atât la înscriere cât și pe parcursul turei asupra ta, conform legilor circulației pe drumurile publice plus legile în vigoare împotriva răspândirii COVID-19 pe tot parcursul turelor. Minorii de la 14 la 16 ani au nevoie la înscriere ca declarația să fie completată de un părinte la fața locului”, au mai transmis organizatorii.


De asemenea, verificati

Turneul național cu „Violonistul Diavolului” ajunge la Reghin

Distribuie Concertul de la Reghin va avea loc la Dogma Pub (str. Mihai Viteazu, nr.28) …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.