Testări COVID-19 la CRRN Brâncovenești Sanatate
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1367 Vizualizări

Testări COVID-19 la CRRN Brâncovenești

În cursul zilei de marți, 30 iunie, personalul Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihică (CRRN) Brâncovenești a fost testat pentru COVID-19, fără înregistrarea vreunui caz pozitiv, după cum afirmă dr. Pokorny Laszlo, directorul CRRN Brâncovenești.„Există o hotărâre guvernamentală prin care s-au decis categoriile prioritare, respectiv instituțiile sociale rezidențiale pentru adulți, copii, cu sau fără dizabilități. În acest sens, ne-au indicat testarea personalului din două în două săptămâni. Inițial, când era această pandemie în plin, trebuia să stăm închiși în instituție timp de două săptămâni și atunci, pe baricade, m-am luptat să fim testați înainte să intrăm în instituție. Acum, când oarecum suntem la liman, s-au trezit și au venit cu această hotărâre să fim testați din două în două săptămâni. Nu este obligatorie această testare, pentru că am avut în rețea, nu în ce privește Brâncoveneștiul, Slavă Domnului, dar alții au avut niște experiențe triste cu rezultate fals pozitive, cu internări, cu persoane care au decis să dea statul în judecată. În cursul zilei de marți, 30 iunie, am fost testați pentru a treia oară. Ne-am înscris toți pentru acestă testare, fără excepție. Au testat un număr de 206 persoane, personal din cadrul Centrului. Asistații care sunt în număr de 182 în cadrul instituției nu sunt pe aceastră listă a persoanelor testate, doar personalul face obiectul acestor testări. Testele nu au fost pozitive, Slavă Domnului, și sperăm că așa va fi și în continuare”, a declarat dr. Pokorny Laszlo, directorul CRRN Brâncovenești.

Testarea personalului va continua din două în două săptămâni, pe toată perioada stării de alertă.„Se știe că peste două zile nu mai e valabilă testarea zilei de marți, dar cu toate acestea avem un segment la ce să ne raportăm în ziua respectivă. Considerăm că este foarte important să avem o astfel de situație deoarece noi suntem o comunitate de 500 de persoane. Peste două săptămâni va avea loc o nouă postare. Practic, vom fi testați din două în două săptămâni cât timp durează starea de alertă. Nu suntem împotriva acestei testări, și am decis să ne supunem acestei cerințe, pentru că ne ajută să avem o imagine de ansamblu asupra stării de sănătate”, a precizat dr. Pokorny Laszlo.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE