REPORTAJ. Generația de 10 de la Școala Gimnazială ”Dacia” Târgu Mureș Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 5643 Vizualizări

REPORTAJ. Generația de 10 de la Școala Gimnazială ”Dacia” Târgu Mureș

Șapte absolvenți ai claselor a VIII-a din cadrul Școlii Gimnaziale ”Dacia” din Târgu Mureș au reușit frumoasa performanță să încheie ultimii patru ani de studiu cu media 10 fiind, astfel, declarați șefi de promoție. Seriozitatea cu care dascălii și elevii și-au desfășurat activitatea a fost reliefată și de rezultatele obținute în acest an la Evaluarea Națională de elevii Școlii Gimnaziale ”Dacia”, unitate de învățământ la nivelul căreia s-au înregistrat trei medii de 10.

Seriozitate, muncă și perseverență

Rezultatele de la examenul de Evaluare Națională au fost apreciate în termeni pozitivi de prof. Mihaela Gabriela Șanta, directoarea Școlii Gimnaziale ”Dacia” din Târgu Mureș.
”Școala are 19 clase la învățământul primar și 12 clase la învățământul gimnazial în acest an școlar, iar la clasa a VIII-a au fost anul acesta 94 de absolvenți dintre care toți au participat la examenul de Evaluare Națională obținând rezultate extrem de frumoase de care suntem deosebit de mândri. Au fost trei elevi care au obținut media 10 atât la disciplina limba și literatura română cât și la matematică, 13 note de 10 obținute la examenul de matematică și 9 note de 10 la limba și literatura română. Sunt copii care s-au remarcat pe parcursul anilor de școală la foarte multe competiții, nu doar la limba română și la matematică, ci și la chimie, engleză, sport. Au dovedit un real interes pentru învățătură”, a declarat, pentru cotidianul Zi de Zi, prof. Mihaela Gabriela Șanta.
Munca și perseverența constantă a profesorilor și elevilor nu au rămas fără rezultat, unitatea de învățământ având la acest final de an școlar șapte șefi de promoție cu media maximă, respectiv 10, a ultimilor patru ani de studiu.


”Ne-am bucurat să constatăm la finalul anului școlar că sunt șapte elevi care au terminat anii de gimnaziu cu media general de 10. În spatele acestor note se află copii extrem de serioși, de ambițioși, valoroși care au înțeles că doar studiind în mod constant reușesc să obțină rezultatele pe care și le doresc. E multă muncă și din partea lor dar și din partea cadrelor didactice care i-au pregătit, iar rezultatele frumoase se datorează atât muncii de la școală cât și a celei de acasă. Trebuie menționat și faptul că acești elevi au participat an de an la tabere de limba română și de matematică pe care școala noastră și-a făcut o tradiție șă le organizeze vară de vară și atunci este evident că lucrul acesta s-a văzut în rezultatele lor. Vreau să punctez încă odată faptul că suntem extrem de fericiți pentru că muncă de atâția ani a dat roade, vorbesc aici de elevii care au terminat anul acesta școala Gimnazială “Dacia”. Suntem fericiți că rezultatele au fost uneori chiar peste măsura așteptărilor noastre. Le urez succes în ceea ce urmează la admiterea la liceu, în anii de liceu și sunt fel convinsă că ne vor reprezenta cu mândrie oriunde vor ajunge”, a subliniat prof. Mihaela Gabriela Șanta.


Perseverență și concentrare
”Am participat începând din clasa a IV-a la concursuri, iar cele mai importante rezultate au fost obținute în clasele a VII-a și a VIII-a, cel mai semnificativ rezultat al meu a fost la Olimpiada Națională de Matematică unde m-am calificat acum un an în clasa a VII-a, și am reușit să obțin medalia de bronz. La Evaluarea Națională, la matematică am obținut nota 10, la limba română 9,75, iar media finală a fost 9,90. În clasa a VII-a și a VIII-a a fost mult mai greu să obțin aceleași note de 10, dar prin perseverență, concentrare și muncă mai ales, cred că lucram undeva la 3-4 ore pe zi, în weekend-uri mai ales, iar astfel am reușit. Îmi doresc să continui studiile la Colegiul Național “Papiu”, chiar în prima clasă în A, doresc să continui cu engleza și să descopăr secretele informaticii.”
Andrei Munteanu


Ambiție și multă muncă
”Anul trecut am reușit să mă calific în etapa națională de lingvistică, la București, unde am reușit să obțin locul al 11-lea. La Evaluarea Națională am obținut media 9,90, iar cu media celor 4 ani media finală a fost 9,93. Secretele obținerii mediei de 10… cred că pur și simplu ambiția și munca, dorința de a face și de a lucra. Este într-adevăr greu, dar dintotdeauna m-am gândit că este doar în interesul meu și am doar de câștigat, iar în timp se vor vedea aceste eforturi Doresc să urmez Colegiul ”Alexandru Papiu Ilarian”, la profilul de matematică-informatică bilingv engleză, ca și fratele meu Andrei.”
Tudor Munteanu


Studiu suplimentar și organizare
”Am învățat când a trebuit cum a trebuit, fiecare lecție am citit-o dacă nu chiar învățată, cu ajutorul părinților și al profesorilor, mai ales al dirigintei care m-a susținut din clasa a V-a până în clasa a VIII-a, m-a ajutat să ajung la această performanță, am învățat în fiecare zi suplimentar, acasă, mai ales la matematică și la română. La Evaluarea Națională, cu ajutorul mediei 10 pe toți cei 4 ani am obținut o medie finală de 9,84. În viitor doresc să îmi urmez studiile la Colegiul Național “Alexandru Papiu Ilarian” la secția de Științe ale naturii intensiv engleză deoarece cred că mă va ajuta să ajung la visul meu de a deveni medic stomatolog.”
Ștefan Porav Hodade


Pasiune îmbinată cu efort
”Secretul este să îți placă să descoperi și să înveți lucruri noi zilnic, astfel eu am învățat cu pasiune și cu efort, iar munca a dat roade. M-au ajutat foarte mult și profesorii care au explicat lecțiile foarte în detaliu dar și părinții care m-au susținut și ajutat foarte mult, învățasem acasă dar și la școală cam același timp adică o oră la fiecare materie. În clasa a VI-a am luat medalia de bronz la Olimpiada Națională de matematică, iar în clasa a 7-a am participat tot la Olimpiada Națională de matematică. Doresc să continui mai departe la Colegiul Național “Alexandru Papiu Ilarian”, profilul matematică-informatică profilul bilingv, iar apoi pasiunea mea principală, matematica, îmi dă acordă multe opțiuni, de exemplu pot să continui pe inginerie spațială dar și spre IT iar de acolo spre orice domeniu. La Evaluarea Națională, la examene am obținut media 9,80 iar cu media de pe cei 4 ani, media finală de 9,84.”
Alexandru Borș


Atenția în clasă, importantă
”La Evaluarea Națională am obținut o medie finală de 9,82. Nu am avut o metodă anume de a învăța, pot spune că succesul a constat în foarte multă muncă și atenție acordată la orele din clasă cât și celor online deoarece în ultima perioadă s-au desfășurat utilizând această metodă. Atenția în clasă m-a ajutat foarte mult, astfel încât studiul acasă și efectuarea temelor nu mi-au cauzat dificultăți. De-a lungul anilor am participat la Centrul de Excelență de matematică, dar și la olimpiade de matematica și de limba română. Pașii mei se vor îndrepta spre Colegiul Național „Unirea” la profilul matematică-informatică, iar mi se pare că acest liceu este cel mai potrivit pentru studiile care urmează să le continui.
Paula Trifan


Perseverență și organizare
”Secretul reușitei școlare este perseverența, atenția în timpul orelor și un program bine organizat. Învățam după un program, adică logic. De a lungul anilor, am participat la mai multe olimpiade școlare, la matematică, cel mai bun rezultat a fost locul 3 la “Lumina Math” iar la restul m-am calificat în primii 20. Doresc să îmi continui studiile la Colegiul Național “Unirea” la profilul matematică-informatică, iar mai departe să mă axez tot pe informatică.”
Andrei Lechințean


Cultura generală, foarte importantă
Am obținut nota 10 la Evaluarea Națională, în clasa a 5-a am obținut locul întâi la concursul ”Marian Țarina” și am câștigat titlul național la șah clasic anul trecut la Căciulata, iar media celor 4 ani a fost 9,99. Secretul notelor? Am avut parte de mult sprijin din partea părinților și a profesorilor, dar am muncit și singură când aveam timp liber, mai ales în carantină când am avut oportunitatea să fac asta mai mult. Am dorit să am un bagaj de cunoștințe pentru viitor deoarece cultura generală este foarte importantă. Prima opțiune pe care o voi pune pentru clasa a IX-a va fi matematică-informatică la Colegiul Național “Unirea”. Mai departe nu sunt încă sigură, dar mă gândesc la arhitectură sau medicină militară.”
Andrada Măluțan


Pasiune pentru învățătură
”Am terminat cu media 10 pe toți cei 4 ani. Consider că am fost influențat de către profesorii mei și de colegii mei pe care i-am văzut că obțin note bune și mi-am spus că și eu pot, dar și ambiția pe care am avut-o, a început să fie mai ușor după ce mi-am creat un obicei de a învăța. Am încercat să îmi fac cât mai mult timp pentru pasiuni dar a trebuit să fac uneori câteva sacrificii pentru a obține aceste rezultate. De-a lungul anilor am participat la olimpiade, mai mult la matematică, dar și la limba română, la chimie și la sport. Vreau să continui la Colegiul Național “Alexandru Papiu Ilarian” profilul matematică-informatică bilingv în clasa A deoarece îmi place foarte mult matematica, iar informatica este de viitor.”
Luca Pușcaș


Muncă, ambiție și organizare
”Am terminat clasa a VIII-a cu media 10, la fel ca și media de pe cei patru ani de gimnaziu. Media examenelor de la Evaluarea Națională a fost de 9,84. Secretul nu este chiar o rețetă dar în principiu este muncă continuă și ambiție, însă este nevoie și de o organizare bună a timpului. De-a lungul anilor am participat la Olimpiada Națională de chimie de anul trecut și totodată am obținut 3 premii întâi și un premiu 3. Aș vrea să merg la Colegiul Național “Unirea” pe profilul matematică-informatică pe profilul intensiv informatică, fiindcă sunt foarte atras de matematică în primul rând și pe acest punct vreau să studiez cât mai mult la un nivel înalt și de acolo să plec la o universitate pentru matematică la noi în țară. Doresc să fiu profesor de matematică, în principiu universitar, pentru început să predau la liceu, iar mai apoi la universitate.”
Stelian Varodi

Text și foto: Alex TOTH, Marco RICCARDI

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE