Interviuri cu șefii de promoție din Mureș. Csősz Andrea-Gabriella: ,,Perseverența reprezintă cheia succesului” Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1154 Vizualizări

Interviuri cu șefii de promoție din Mureș. Csősz Andrea-Gabriella: ,,Perseverența reprezintă cheia succesului”

Csősz Andrea-Gabriella este absolventă a clasei a VIII-a D din cadrul Școlii Gimnaziale ”Dr. Bernády György” din Târgu Mureș, care ne va prezenta în interviul următor detaliile privitoare la procesul de atingere a performanței sale școlare, respectiv obținerea titlului de șef de promoție al secției maghiare.

Reporter: Cum te-ai prezenta în câteva rânduri?

Csősz Andrea-Gabriella: Consider că sunt o persoană sociabilă, ambițioasă, hotărâtă și implicată în ceea ce fac. Îmi place să învăț lucruri noi, fiind adepta ideii că învățarea este un proces continuu ce se desfășoară pe tot parcursul existenței.

Rep.: Care a fost media pe cei patru ani de gimnaziu? Dar rezultatul la Evaluarea Națională?

C.A.G.: La Evaluarea Națională am obținut notele 9,80 la limba și literatura română, 10.00 la matematică, 9,75 la limba și literatura maghiară maternă, iar media pe cei patru ani cu care am promovat este 10.00.

Rep.: Care crezi că este cheia succesului școlar?

C.A.G.: Din punctul meu de vedere, perseverența reprezintă cheia succesului, dar este esențială și aspirația către cunoaștere.

Rep.: Cum ai reușit să găsești echilibrul dintre școală și viața extrașcolară?

C.A.G.: În timpul liber îmi place să călătoresc. Totodată, consider că momentele petrecute cu cei dragi sunt cele mai valoroase. În consecință, am grijă să-mi fac mereu timp pentru familie și prieteni.

Rep.: Ce sfat le-ai da următoarelor generații de elevi care vor studia în cadrul clasei a VIII-a?

C.A.G.: Sfatul meu pentru următoarele generații de elevi care vor studia în clasa a VIII-a este să aibă un obiectiv și să se străduiască să-l atingă,chiar dacă necesită sacrificii.

Rep.: Ce implică planurile tale de viitor?

C.A.G.: În viitor, aș dori să studiez medicina și să învăț cât mai multe limbi străine.

Rep.: Ai învățat pentru nota în sine sau strict pentru dezvoltarea ta personală?

C.A.G.: Am învățat mereu strict pentru dezvoltarea mea personală. De aceea m-am înscris și la numeroase concursuri și olimpiade școlare la care am obținut rezultate bune.

Rep.: Ce implică procesul de a ajunge la o notă ca și a ta?

C.A.G.: Notele mari necesită ambiție, răbdare și mult timp dedicat învățăturii.

Rep.: Care este cel mai important principiu care te-a consolidat în procesul de a ajunge la această performanță școlară?

C.A.G.: Scopul meu a fost să-i fac mândri pe părinții și profesorii mei, mulțumindu-le astfel pentru sprijinul și efortul depus.

A consemnat Bianca SĂLĂGEAN

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE