CL Târgu Mureș: Procentul de publicare a rapoartelor de activitate, sub 50%! Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 267 Vizualizări

CL Târgu Mureș: Procentul de publicare a rapoartelor de activitate, sub 50%!

La împlinirea a patru ani de la depunerea jurământului de consilier local al municipiului Târgu Mureș, eveniment consemnat în data de 24 iunie 2016, cotidianul Zi de Zi a realizat o statistică a rapoartelor de activitatea anuale întocmite și publicate, pe pagina web a Primăriei municipiului Târgu Mureș, www.tirgumures.ro, de către cei 22 de aleși locali (inițial au fost 23, dar PNL a pierdut un mandat, prin excluderea unui consilier local).
Rezultatul monitorizării realizată de Zi de Zi a reliefat faptul că procentul de publicare a rapoartelor de activitate din mandatul 2016-2020 este de 47,2%, iar cinci aleși locali (doi de la PSD și trei de la PNL) nu s-au sinchisit să întocmească în cei patru ani de mandat niciun raport de activitate.

Structura actuală a Consiliului Local Târgu Mureș:

Bakos Levente-Attila (UDMR – și-a prezentat raportul pentru 2016, 2017, 2018/ lipsește raportul pentru 2019);
Radu Bălaș (POL – și-a prezentat raportul pentru 2016, 2017, 2018, 2019);
Benedek Theodora (PNL – și-a prezentat raportul pentru 2016, 2017, 2018, 2019);
Biró Csaba Szilveszter (UDMR – consilier local din iulie 2019/ lipsește raportul pentru 2019);
Constantin Bogoșel (PSD – consilier local din 2017/ lipsește raportul pentru 2017, 2018, 2019);
Boros Gyula (UDMR – consilier local din iulie 2019/ lipsește raportul pentru 2019);
Cristian Bratanovici (PSD – lipsește raportul pentru 2016, 2017, 2018, 2019);
Csiki Zsolt (UDMR – și-a prezentat raportul pentru 2016, 2017, 2018, 2019);
Kovács Lajos-Alpár (UDMR – și-a prezentat raportul pentru 2016, 2017/ lipsește raportul pentru 2018, 2019);
Magyary Előd (UDMR – și-a prezentat raportul pentru 2018/ lipsește raportul pentru 2016, 2017, 2019);
Makkai Grigore (UDMR – consilier local din 2017, și-a prezentat raportul pentru 2017/ lipsește raportul pentru 2018, 2019);
Dumitru Matei (PNL – și-a prezentat raportul pentru 2016/ lipsește raportul pentru 2017, 2018, 2019);
Vasile Miculi (PNL – lipsește raportul pentru 2016, 2017, 2018, 2019);
Călin Moldovan (PNL – consilier local din 2016/ lipsește raportul pentru 2016, 2017, 2018, 2019);
Mozes Levente-Sándor (UDMR – și-a prezentat raportul pentru 2016, 2017, 2018/ lipsește raportul pentru 2019);
Pápai László Zsolt (POL – consilier local din 2018, și-a prezentat raportul pentru 2018, 2019);
Sergiu Papuc (PSD – lipsește raportul pentru 2016, 2017, 2018, 2019);
Peti Andrei (UDMR – și-a prezentat raportul pentru 2016, 2017, 2018, 2019);
Sebastian Pui (PSD – și-a prezentat raportul pentru 2018, 2019/ lipsește raportul pentru 2016, 2017);
Tatár Lehel (POL – consilier local din 2018, și-a prezentat raportul pentru 2018, 2019);
Liviu Radu Todoran (PNL – lipsește raportul pentru 2016, 2017, 2018, 2019);
Vajda György (UDMR – consilier local din 2018, și-a prezentat raportul pentru 2018, 2019).
Notă: Deși au fost excluși din PNL, patru consilieri locali apar în continuare ca fiind reprezentanți ai PNL în Consiliul Local Târgu Mureș, datorită unor decizii ale instanțelor de judecată. Este vorba despre consilierii locali Dumitru Matei, Vasile Miculi, Călin Moldovan și Liviu Radu Todoran.

Site-ul www.tirgumures.ro, actualizat la zi

Facem precizarea că pagina web a Primăriei municipiului Târgu Mureș, www.tirgumures.ro, este foarte bine întreținută, cu informații la zi (de exemplu, declarațiile de avere și de interese sunt publicate an de an, iar convocatoarele și procesele verbale ale ședințelor de Consiliu Local sunt publicate în timp util), astfel încât ne este greu să credem că lipsa de pe site a rapoartelor de activitate ale aleșilor locali din ultimii trei ani este cauzată de vreo neglijență a administratorilor site-ului.
Evident, există și probabilitatea ca rapoartele de activitate să fi fost, totuși, întocmite de aleșii județeni, însă nepublicarea lor înspre știința cetățenilor pune un mare zero în dreptul respectivelor documente.

Prezentarea raportului de activitate, obligație

În articolul 225, alineatul 2, al Codului Administrativ se stipulează următoarele: ”Fiecare consilier local, respectiv consilier județean, precum și viceprimarii, respectiv vicepreședinții consiliului județean sunt obligați să prezinte un raport anual de activitate, care este făcut public prin grija secretarului general al unității/ subdiviziunii administrativ-teritoriale.”

Propunerea Zi de Zi: consilierii fără rapoarte de activitate, ”out” de pe listele de candidați!

În acest context, cotidianul Zi de Zi solicită conducerilor partidelor politice din județul Mureș să demonstreze respect față de alegători și în urma unor analize interne serioase și pertinente să ”îi uite” în afara listelor de candidați la alegerile locale din acest an pe cei care ”au uitat” la rândul lor să îndeplinească o condiție minimă de bun simț din ABC-ul unui om de administrație: să comunice, o dată într-un an, ce a făcut concret pentru cetățenii pe care i-a reprezentat.
Vom continua, în zilele următoare, cu analize similare și la nivelul unor Consilii Locale din județul Mureș.

Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE