Home / Agricultura / Condiții necesare pentru ca tinerii să primească teren de la stat
Foto: www. agrointel.ro

Condiții necesare pentru ca tinerii să primească teren de la stat

Condițiile pe care tinerii trebuie să le îndeplinească pentru a primi teren de la stat, în arendă sau concesiune, fac obiectul unui act normativ pus în dezbatere publică de Ministerul Agriculturii., informează www. agrointel.ro.

O suprafață de peste 50.000 de hectare este disponibilă, la nivel național, prin Agenția Domeniilor Statului, pentru a fi împărțită tinerilor conform Legii 226/2016. Normele de aplicare elaborate de către MADR vizează atât condițiile de eligibilitate, cât și documentația necesară și procedura de atribuire. Contractele se vor încheia pe o perioadă de 20 de ani, cu posibilitate de prelungire pe încă 10 ani, iar suprafața maximă per beneficiar este de 50 de hectare.

Condiții pentru tinerii care primesc teren de la stat

Pentru a concesiona sau arenda teren de la stat, tinerii trebuie să îndeplinească următoarele condiții de eligibilitate:

  1. a) să fie persoane fizice, cu vârstă de până la 40 de ani, neîmpliniți la data depunerii cererii de principiu pentru concesionare sau arendare;
  2. b) să se stabilească pentru prima dată într-o exploatație agricolă, ca șef al respectivei exploatații, în anul de cerere;
  3. c) să dețină diplomă de studii de profil: diplomă universitară de studii în domeniul agricol, agro-alimentar, veterinar, economie agrară, mecanică agricolă, inginerie economică în agricultură și dezvoltare rurală, diplomă de absolvire studii–liceale, post liceale sau școli profesionale în domeniul agricol, agro-alimentar, veterinar, economie agrară, mecanică agricolă, inginerie economică în agricultură și dezvoltare rurală, emise de unități de învățământ acreditate;
  4. d) să aibă domiciliul situat pe raza teritorială a județului unde se află terenul solicitat spre concesionare sau arendare;
  5. e) să nu fi avut contracte încheiate cu ADS, reziliate din culpa sa, sau restanțe la plățile datorate în baza unor contracte încheiate cu ADS;
  6. f) să se angajeze, în scris, că va înființa o fermă, astfel cum este definită în Legea nr. 37/2015 privind clasificarea fermelor și exploatațiilor agricole, cu modificările ulterioare, în termen de 1 an de la data semnării contractului;
  7. g) să se angajeze, în scris, că se va constitui într-o formă de organizare potrivit prevederilor Legii societăților nr. 31/1991 a societăților, republicată, cu modificările și completările ulterioare sau ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016, în termen de 1 an de la data semnării contractului.

Prin excepție de la prevederile alin. b), pot beneficia de dispozițiile prezentelor norme și tinerii care s-au înregistrat la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură în unul din cei cinci ani anteriori depunerii cererii de concesionare sau de arendare.

Ce documente se depun pentru terenurile de la ADS

Documente necesare pentru arendarea sau concesionarea terenurilor:

  1. a) cererea de principiu care conține numele, prenumele, data nasterii, studiile, domiciliul, comuna și județul pe raza căruia se află terenul solicitat, suprafața solicitată;
  2. b) cartea de identitate a solicitantului, în copie;
  3. c) diplomele de studii de profil, în copie;
  4. d) declarație pe propria răspundere a solicitantului din care sa reiasă faptul că nu a avut contracte încheiate cu ADS, în calitatea de persoană fizică, reziliate din culpa sa și/sau nu a înregistrat restanțe la plățile datorate în baza unor contracte încheiate cu ADS.

Unde se depun cererile pentru teren de la stat pentru tineri

Cererea de principiu se depune la sediul ADS, situat în București, Str. Știrbei Vodă nr. 43, Sector 1, în format letric sau electronic la adresa de email agenția@domeniilestatului.ro

După încheierea termenului de depunere, dosarele vor fi analizate de o comisie formată din 5 membri, numită prin decizia directorului general al ADS, rezultatele fiind consemnate într-un proces verbal. ADS emite răspunsul privind îndeplinirea sau neîndeplinirea de principiu a condițiilor de eligibilitate, în maxim 30 de zile de la data încheierii termenului de depunere a cererilor.

Suprafețele de teren cu destinație agricolă ce vor face obiectul solicitării vor fi stabilite în baza principiului menținerii solelor compacte și comasate, având în vedere asigurarea accesului către exploatație a tuturor partenerilor contractuali ai ADS.

Cum se face atribuirea terenurilor pentru tineri

Procedura de încheiere a contractelor de concesiune prin procedura de atribuire directă

În vederea încheierii contractului de concesiune a terenurilor cu destinație agricolă, în termen de maximum 15 zile lucrătoare de la data primirii răspunsului privind îndeplinirea de principiu a condițiilor de eligibilitate, solicitanții depun următoarele documente:

  1. a) cererea care conține numele, prenume, studiile, domiciliul, comuna și județul pe raza căruia se află terenul solicitat, suprafața solicitată;
  2. b) cartea de identitate, în copie;
  3. c) răspunsul privind îndeplinirea condițiilor de eligibilitate, în copie;
  4. d) cazier judiciar;
  5. e) certificat de atestare fiscală din care să rezulte îndeplinirea obligațiilor fiscale de plată către bugetul de stat și bugetele locale;
  6. f) fișa de fond funciar întocmită de reprezentanța teritorială Agenția Domeniilor Statului, conținând suprafețele de teren, tarla, parcelă, categoria de folosință, teritoriul administrativ;
  7. g) documentul emis de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor privind înscrierea în Registrul National al Exploatațiilor cu precizarea efectivelor de animale, pentru terenurile din categoria de folosință pajiști, după caz;
  8. h) adeverința care să ateste înscrierea în registrul agricol în calitate de crescător de animale cu precizarea efectivului deținut pentru terenurile din categoria de folosință pajiști, după caz;
  9. i) un angajament scris prin care se obligă să înființeze o fermă în termen de 1 an de la data încheierii contractului de concesiune;
  10. j) un angajament scris prin care se obligă să se constituie într-o formă de organizare potrivit prevederilor Legii nr. 31/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare sau ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016, în termen de 1 an de la data semnării contractului

 

Pentru documentațiile validate, o comisie întocmește nota de informare și decizie, în care se menționează elementele de conținut ale contractului de concesiune, respectiv: suprafața, redevența, investiții, cuantumul redevenței ce se va achita în avans. Nota de informare și decizie se supune spre analiză și aprobare Comitetului de Privatizare, Concesionare și Arendare al ADS.

În termen de 15 de zile lucrătoare de la data aprobării notei de informare și decizie de către Comitetul de Privatizare, Concesionare și Arendare al ADS, se încheie contractul de concesiune.

Ce se întâmplă dacă sunt mai multe cereri pentru același teren

Pentru documentațiile validate, unde există mai multe solicitări pentru aceeași suprafață de teren cu destinație agricolă, comisia întocmește

o notă de informare și decizie în care se menționează elementele de conținut ale contractului de concesiune suprafața, nivelul minim al redevenței, investiții, cuantumul redevenței ce se va achita în avans. Nota de informare și decizie se supune spre analiză și aprobare Comitetului de Privatizare, Concesionare și Arendare al ADS, cu propunerea aplicării procedurii concurențiale.

Cât va fi redevența pentru terenurile ADS și cum se calculează

Redevența pentru suprafețele arendate sau concesionate către tineri se va calculat la cotația bursieră stabilită la Bursa Internațională de la Paris și la cursul valutar din data aprobării de către Comitetul de Privatizare, Concesionare și Arendare al ADS.

Contractele de concesiune încheiate în baza prezentelor norme vor conține clauze prin care concesionarii vor fi obligați să efectueze investiții pentru dezvoltarea exploatației, iar nivelul acestor investiții va fi aprobat prin hotărâre a Comitetului de Privatizare, Concesionare și Arendare al ADS, concomitent cu stabilirea nivelului redevenței.

Pe ce perioadă se încheie contractele pentru terenurile tinerilor

Contractul de concesiune se încheie pentru o perioadă de 20 ani, cu posibilitatea prelungirii pentru o perioadă de maximum 10 ani, dacă se notifică ADS în acest sens, în scris, cu cel puțin 60 de zile înainte de data expirării contractului.

Pe durata primilor cinci ani contractuali, pentru terenurile concesionate în temeiul prezentelor norme concesionarii datorează 50% din cuantumul redevenței aferentă unui an.

Începând cu al șaselea an contractual, redevența se plătește în cotă procentuală de 100% din valoarea redevenței stabilite prin hotărâre a Comitetului de Privatizare, Concesionare și Arendare al ADS sau din cea licitată în situația aplicării procedurii concurențiale.

De precizat că la acest moment, condițiile și procedura de atribuire nu sunt încă în vigoare. Proiectul de Hotărâre de Guvern se află în dezabtere publică, iar prevederile sale vor fi puse în aplicare după adoptarea actului normativ de către Guvern.

Sursă: www. agrointel.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Plățile APIA 2020: 2,89 miliarde euro pentru 843.349 fermieri

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) aduce la cunoștința opiniei publice faptul că, …