REPORTAJ. Unul dintre ultimii potcovari de pe Valea Gurghiului, îngrijorat că meseria sa se va pierde

15 iulie 2020

Numărul tot mai mic de cai din gospodării şi reticenţa tinerilor în a învăţa meşteşugul potcovitului au făcut ca unul dintre ultimii potcovari de pe Valea Gurghiului să fie Ioan Călin Husar din satul Caşva, comuna Gurghiu, care a împlinit vârsta de 52 de ani şi care face această meserie de 36 de ani.
Meşteşugul potcovitului, considerat o artă în care se foloseşte ciocanul şi nicovala pentru a confecţiona potcoave şi a le prinde de copita calului, deşi era extrem de popular în urmă cu 25-30 de ani pe Valea Gurghiului, a devenit tot mai rar, în prezent existând un potcovar la trei-patru sate, Ioan Călin Husar fiind cel mai tânăr dintre ei.
Pe Ioan Călin Husar din satul Caşva l-am găsit în atelierul său, potcovind doi cai din satul Jabeniţa, cai puternici folosiţi la pădure de proprietar şi, în ciuda muncii dificile şi a problemelor pe care i le-a ridicat un cal cam nărăvaş, era pus pe glume.

„Îi potcovim, dacă vreţi să ţineţi piciorul calului, vă arăt cum se face. Aici, în zona asta de pe Valea Gurghiului aproape nimeni nu mai practică meseria, oamenii care au fost au îmbătrânit ori s-au dus. Dar caii sunt puţini, nu mai e ce a fost cândva. Nu pot să zic exact câţi cai potcovesc pe an, dar nu sunt chiar foarte mulţi. Un cal se potcoveşte cam în două ore şi jumătate, depinde cum stă la potcovit. Dacă stă bine, e bine, dacă stă rău, e foarte rău, trebuie să ducem muncă de lămurire şi durează mai mult. Te mai sfădeşti cu ei, dar îi dovedesc pe toţi, că nu mi-e frică de ei. Potcoava trebuie prinsă bine. Dacă nu o prinzi cum trebuie, nu ţine, iar caii aceştia lucrează la pădure, nu stau în grajd. Fac activitatea asta din pasiune, ca să menţin vie o tradiţie, fiindcă oamenii au nevoie de potcoave pentru cai. Nu trăiesc din asta, eu trăiesc din creşterea animalelor, am crescut oi, dar am renunţat la ele pentru că nu ai profit. Acum cresc porci”, povesteşte Husar.
Întrucât numărul de cai de la Valea Gurghiului este foarte mic şi de cele mai multe ori se practică doar un potcovit pe an, din raţiuni materiale, meşterul nostru spune că face de toate, căruţe, pluguri, ascute cuţite, pluguri de tractoare, coase.
„Nu lucrăm numai cu caii, facem de toate. E o treabă anevoioasă. Acum, aici, pe partea asta, la Ibăneşti, mai sunt câţiva potcovari. În Gurghiu este un bătrân care are vreo 79 de ani. În Glăjărie, meseriaşii mari au fost mulţi, dar gata, nu mai lucrează nimeni”, susţine potcovarul.

Husar ne-a spus că faţă de anii 90 au dispărut peste 70% din cai, că în satul său mai sunt maximum 30, deşi în comuna Gurghiu erau câteva mii de cai.
„Lumea a îmbătrânit, iar tineretul nu se mai ocupă. Nu se mai ocupă din cauză că asta-i viaţa, au plecat în afară, nu-i mai interesează. Eu continui fiindcă ţin la tradiţie. Meseria asta am pornit-o din 1985, am fost ucenic la Glăjărie, unde am învăţat meserie. Moşu (bunicul – n.r.) a murit la 92 de ani şi mi-a zis să nu desfiinţez meseria. Acum nu mai am cu cine să mai lucrez. Am doi băieţi, dar nu le place. Nu pot să îi oblig. E o muncă mai grea, miroase, dar mie îmi place. (…) Un potcovit de nou durează cam 3 ore, făcut de la zero. Se face din platbandă, făcut, tăiat din pană colţurile, pregătim totul dinainte. La potcovitul de iarnă punem widia pe el. Sunt cai care umblă şi vara cu potcoave de iarnă, dar nu toţi caii rezistă la aşa ceva. Cei mai slabi în copite nu rezistă, trebuie să le pui de vară. Sunt cai care nu sunt deranjaţi, pot să meargă oricând şi cu cele de iarnă, potcoava are durabilitate mare şi rezistă”, spune Husar.
El afirmă că un potcovit de cal costă de la 150 până la 200 de lei, preţ care include tot, de la material, la caiele, însă acest lucru este necesar, întrucât în zona Munţilor Gurghiului caii sunt întrebuinţaţi atât în agricultură, cât şi la pădure.
„Acum majoritatea cailor umblă numai cu potcoave de iarnă din cauză că este mult asfalt, înainte era mai mult pământ, nu se uzau aşa uşor, acum asta e. Când nu mai ţin, le dăm jos, fac din nou. Caii ăştia lucrează şi la pădure, că de-aia îi ţin pentru pădure, pentru gospodărie, pentru una-alta. (…) Dar tinerii nu vor să facă meserie, nu vor să mai ţină cai”, declară potcovarul.

Potrivit meşterului, pentru ca un cal să stea la potcovit, stăpânul său trebuie să îl îmblânzească, astfel încât potcovarul să nu aibă probleme.
„Avem şi cai care nu stau la potcovit. Mulţi gospodari nu le pun mâinile pe picioare, iar ei nu sunt obişnuiţi şi se tem. E mai greu să lucrezi cu astfel de cai, fiindcă îi poţi răni. Potcovarul trebuie să le ştie pe toate, în primul rând, că o copită de cal nu e un material mort. Material mort e doar pe margini, dar poţi atinge foarte uşor ceea ce e viu. Dacă nu dai cum trebuie caiaua, deranjează calul. Trebuie să ştii. De-aia trebuie să iasă bine, că dacă nu-i bun, calul nu-i cum trebuie şi şchiopătează”, povesteşte potcovarul.
Unul dintre foştii colegi de bancă ai potcovarului, Vasile, care vine frecvent să îşi viziteze prietenul, ne-a spus că Ioan Călin Husar, căruia îi zic Nelu, era extrem de pasionat de meserie încă din copilărie şi că, deşi era bun la învăţătură, a fugit de la liceu pentru a face ucenicie în meserie.
„Am fost colegi de bancă, am fost colegi de şcoală. Asta i-a plăcut lui Nelu de când eram la şcoală. Eram colegi, cu el, cu primarul, toţi am fost deodată. Asta a visat de când eram la şcoala generală, apoi la liceu. Nu ştiu ce s-ar face proprietarii de cai fără potcovar. Nelu a învăţat şi asta a fost plăcerea lui. E o meserie bănoasă şi frumoasă pentru el, eu am învăţat tâmplăria. A renunţat la liceu, la Târgu Mureş, şi a mers slugă la fierărie să înveţe meserie. Eu am rămas, el a luat nota 10 la examen, dar asta i-a plăcut mai mult să facă şi asta face şi acum”, dezvăluie colegul potcovarului.

Crescătorii de cai spun că un cal fără picioare sănătoase nu mai este cal şi că de aceea îngrijirea copitelor este esenţială pentru a avea un animal sănătos şi activ.
„Singurul care poate îngriji în mod profesionist copitele este potcovarul, care are experienţă în acest domeniu. Potcovitul este o manoperă obligatorie şi trebuie realizat periodic, ideal ar fi şi vara şi iarna. Acum, din lipsă de fonduri, mulţi îi potcovesc doar de iarnă, dar ar fi nevoie de o verificare o dată la opt saptămâni. Evident că şi stăpânul trebuie să îngrijească copitele calului, să i le verifice în permanenţă, fiindcă acestea sunt extrem de sensibile la umezeală. Curios este faptul că în sezonul de vară, când instabilitatea atmosferică este crescută, copitele necesită cea mai multă atenţie. De aceea, e bine să mergi frecvent cu calul la potcovar”, spune un crescător de cai din Caşva.
În plus, afirmă acesta, caii sunt animale foarte curate, nu se aşează în bălegar decât în cazuri excepţionale şi de aceea podeaua din grajd trebuie menţinută curată şi uscată.
„Calul ştie instinctiv că umezeala dejecţiilor îi atacă rapid copita, de aceea evită zonele murdare. Cine are cai ştie că grajdul trebuie curăţat zilnic, iar când îi laşi liberi, e bine să nu îi laşi în noroi, fiindcă nici asta nu e bine pentru picioarele lor. Calul necesită multă atenţie, te ajută mult, dar trebuie să îl îngrijeşti, să îi cureţi copitele după fiecare muncă la care îl pui. Dacă nu ai timp de ţesălat în fiecare zi, nu se supără, dar copitele trebuie să i le cureţi. Nu mai suntem mulţi care avem cai pe aici, dar nu ştiu, zău, ce ne-am face dacă nu ar fi Nelu a lu’ Husar să ni-i potcovească”, susţine crescătorul.