Cum se înmatriculează în România vehiculele cu volan pe partea dreaptă Stiri nationale
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 260 Vizualizări

Cum se înmatriculează în România vehiculele cu volan pe partea dreaptă

Biroul de presă al Registrului Auto Român – RAR, a oferit marți, 14 iulie, prin intermediul unui buletin informativ, explicații cu privire la statutul legal al autovehiculelor cu volanul pe partea dreaptă și modul în care acestea pot primi Cartea de Identitate a Autovehiculului – CIV, pentru a putea fi înmatriculate în România.

,,Modul în care autovehiculele cu volan pe partea dreaptă introduse individual în România pot primi CIV este precizat clar în Reglementările RNTR 7, aprobate prin OMTCT nr. 2.132/2005, cu modificările și completările ulterioare ”, informează Biroul de Presă al Registrului Auto Român.

Este important de menționat că legislația României pune în aplicare legislația UE, care nu permite introducerea de inderdicții de natură tehnică în cazul autovehiculelor echipate cu volan pe partea dreaptă. ,,Comisia Europeană consideră că introducerea interdicţiei de înmatriculare a unor astfel de autovehicule constituie o barieră pentru libera circulaţie a mărfurilor, fiind o măsură disproporţionată în raport cu obiectivul public de asigurare a siguranţei rutiere şi protecţiei sănătăţii şi vieţii cetăţenilor UE”, anunță sursa citată.

În situația vehiculelor provenite din UK, în contextul Brexit, se menționează că există în vigoare o perioadă de tranziție, valabilă până la data de 31 decembrie 2020, cu posibilitatea prelungirii acestei perioade. Astfel, până la data menționată  autovehiculele cu volan pe partea dreaptă care provin din UK vor putea primi CIV, însă, de la 1 ianuarie 2021, dacă nu se va prelungi perioada de tranziție, omologarea emisă de Regatul unit nu va mai fi valabilă în România și prin urmare vehiculele cu volan pe dreapta provenite din UK nu vor mai putea fi înmatriculate în România.

,,În ceea ce privește autovehiculele echipate cu postul de conducere pe partea dreaptă și care sunt deja înmatriculate în România, menționăm că nu există în acest moment nicio altă prevedere legislativă care să oblige la modificarea poziției postului de conducere pe partea stângă”, informează Biroul de Presă al RAR.

Andreea ȚIȚIU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE