Home / Social / Dacă e vineri, e „Inițiativa Antidrog”!

Dacă e vineri, e „Inițiativa Antidrog”!

Distribuie

În perioada 29.05.2020 – 01.09.2020 Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Mureș în parteneriat cu cotidianul “Zi de ZI”, implementează campania “Inițiativa Antidrog”. În cadrul campaniei, în fiecare zi de vineri, până în luna septembrie 2020, în paginile ediției tipărite a cotidianului “ZI DE ZI”, pe pagina de Facebook și în formatul online al cotidianului, se vor regăsi materiale informativ – educative cu privire la fenomenul drogurilor.

Pentru săptămâna aceasta vă prezentăm câteva sfaturi pentru adolescenți.

Consumul de droguri poate avea un impact asuprea vieţii tale în nenumărate feluri la care nu te aştepţi:

Relaţiile cu prietenii şi familia – prietenii şi familia vor sta în calea consumului de droguri şi relaţia cu ei se va deteriora;
Siguranţa – în momentul în care eşti sub efectul drogurilor sau în momentul procurării dozei eşti pus în situaţii în care siguranţa îţi este ameninţată şi esti predispus să ţi se întâmple lucruri foarte rele;
Presiunea financiară – cheltuieşti din ce în ce mai mulţi bani pentru a procura droguri şi nu mai faci faţă cheltuielilor zilnice. Te-ai gandit câţi bani ai putea economisi dacă nu ai consuma?;

Dependenţa – vei simţi că nu poţi funcţiona fără droguri şi vei folosi timp şi energie să faci rost de ele.

Violenţa – vei face lucruri pe care în mod normal nu le-ai fi făcut altfel. Poţi deveni violent sau poţi deveni o victimă a violenţei;
Depresia – poţi intra într-o stare de depresie după consum ca efect direct al consumului sau din cauza lucrurilor pe care le-ai experimentat în timpul consumului;

Accidente – când te afli sub influenţa drogurilor poţi face lucruri care te pot răni sau îţi pot provoca accidente;

Cum să faci faţă presiunii grupului? 

Alege grupul de prieteni în funcţie de interesele comune.

Învaţă să spui “NU” . Este bine să îţi susţii lucrurile în care crezi şi să nu faci parte dintr-o “turmă”.

Încearcă să nu-i judeci pe ceilalţi. Respectând deciziile celorlalţi îi vei determina să respecte, la rândul lor , deciziile tale.

Acţionează atunci când trebuie să ajuţi sau să susţi pe cineva din grup.

Schimbă-ţi grupul de prieteni în cazul în care aceştia exercită o presiune negativă asupra ta. Cunoaşte persoane noi şi implică-te în activităţi SĂNĂTOASE.

Implică-te în activităţi adecvate vârstei tale, fă lucruri care te fac fericit şi care nu au legătură cu consumul de droguri!

Fii puternic! Câteodată presiunea de a începe sau de a nu începe să consumi droguri începe din tine şi este greu să te simţi diferit de ceilalţi. Întodeauna când ai de făcut astfel de alegeri gândeşte-te la ceea ce este cel mai bine pentru tine.

Fiind puternic! Astfel vei fi valorizat şi mai mult şi alţii ar putea să-ţi calce pe urme!

Sfaturi utile pentru a vă ajuta prietenii care consumă droguri: 

Ascutaţi ce au să vă spună!

Fiţi îngrijoraţi pentru ei şi suportivi!

Asiguraţi-i că ţineţi la ei, că vă pasă de ei!

Încurajaţi-i să ceară ajutor de specialitate!

Amintiţi-le mereu de lucrurile bune din viaţa lor!

(Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Mureș)


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

FOTO: ”Marș pentru Viață”, la Sărmașu

Distribuie O nouă ediție a evenimentului ”Marșul pentru Viață”, organizat de Biserică Ortodoxă Sărmașu, Fundația …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.