Actualitatea epistolei I Sf. Iacov

„Suferința este folositoare, într-un anume fel, pentru credință” (vers. 2-12)

Suferințele (încercările) și căderile de tot felul nu vin de la Dumnezeu. Nu El este autorul lor; ele vin de la ispite (vers. 13-16), care izvorăsc din pofte. Acestea zămislesc păcatul, care la rândul sau, savârșindu-se, aduce moartea: „Nimeni să nu zică, atunci când este ispitit: De la Dumnezeu sunt ispit, pentru că Dumnezeu nu poate să fie ispitit de rele și El însusi nu ispitește pe nimeni. Ci fiecare este ispitit când este tras și ademenit de însăși pofta sa. Apoi pofta, zămislind, naște păcat, iar păcatul, o dată săvârsit, aduce moartea” (vers. 13-16). Dumnezeu ne oferă, însă, darul și puterea spre a ne feri de păcate și ne arată calea spre o viață nouă, pentru că „toată darea cea buna și tot darul desăvârsit vin de sus, de la Părintele luminilor, la care nu este schimbare, nici umbră de mutare” (vers. 17). Adevărata pietate (vers. 19-27) înseamnă să ascultăm cuvântul lui Dumnezeu și să nu-l uitam, ci însușindu-l, să-l punem în practică prin înfrânarea limbii si ajutorarea celor săraci: „Tot omul, zice Sfântul Iacov, să fie grabnic să asculte, zăbavnic să vorbească, zăbavnic la mânie, căci mânia omului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu” (vers. 19-20). Nu este suficient să ascultăm cuvântul lui Dumnezeu, ci trebuie să facem din el regulă de conduită practică: „Dar faceți-va împlinitori ai cuvântului, nu numai ascultatori ai Lui, amăgindu-vă pe voi înșivă. Căci dacă cineva este ascultator al cuvântului, iar nu implinitor, se aseamănă cu omul care privește în oglindă fața firii sale; s-a privit pe sine și s-a dus și îndată a uitat ce fel era. Cine s-a uitat, însa, de aproape în legea cea desăvârșita a libertății și a stăruit în ea, făcându-se nu ascultător care uita, ci împlinitor al lucrului, acela fericit va fi în faptele sale” (vers. 22-24). Cucernicia adevărată înseamna „să cercetam pe orfani și pe văduve în necazurile lor” și să ne păzim pe noi fără de pată din partea lumii (vers. 27).

Credința fără fapte este moartă. Nu trebuie să se facă deosebire între săraci și bogati, căci, în fața lui Dumnezeu, toți sunt egali. Iubirea de aproape este cea mai mare poruncă din Evanghelie (In. XIII, 34-35) și ea ne cere să nu facem deosebire între om și om. Legea creștină formează un tot (vers. 10-12); cine calcă o poruncă din lege, calcă toată legea, căci nu poți fi drept, omorând sau săvârșind adulter. Creștinii trebuie să se conformeze acestei legi, căci la judecată vor fi pedepsiți sau rasplatiți după ea, mai ales cei care n-au avut milă față de semenii lor. Creștinii trebuie să știe să-și înfrâneze limba. Înfrânarea limbii, arată Sfântul Iacov, este o mare virtute, iar cel care este capabil de acest lucru este un om desăvârsit (vers. 2). Ca să fie cât mai intuitiv, dă câteva exemple: caii se conduc prin frâu, corabiile prin cârma, iar omul prin limba săvârsește lucruri mari. Prin ea săvârșim și mari păcate și este greu de domolit. Prin ea binecuvântam și blestemăm, prin ea ajungem în focul gheenei. Însă,  după cum dintr-un izvor nu poate să curga și apă dulce și amara, tot astfel și limba trebuie înfrânată spre a nu produce decât fapte bune. Creștinii, care au rupt-o cu trecutul, trebuie să-si înfrâneze limba. Neînțelegerile, certurile și războaiele provin din poftele omenești nestăpânite, din pizma și sfada și mai ales din lipirea de bunurile pământești. Provin, de asemenea, din clevetirea (adică grăirea de rău) aproapelui, precum și judecata nedreaptă a acestuia .

Săracii să fie îndelung răbdători și să aștepte judecata nepărtinitoare a lui Dumnezeu, după cum plugarul așteaptă roada pământului. Să nu recurgem la jurământ fără motive grave, ceea ce însemnează o luare a numelui lui Dumnezeu în deșert.

Rugăciunea este necesară și în vremuri de suferință și în timpuri bune. Dacă cineva este bolnav, prin rugăciunea preoților bisericii și prin ungerea celor suferinzi cu untdelemn sfințit, în taina Sfântului Maslu, acestia se vor vindeca, iertându-li-se păcatele; rugăciunea pentru alții este tot atât de necesară ca și cea individuală.

Preot Ștefan Sloată, Spitalul Clinic Județean Tîrgu-Mureș