Gestionarea conflictelor în cadrul bisericii. Împăcarea-forma de mediere creștină

Biserica este instituția divino-umană în care Duhul Sfânt lucrează până la sfârșitul veacurilor. Trebuie spus încă dintru început că, forma de mediere adoptată de Biserică este cea folosită și enunțată de Domnul Hristos și anume iubirea. Datorită faptului că, Mântuitorul este întemeietorul Bisericii era normal ca, Biserica să urmeze perceptele și poruncile enunțate de El. Mai mult decât atât, El fiind Dumnezeu- Om desăvârșit, se înțelege de la sine că, întreaga învățătură reglementată de El este cu totul perfectă. Cu alte cuvinte modalitatea Sa de soluționare a unui conflict este cea mai bună, dat fiind faptul că El, Iisus Hristos este Dumnezeu desăvârșit.

Din acest motiv, pe baza învățăturii Domnului Hristos, Biserica formulează o serie de percepte pe care se ghidează atunci cănd vine vorba de medierea și soluționarea cu succes a unui conflict. În acest sens, Gernot Czell întocmește câteva teze cu privire la gestionarea conflictelor în cadrul Bisericii, după cum urmează.

Gestionarea conflictelor poate fi atât învățată cât si desprinsă în și cu ajutorul Bisericii. Pe mai departe, de aici reiese faptul ca un bun creștin deține capacitatea de a fi un bun mediator, cu alte cuvinte un bun creștin este capabil să gestioneze corect un conflict și mai mult decât atât, prin iubire să îl soluționeze pașnic. De asemenea, Biserica învață, faptul că conflictele reprezintă un fapt ieșit din comun, fapt care nu își are locul în interiorul Bisericii. Cu toate acestea, totuși conflictele există și în interiorul ei. O viață fară conflicte, este mai degrabă o minune. Existența conflictelor în Biserica nu afectează cu nimic statutul ei, atâta vreme cât, acestea sunt soluționate corect. De aceea fiecare creștin este chemat și îndemnat deopotriva la împăcare și la pace, răsplata practicării acestor virtuții fiind aceia de a fi numiți „fii ai lui Dumnezeu”.

Izbucnirea conflictelor în cadrul Bisericii se datorează în general faptului că oamenii care alcătuiesc Biserica văzută sunt diferiți, în consecință, gândesc, simt și actionează diferit. Ceea ce este important de observat este tocmai capacitatea iubirii de ai uni și de a face să dispară conflictele dintre ei. Potrivit acestei teze mai sus enunțate, în medierea unui conflict este necesară concretizarea iubirii prin cooperare. De asemenea iubirea se concretizează și prin respectarea anumitor reguli la relațiile dintre oameni: de exemplu evitarea unor noi jigniri; afirmații la persoana întâi; ascultarea activă; verificarea înțelegerii corespunzătoare a afirmațiilor interlocutorului.

Din punct de vedere creștin cea mai desăvârșită formă de mediere este împăcarea. Astfel scopul medierii este acela de reglementare a conflictelor prin încercarea de a ajunge la o soluție consensuală bazată pe negocieri între toate persoanele implicate si vizate. În acest sens este necesară o conciliere între persoane, părți și alte grupuri având ca scop promovarea disponibilității si capacitații acestora de întelegere, apropiere, compromis și prin aceasta de împăcare. Pornind de la aceasta definiție psihologică acordată împăcării, în cele ce urmează voi defini împăcarea din punct de vedere creștin sau în termeni teologici.

Împăcarea  reprezintă armonizarea a doua părți conflictuale, armonizare realizată pe baza iubirii, iubire din care se naște smerenia. Altfel spus in momentul în care doua persoane(doi creștini) se află într-un conflict, ei trebuie să dea dovadă de iubire lăsând unul în favoarea celuilalt, îndemnat fiind de iubire, stare numită smerenie.

În urma celor mai sus prezentate putem enunța o serie de concluzii. În primul rând trebuie spus faptul că, proveniența conflictului în Vechiul Testament se datorează de multe ori legii, dar cu toate acestea, conflictul este mediat de fiecare dată prin lege. Astfel un conflict mediat iscat din cauza legii este neînțelegerea dintre Esau și Iacov, din pricina dreptului de întâi născut. De asemenea un alt conflict, rezolvat de această dată prin lege, sau cu ajutorul legii este conflictul dintre Avraam și Lot, în care întervine ascultarea de cel mai bătrân.

Pe mai departe trebuie privită epoca nou- testamentară în care conform noii porunci aduse de către domnul Hristos, medierea conflictelor se face pe baza iubirii. Domnul Hristos se află de multe ori în postura de a media conflicte, de amintit aici celebrul caz cu femeia prinsă în adulter care este izbăvită de mânia fariseilor și cărturarilor prin intervenția Domnului.

De asemenea, notabil este faptul că, Biserica și creștinismul în general păstrează această practică a medierii conflictelor prin iubire, dovadă în acest sens fiind prezența împăcării ca și soluționare conflictuală.

Menționam încă de la început faptul că Duhul Sfânt lucrează în Biserică până la sfârșitul veacurilor. Așadar fiecare creștin are șansa să fie contemporan Domnului Hristos prin Duhul Sfânt în Biserică. Acest lucru este posibil prin Sfintele Taine. Poate tocmai lipsa acestei părtăși la viața Bisericii are ca și consecință esxistența atâtor conflicte interioare ( lupta omului cu sinele) și exterioare( conflicte de natură morală și juridică). Remediul cel mai de preț al restaurării păcii este întâlnirea cu Hristos. Experiența sfinților încă de la Cincizecime este comoara cea mai de preț a Bisericii de unde putem învăța permanent să trăim viața ca un pelerinaj spre împărăția Lui Dumnezeu care este veșnică.

Pr. Gîdea Cristian