Home / Eveniment / Incendiu într-un bloc din Târnăveni, aproape de miezul nopții!
Imagine exemplificativa. Foto: tvrmoldova.md

Incendiu într-un bloc din Târnăveni, aproape de miezul nopții!

Distribuie

Un incendiu s-a produs ieri seară într-un bloc situat pe Strada Armatei, din Târnăveni.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Horea” Mureș a fost solicitat prin numărul unic de urgență 112, în jurul orei 23:10. La locul incendiului s-au deplasat pompierii militari de la Secția Târnăveni a ISU Mureș, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD și o autospecială de descarcerare. Ajunși pe Strada Armatei, după executarea recunoașterii zonei incendiate, pompierii au constatat că este vorba despre un incendiu produs într-un apartament situat la nivelul II a unui bloc cu patru etaje.

Flăcările ardeau mocnit, cu degajări mari de fum. Din cauza fumului dens, a fost necesară evacuarea persoanelor din întreaga scară a blocului. Echipajele de pompieri au intervenit în cel mai scurt timp posibil pentru a localiza și lichida incendiul, concomitent efectuându-se și ventilarea scării de bloc.

Nu au existat victime. După circa o jumătate de oră, toți locatarii evacuați s-au putut întoarce în apartamente. În opinia pompierilor militari prezenți la locul incidentului, sursa probabilă a incendiului a constituit-o efectul termic al curentului electric, determinat de utilizarea unor aparate electrice cu defecțiuni.

Sursa: ISU Mureș


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

LIVE: Raportul anual al rectorului UMFST ”George Emil Palade”

Distribuie Prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, rectorul principalei universități mureșene, prezintă joi, 28 martie, Raportul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.