Împăcarea ca noțiune centrală în Vechiul Testament

Încă din cele mai vechi timpuri, în toate locurile a existat medierea. În ceea ce privește relatările Sfintei Scripturi încercările de conciliere sau mediere sunt prezente sub forma împăcării, împăcare reglementată în mod strict și dur de multe ori am zice noi, prin lege. În acest sens Christoph Klein spune: „Împăcarea reprezintă în Biblie și prin aceasta, și în teologie, o noțiune centrala pentru că descrie evenimentul de mântuire cu rol decisiv, inițiat și desăvârșit de de Dumnezeu, prin venirea lui Iisus Hristos pe pământ”.

Pentru înțelegerea cât mai concisă, a diferitor modalități de gesionare a conflictelor în Vechiul Testament voi prezenta câteva evenimente conflictuale, soluționate fie cu ajutorul legii, fie prin împăcare. De asemenea pentru înțelegerea desfășurării medierii este interesant de urmărit etapele evolutive ale fiecărui conflict în parte. In cadrul acestui capitol voi prezenta trei situații conflictuale din Vechiul Testament, precizând clar etapele medierii acestor conflicte.

Un prim exemplu de conflict ne este relateat în referatul biblic, încă din primele pagini ale cărții Facerii, mai precis imedeat după creearea primilor oameni, între cei doi fii ai lui Adam, Cain și Abel (primii doi născuți) lucru relatat în cartea Facerii, în capitolul 4. Acest conflict comportă mai multe fațete după cum urmează. În primul rând între Cain și Abel, apare rivalitatea întâiului născut. Potrivit psihologilor, această rivalitate este existentă într-o măsură sau alta în cadrul fiecărei familii în sensul în care odată cu nașterea celui de-al doilea copil, atenția și afecțiunea acordată primului este „îndreptată” spre mezin, sau împărțită în două am zice noi. Astfel o parte a conflictului dintre cei doi fi ai lui Adam se naște tocmai din această rivalitate a celui întâi născut, Cain în cazul de față. Consecința firească a acestei rivalități este sentimentul de invidie, de gelozie, stare care va duce în cele din urmă la crimă, după cum citim în paginile Sfintei Scripturi.

O altă parte a acestui conflict, reiese de asemenea tot din invidie sau gelozie în momentul în care jertfa lui Abel, adusă cu inimă curată și plină de mulțumire este primită de Dumnezeu, iar jertfa lui Cain, adusă cu strângere de inimă și cu zgârcenie nu este primită de către Dumnezeu. Această parte a conflictului reprezintă apogeul, întregul conflict terminându-se cu fraticidul lui Cain. Conflictul este rezolvat prin intervenția proniatoare a lui Dumnezeu, care răsplătește fiecăruia după faptele sale, răsplata pentru Cain fiind una zdrobitoare și anume : „Și acum ești blestemat de pământul care și-a deschis gura sa, ca să primească sângele fratelui tău din mâna ta. Când vei lucra pământul, acesta nu-și va mai da roadele sale ție; zbuciumat și fugar vei fi tu pe pământ” (Facerea 4, 11- 12).

Un alt conflict, vetero-testamentar, prezentat tot în cadrul cărții Facerea este tot un conflict între doi frați, mai precis între Esau și Iacov. Rivalitatea sau conflictul dintre aceștia se naște de asemenea din lupta pe care aceștia o au pentru a primi binecuvântarea tatălui lor. Sfânta Scriptură prezintă în mod concis faptul că, acest conflict dintre cei doi frați începe odată cu aducerea lor pe lume. Astfel în cartea Facerii găsim scriese următoarele: „ Dar copii au început a se zbate în pântecele ei și ea a zis : Dacă așa au să fie, atunci la ce să mai am această sarcină ? Și s-a dus să întrebe pe Domnul. Domnul însă i-a zis: În pântecele tău sunt două neamuri și două popoare se vor ridica din pântecele tău; un popor va ajunge mai puternic decât celeălalt și cel mai mare va sluji celui mai mic! Și i-a venit Rebecăi vremea să nască și iată erau în pântecele ei doi gemeni. Și cel dintâi care a ieșit esra roșu și peste tot păros, ca o pielicică, și i-a pus numele Isav. După aceea a ieșit fratele acestuia, ținându-se cu mâna de călcâiul lui Isav; și i-a pus numele Iacov” (Facerea 25, 22- 26).

În urma acestui conflict, prenatal, neînțelegerile dintre cei doi frați continuă, între ei intervenind minciuna (spunându-i tatălui că este Isav), viclenia (îmbrăcarea în blană), înșelătoria (furtul dreptului de întâi născut), toate acestea reprezentând nimic altceva decât circumstanțe agravante ale conflictului, făcând astfel ca medierea să fie mai greu de realizat.  Important de observat este faptul că, spre deosebire de confictul precedent dintre Cain și Abel, acesta are urmări mult mai grave, răutatea de care dau dovadă partizanii lui fiind mult mai perfidă și malefică. Etapa medierii în cazul acestui conflict poate fi recunoscută în împăcarea celor doi frați după multă vreme, atunci când Iacov cere iertare lui Esau pentru furtul dreptului de întâi născut, iar acesta îl iartă, realizându-se astfel împăcarea celor doi.

Cel de-al treilea conflict prezentat în cadrul acestui capitol este cel dintre Avraam și nepotul său Lot, care spre deosebire de primelor două, prezintă in mod clar, procesul de mediere a conflictului, precum și solutionarea acestuia. Astfel, conflictul dintre cei doi izbucnește în fapt de la un lucru material, și anume de la turmele de oi pe care fiecare dintre ei le dețineau, binștiind faptul că, amândoi erau păstori. Conflictul in sine  este unul indirect, în sensul în care nu cei doi erau partizanii direcți ai conflictului, ci păstorii lor. Altfel spus, păstorii lui Avraam se certau cu cei ai lui Lot pentru locurile de pășunat turmele. Soluționarea vine pe cale amiabilă, cei doi înțelegându-se de comun acord, ca unul dintre ei să plece într-o direcție, iar celălat în altă direcție. Referatul biblic relatează următoarele: „ Avram insă era foarte bogat în vite, în argint şi în aur. Şi a, înaintat Avram pe unde venise, de la miazăzi spre Betel, până la locul unde fusese mai înainte cortul său, între Betel şi Hai. Adică până la locul unde era jertfelnicul pe care-l ridicase el mai înainte, şi acolo a chemat Avram numele Domnului. Însă pământul acela nu-i încăpea să stea împreună, căci averile lor erau multe şi nu-i încăpea locul să trăiască împreună. De aceea se întâmplau certuri între păzitorii vitelor lui Avram şi păzitorii vitelor lui Lot. Pe atunci locuiau în pământul acela Canaaneii şi Ferezeii. Atunci a zis Avram către Lot: „Să nu fie sfadă între mine şi tine, între păstorii mei şi păstorii tăi, căci suntem fraţi. Iată, nu e oare tot pământul înaintea ta? Desparte-te dar de mine! Şi de vei apuca tu la stânga, eu voi apuca la dreapta; iar de vei apuca tu la dreapta, eu voi apuca la stânga”. Şi ridicându-şi Lot ochii, a privit toată câmpia Iordanului, care, înainte de a strica Domnul Sodoma şi Gomora, toată până la Þoar era udată de apă, ca raiul Domnului, ca pământul Egiptului. Deci şi-a ales Lot tot ţinutul din preajma Iordanului şi a apucat Lot spre răsărit; şi aşa s-au despărţit ei unul de altul. Avram a rămas să locuiască în pământul Canaan, iar Lot s-a sălăşluit în cetăţile din ţinutul Iordanului şi şi-a întins corturile până la Sodoma.” (Facerea 13, 2- 12).

Preot Cristian Gâdea, Spitalul Clinic Județean Tîrgu Mureș