Lada de zestre, la loc de cinste în Muzeul Etnografic „Anton Badea”

29 iulie 2020

Muzeul Etnografic „Anton Badea” Reghin continuă să ofere publicului, prin intermediul paginii de Facebook, frumoase exemple de simboluri ale satului tradițional păstrate cu grijă în cadrul muzeului reghinean. Un astfel de simbol este Lada de zestre, amplu prezentată de către Muzeul „Anton Badea”.

Lăzile de zestre s-au răspândit în arta populară europeană, menținându-se în casele țărănești până în zilele noastre, ca o piesă de bază. Din cele mai vechi timpuri, județul Mureș a oferit cel mai de preț material de lucru – lemnul – pe care țăranul a învățat să-l aprecieze și să-l prelucreze cu măiestrie. Lucrată în foarte multe centre de lădari, această piesă folosește lemnul de fag, sub forma scândurilor cioplite. Din punct de vedere al formei, putem distinge două tipuri de lăzi: lada paralelipipedică, cu capacul plat, și lada cu capacul construit din scânduri, care formează o coamă înaltă, asemenea unui acoperiș în două ape ale unei case. Meșteșugul prelucrării lemnului se pierde în negura timpului, însă el reprezintă primul material care a fost utilizat la confecționarea obiectelor și uneltelor. Datorită acestui fapt, mulți meșteri și-au luat numele de la meșteșugul practicat, precum butnar, dogar, lădar etc. Originea lăzii de zestre este necunoscută, însă aceasta a fost folosită în antichitate atât de egipteni cât și de greci și romani. Nelipsită din gospodăriile țărănești, lada de zestre rămâne unul dintre cele mai importante obiecte din gospodăria țărănească. Ținută la capătul laviţelor sau al patului, lada conţinea zestrea femeii sau pe cea a fetei de măritat. Mireasa își aducea, în lada de zestre, la casa mirelui, îmbrăcămintea, ștergarele, păretarele, covoarele etc. Uneori, pe ladă se înălțau până la tavan teancurile de scoarţe și ţesături. În astfel de condiții lada de zestre s-a menținut până târziu în multe gospodării ca o piesă esențială de interior. Fazele de lucru ale lăzii sunt complexe, ele încep cu alegerea lemnului din pădure, de regulă toamna, după căderea frunzelor, în luna noiembrie. Bușteanul era tăiat la dimensiune cu fierăstrăul, despicat cu securea, iar scândura obținută era cioplită cu barda și îndreptată cu cuțitoaia, șanțurile de îmbinare se realizau cu horjul (dalta). Lăzile de zestre, reproduc prototipuri inspirate dupa sarcofagul greco-german, găsite pe urnele de pamânt ars, ce au fost descoperite în Creta. Câmpul ornamental al acestor lăzi, acoperă întreaga suprafață, astfel că apar motive de origine străveche, tradiționale, simboluri apotropaice solare cum ar fi ,,roata” și ,,cocârla”, redate sub forma unor semicercuri. Motivele cele mai des întâlnite sunt: ”spicul” , ”brăduțul” , ”crucița” , ”afinul”. Aceste motive sunt împărțite pe verticală, în două grupuri dispuse simetric separate de un motiv central. Culorile îmbracă nuanțe închise sau adeseori deschise, folosindu-se coloranți naturali, lutul, și diverse plante pentru a reda anumite culori. Motivele ornamentale erau trasate cu compasul, iar cu ajutorul horjului aceste linii erau adâncite. Decorul dispus pe suprafața lăzii cuprinde motive geometrice – linii întretăiate, oblice, zig-zaguri, cercuri, romburi, rozeta solară și diferite motive vegetale – bradul, și motive creștine – crucea.