De ce nu există o priză universală?

Când electricitatea a fost introdusă pentru prima dată într-o locuință, aceasta a fost folosită în principal pentru iluminat. Cu toate acestea, întrucât a devenit o alternativă viabilă la alte mijloace de încălzire și între timp au fost dezvoltate aparate electrice pentru economisirea forței de muncă, a fost necesar un nou mijloc de conectare la curent, altul decât printr-o dulie. Așa a apărut priza electrică.
În anul 1883, TT Smith a inventată priza cu doi pini.
În acea perioadă, unele companii de energie electrică operau un sistem tarifar împărțit, unde costul energiei electrice pentru iluminat era mai mic decât cel pentru alte scopuri. Acest lucru a dus la conectarea aparatelor cu voltaj scăzut (de exemplu, aspiratoare, uscătoare de păr etc.).
Pe măsură ce nevoia de instalații mai sigure a crescut, au fost dezvoltate prize cu trei pini. Al treilea pin din priză era un pin conectat efectiv la pământ. Ideea din spatele acestui sistem este că, în cazul unui scurtcircuit către pământ, o siguranță va sări, deconectând astfel alimentarea cu energie electrică.
Motivul pentru care lumea folosește în prezent cu nu mai puțin de 15 stiluri diferite de prize și ștechere este pentru că multe țări au preferat să dezvolte o priză proprie, în loc să adopte standardul american. Într-un anumit sens, aceste țări au avut dreptate: prizele americane instabile și dinții lor neizolați sunt aproape preistorice din punct de vedere al designului și sunt destul de nesigure.
Timp de zeci de ani Comisia Electrotehnică Internațională (IEC) a încercat să dezvolte o priză universală, dar probleme politice și economice au făcut munca acestora să fie în zadar. În 1986, IEC a prezentat în cele din urmă priza standard universală (tip N), dar, din păcate, entuziasmul inițial s-a diminuat. Abia în 2007, Brazilia a devenit prima țară din lume care a adoptat tipul N ca priză de perete standard. Stabilirea tipului N ca unic standard a fost motivată de nevoia statului de a sorta colecția de prize de tot felul utilizate în toată țara.
Multe țări latino-americane, africane și asiatice sunt încă în aceeași situație în care a fost Brazilia. Dar alte țări pur și simplu nu învață niciodată. În 2006, Thailanda a considerat necesar să dezvolte un sistem de priză complet nou, deși compatibil cu tipul C, care este în prezent introdus treptat.
Tipurile de priză din toată lumea
În prezent, există 15 tipuri de priză electrică utilizate în lume, fiecăreia fiindu-i atribuită o literă de către Departamentul de Comerț al Administrației Comerțului Internațional al Comerțului (ITA), începând cu A. Aceste litere sunt complet arbitrare. Iată câteva exemple:
Tipul A
• utilizat în principal în SUA, Canada, Mexic și Japonia
• 2 pini
• nu este împământat
• 15 A
• aproape întotdeauna 100 – 127 V
• ștecher compatibil cu mufa tip A
Tipul B
• utilizat în principal în SUA, Canada, Mexic și Japonia
• 3 pini
• împământat
• 15 A
• aproape întotdeauna 100 – 127 V
• ștecher compatibil cu tipurile A & B
Tipul C
• frecvent utilizat în Europa, America de Sud și Asia
• 2 pini
• nu este împământat
• 2,5 A, 10 A & 16 A
• aproape întotdeauna 220 – 240 V
• ștecher compatibil cu mufa tip C
Tipul D
• utilizat în principal în India
• 3 pini
• împământat
• 5 A
• 220 – 240 V
• ștecher compatibil cu mufa tip D (compatibilitate parțială și nesigură cu C, E & F)
Tipul E
• utilizat în principal în Franța, Belgia, Polonia, Slovacia și Cehia
• 2 pini
• împământat
• 16 A
• 220 – 240 V
• ștecher compatibil cu mufa tipuri C, E & F
Tipul F
• folosit aproape peste tot în Europa și Rusia, cu excepția Regatului Unit și a Irlandei
• 2 pini
• împământat
• 16 A
• 220 – 240 V
• ștecher compatibil cu mufa tipuri C, E & F
Tipul G
• utilizat mai ales în Regatul Unit, Irlanda, Malta, Malaezia și Singapore
• 3 pini
• împământat
• 13 A
• 220 – 240 V
• ștecher compatibil cu mufa tip G
Tipul H
• utilizat exclusiv în Israel, Cisiordania și Fâșia Gaza
• 3 pini
• împământat
• 16 A
• 220 – 240 V
• ștecher compatibil cu tipurile de mufă C & H (compatibilitate parțială și nesigură cu E&F)