Definitivat 2020: rezultatele din Mureș Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 572 Vizualizări

Definitivat 2020: rezultatele din Mureș

Rata finală de promovare a examenului național pentru definitivare în învățământ sesiunea 2020, în județul Mureș, după soluționarea contestațiilor, este 66,13%, în creștere cu 6,88%, comparativ cu rezultatele inițiale, respectiv 59,25%, a anunțat luni, 3 august, conducerea Inspectoratului Școlar Județean Mureș.

Potrivit sursei citate, au fost depuse 51 de contestații, iar din totalul de 189 de candidați cu note la proba scrisă 125 de candidați au reușit să obțină, în final, medii mai mari sau egale cu 8, media minimă de promovare a acestui examen.

”Precizăm că după susținerea probei scrise din sesiunea 2020, dar înainte de înregistrarea/ soluționarea contestațiilor, au fost declarați promovați 112 candidați. Un candidat a obținut media 10 la disciplina educație fizică și sport. Afișarea rezultatelor finale a avut loc astăzi, 3 august 2020, cu o zi mai devreme față de calendarul inițial, atât în centrele de examen, cât și pe site-ul dedicat: definitivat.edu.ro.  Reamintim că în această sesiune, 202 candidați au avut dreptul de a susține proba scrisă din data de 22 iulie. A absentat 1 candidat, iar 12 candidați s-au retras. Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină cel puțin media 8 (opt), calculată ca medie ponderată a notelor obținute la toate probele de examen, inclusiv la proba scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale”, a transmis conducerea Inspectoratului Școlar Județean Mureș.

Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național.

(Redacția)

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE