Ce am făcut pentru Târgu Mureș…? Politic
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 2879 Vizualizări

Ce am făcut pentru Târgu Mureș…?

Este o întrebare la al cărei răspuns mă gândesc mai ales din perspectiva zilei ce vine și al formulării acestuia pentru viitorul ce începe de mâine dimineață. Și apoi în fiecare dimineață.

Provocată însă cu retrospectiva, aș spune că cele mai bune lucruri pe care le-am făcut pentru Târgu Mureș sunt cele trei fetițe ale mele. Sper ca Târgu Mureșul să le aprecieze și să le pună în cutia de bijuterii, în care ar trebui să-și țină toți copiii și tinerii. Pentru ca mai apoi să scoată aceste bijuterii și să le șlefuiască. Devenite diamante, bijuteriile acestea ar trebui să fie purtate de Târgu Mureșul nostru în trecerea lui prin această lume… Și arătate lumii prin care trece.

Am pregătit, în știința de a face bine trupului, sute și sute de studenți și mi-am dat silința ca mii, poate zeci de mii de suflete să fie liniștite că cei dragi lor sunt bine și că s-au întors sănătoși acasă.

Am făcut, din Clinica de Cardiologie, cea mai bună unitate medicală de profil din România, cu cea mai mică mortalitate prin urgențe cardiovasculare din țară. 

Am făcut posibilă înființarea Unității de Supraveghere şi Tratament Avansat al pacienţilor Cardiaci Critici (USTACC), și transformarea ei într-o unitate de excelență, unde se trimit cazurile urgente și de complexitate crescută din toate județele vecine Mureșului.

Am adus în Târgu Mureș peste 6 milioane de euro, câștigați prin proiectele europene și naționale pe care le-am realizat și tot prin proiecte am creat 24 de locuri de muncă.

Am adus împreună tineri români și maghiari. Bursele acordate în nume personal merg în fiecare an pentru susținerea excelenței în educație, atât la elevi români de la Colegiul Național “Alexandru Papiu Ilarian”, cât și la elevi maghiari de la Liceul Teoretic „Bolyai Farkas”. Abonamentele Mecena pe care le achiziționez anual sunt la ambele Companii ale Teatrului Național Târgu Mureș, respectiv “Liviu Rebreanu” și “Tompa Miklós”. Pentru prima dată în istoria UMFST, studenții de la ambele serii – română și maghiară – au cântat ÎMPREUNĂ melodii românești și maghiare la serenada pe care am organizat-o la domeniul de la Găiești al familiei Benedek.

Mi-am donat absolut toate veniturile obținute, în perioada 2016-2019, din indemnizația de consilier local, pentru susținerea excelenței în educația tinerilor din Târgu Mureș și am susținut multe cauze nobile și cazuri sociale. Pe cele mai multe dintre acestea nu le-aș fi făcut vreodată publice, dacă nu m-aș fi confruntat uneori cu micile răutăți pământene, obișnuite ca fără să facă ceva, să ceară socoteală.

Am investit, în nume personal și al familiei mele, în educația copiilor târgumureșeni, prin proiecte sociale și educaționale.

Am consultat gratuit mii de pacienți, în prima campanie de depistare a riscului cardiovascular, într-o acțiune de voluntariat organizată în toate cartierele Târgu Mureșului.

Am susținut, financiar și prin prezență, proiecte și instituții culturale.

Și totuși… ce am făcut pentru Târgu Mureș?

Probabil nimic, în comparație cu ceea ce vom face, împreună.

Sunt onorată să fiu primarul vostru.

Primarul care unește.

Prof. dr. Theodora Benedek

(Advertorial electoral)

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE