Compartimentul  de Primiri Urgențe, inaugurat la Spitalul Municipal „Dr. Eugen Nicoară” Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 3146 Vizualizări

Compartimentul  de Primiri Urgențe, inaugurat la Spitalul Municipal „Dr. Eugen Nicoară”

Miercuri, 5 august, a vut loc la Reghin inaugurarea Compartimentului  de Primiri Urgențe (CPU) din cadrul Spitalului Municipal „Dr. Eugen Nicoară” din Reghin, grație eforturilor conjugate ale Primăriei Municipiului Reghin și  a colectivului  Spitalului „Dr. Eugen Nicoară”.

Tăierea panglicii inaugurale

Panglica înaugurală  a fost tăiată de primarul municipiului Reghin, Maria Precup, managerul spitalului reghinean,  dr. Emilia Marcoci și Anatolie Dabija, șeful CPU din cadrul Spitalului Municipal „Dr. Eugen Nicoară”.„Am așteptat foarte mult această zi încă din anul 2017 când am pus bazele acestui proiect. Am început cu o sumă de 800.000 lei, și ne gândeam ce ieftin  scăpăm, dar în cele din urmă am ajuns la peste un milion și jumătate, ținând cont de dotările pe care le-am făcut. După cum se vede,  toată clădirea este nouă, dotările sunt de ultima generație, necesare pentru o medicină performantă, pentru că avem doctori și cadre medicale de specialitate care nu ne-au dezamăgit niciodată. Atât ei cât și pacienții pe care îi deservim merită o astfel de investiție. Ținând cont că sunt peste 100.000 de pacienți pe care spitalul din Reghin îi deservește,  era absolut necesară această investiție. Nu am avut nicio problemă în alocarea sumelor, colegii mei din Consiliul Local, indiferent de culoarea politică au fost de acord. Împreună cu efortul spitalului care, din surse proprii a contribuit cu sume considerabile, consider că am atins toate necesitățile pe care ei și le doresc și pe care le impune un asemenea serviciu. Ținând cont de faptul că avem peste 24.000 de pacienți anual, era necesar să existe  un spațiu generos. Dacă până acum aveam patru paturi, în prezent avem un număr de 10 paturi , astfel că pacienții nu o să mai stea înghesuiți să aștepte să se elibereze un pat. Cadrele medicale vor fi adaptate în funcție de prioritățile medicale,să nu riscăm viața nimănui. Eu le doresc succes tuturor , sper să fie mulțumiți de această invesiție”, a precizat primarul Maria Precup

Tot răul spre bine

Deși  a fost începută în 2017, această inaugurare nu are nicio legătură cu campania electorală, a precizat primarul Maria Precup.„Abia acum au foat terminate lucrările. Noi de mult am fi dorit să inaugurăm acest CPU dar nu a fost posibil din cauza pandemiei, plus că achizția în ce privește dotările și utilităților durează , fapt pentru care doar acum am putut inaugura acest centru. Am fost nevoiți să facem o asemenea investiție deoarece spitalul din Reghin se află în proces de retrocedare și sunt interzise investițiile în clădirea pe care o avem, fapt pentru care trebuia să facem o clădirea aproape de secțiile pe care le avem pentru a nu fi nevoiți să purtăm pacienții prin curte. Am vorbit cu reprezentanții spitalului să adaptăm proiectul pentru spitalul nou, în spatele curții, terenul fiind în proprietatea noastră, iar în următoarea etapă, cu ajutorul fondurilor europene să începem construirea unui nou spital , astfel ca toate secțiile să beneficieze de aceleași condiții ca și cele din cadrul CPU. Faptul că nu am putut inaugura acest centru anul trecut, a constituit pentru noi un avantaj, în special în perioada de urgență când o parte din această clădire a fost folosită în loc de cort pentru trierea bolnavilor. A fost o clădire în care atât  pacienții cât și cadrele medicale au avut condiții optime. Știm că trebuia făcut mai demult acest compartiment, dar niciodată nu e prea târziu”, a precizat primarul Maria Precup.

Emilia Marcoci: „Sper ca pacienții să fie mulțumiți”

La rândul ei, Emilia Marcoci, managerul Spitalului Municipal „Dr. Eugen Nicoară”, a subliniat eforturile care au fost depuse ca spitalul reghinean să beneficieze de un compartiment de primiri uregențe la cel mai înalte standarde de exigență. „Am preluat conducerea acestui spital în cursul anului trecut, în data de 3 mai. Atunci, era un simplu planșeu de beton în această locație. În acest interval de timp s-a realizat construcția modulară și s-au realizat dotările. În tot acest timp am avut întreg sprijinul Consiliului Local Reghin, al doamnei primar. Ne-au sprijinit necondiționat , ne-au ajutat să achiziționăm echipamente și toate dotările performate existente la ora actuală în acest spațiu. Sper ca pacienții să fie mulțumiți, personalul nostru medical este  unul extrem de dedicat care muncește necondiționat , alături de care sperăm să realizăm lucruri frumoase în această nouă locație”, a precizat Emilia Marcoci.

Anatolie Dabija: „Avem de toate, aparatură, personal și nu în ultimul rând condiții deosebite”

Cel direct răspunzător de Compartimentiul de Primiri Urgențe inaugurat la Reghin este dr. Anatolie Dabija, care a făcut o scurtă prezentare a dotărilor existente în cel mai nou compartiment din cadrul Spitalului Municipal „Dr. Eugen Nicoară”.„Este un spațiu care corespunde în totalitate tuturor normelor în vigoare. În cadrul acestul Centru de Primiri Urgență avem o sală de așteptare a pacienților, un spațiu de triaj unde pacienții sunt supraveghiați permanent de un  asistent, inclusiv de un medic dacă e nevoie, un spațiu de gipsare, un spațiu de igienizare și deparazitare. Avem de asemenea o cameră de reanimare unde pacienții de urgență grazul zero vor intra direct unde vor fi supraveghiați, monitorizați, inclusiv prin telemedicina racordată cu Spitalul de Urgență din Tîrgu Mureș. Avem de asemenea un spațiu de evaluare și tratament imediat unde intră pacienții cu cod roșu, galben și verde , fiacare în parte fiind dotat cu un monitor între paturi. Avem și un defibrilator, pe lângă aparatura din dotare din sala de reanimare, avem și în spațiul galben pentru că nu ști niciodată când i se întâmplă ceva mai grav pacientului. Avem și spațiu de urgențe minore  unde de asemenea avem paturi de supraveghiere, avem aparatură pentru determinarea enzimelor cardiace, avem un ecograf cu trei sonde. Cu mici excepții, toată aparatura existentă în acest centru este nou nouță. În principiu avem de toate, aparatură, personal și nu în ultimul rând condiții deosebite”, a spus Anatolie Dabija.

Alin ZAHARIE

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE