Home / Stiri nationale / Educație financiară pentru liceeni

Educație financiară pentru liceeni

Distribuie

Banca Națională a României a transmis luni, 3 august, prin intermediul unui comunicat de presă, informații despre lansarea proiectului FinClub, un program de educație financiară destinat elevilor din clasele X-XII, pasionați de piața financiară. Programul este realizat în parteneriat cu Autoritatea de Supraveghere Financiară, Banca Națională a României, Ministerul Finanțelor Publice și Asociația Română a Băncilor.

,,Programul presupune crearea unui club de educație financiară a cărui activitate se va desfășura sub forma unor întâlniri online bilunare. Tematica întâlnirilor va acoperi subiecte ce țin de cunoașterea și aprofundarea noțiunilor și conceptelor financiare. FinClub va permite în primul an participarea a 100 de elevi din toată țara, iar întâlnirile se vor organiza în perioada 1 septembrie 2020 – 1 iunie 2021. În cadrul întâlnirilor vor participa invitați, lectori, profesori, traineri, reprezentanți ai piețelor financiare, reprezentanți ai diferitelor sectoare economice, persoane cu diferite specializări profesionale”, a informat Banca Națională a României.

Cu privire la înscrieri, sursa citată informează că acestea pot fi făcute online, în intervalul 3 august – 24 august 2020. Formularul de înscriere și Regulamentul clubului pot fi găsite accesând link-ul https://asfromania.ro/edu/fin-club/, precum și pe pagina de Facebook a Autorității de Supraveghere Financiară.

Andreea ȚIȚIU

 

De asemenea, verificati

Cine este românul care s-a îmbogățit cu premiul cel mare la Loto 6/49?

Distribuie Loteria Română a anunțat într-un comunicat de presă faptul că duminică seară, 25 februarie, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.