Kristóf József- Lóránt se află la cel de-al doilea mandat de primar al comunei Aluniș. Dacă realizările din primul mandat sunt deja istorie, ne-am oprit asupra celor din actualul mandat, prezentate în interviul următor.
Reporter: Sub ce auspicii a început actualul mandat?
Kristóf Lóránt: Am început acest al doilea mandat cu inaugurarea sediului nou de Primărie. Este vorba de o modernizare și extindere a clădirii, lucrare începută în anul 2015 și finalizată un an mai târziu, investiție care s-a ridicat la suma de 120.000 de lei, fonduri din bugetul local. Am continuat cu achiziționarea din fonduri proprii a unui tractor, cu tot ce înseamnă încărcător frontal, tocător de resturi vegetale, la care s-a adăugat ulterior și un plug pentru dezăpezire, o remorcă, suma totală fiind undeva la 150.000 de lei. Astfel, am început să ne gospodărim singuri, să nu mai depindem de vreo firmă de deszăpezire, aspect care ne-a scutit de o cheltuială destul de mare. Ulterior, prin Grupul de Acțiune Locală, pe fonduri europene, am achiziționat și un buldoexcavator. Tot la începutul acestui mandat am continuat amenajaarea parcurilor de joacă. Dacă în primul mandat a fost unul la Aluniș, în acest mandat am început cu un parc la Fițcău, iar anul trecut am făcut un parc de joacă și la Lunca Mureșului. De asemenea, am început să reparăm trotuarele în Lunca Mureșului și Aluniș, de-a lungul drumului județean. În momentul de față avem în satului Lunca Mureșului în întregime trotuar, iar la Aluniș, în maxim o lună, de asemenea, vom avea trotuare pe întreaga lungime a satului, ceea ce înseamnă undeva la 6 kilometri de trotuare în cele două localități. Pentru o mai eficientă supraveghere a comunei, am reziliat contractul cu o firmă de pază, și am început să ne axăm mai mult pe supravegherea video. Dintr-un capăt în altul, în cele trei localități, supravegherea e acoperită, în special în zonele importante, extrem de benefice, lucru explicat prin scăderea semnificativă a infracțiunilor comise la nivel de comună.
Rep.: Legat de infrastructura rutieră, ce proiecte aveți?
K.L.: Anul 2017 a adus poate cel mai important proiect al acestui mandat, cel de asfaltare al străzilor din comuna Aluniș, proiect derulat prin PNDL II, în valoare de 6,5 milioane lei. Prin acest proiect se va asfalta peste 6 kilometri de străzi din comună. Practic, vor fi asfaltate toate drumurile comunale, mai pun unele porțiuni de străzi care ulterior au fost populate care nu au făcut obiectul acestui proiect dar care vor fi rezolvate din fonduri proprii. Termeniul final de execuție la acest proiect este anul 2021. Alt proiect derulat în acest mandat este cel derulat în cursul anului trecut cu sprijinul Consiliului Județean în valoare de 600.000 de lei, prin care s-au menajat rigole de scurgere, de la strada Gării în jos până la Podul Fițcăului și în centrul comunei.
Rep.: Legat de educație și sănătate, ce ați întreprins în acest ultim mandat?
K.L.: La Fițcău am reușit să modernizăm clădirea în care funcționează școala și grădinița, atât în exterior cât și în interior, lucrări care au costat undeva la peste 120.000 de lei. La Lunca Mureșului funcționează doar o grădiniță care a beneficiat de o reabilitare în urmă cu zece ani, iar la școala din Aluniș, modernizarea a fost finalizată în primul mandat pe baza fondurilor europene. În fostul sediu al CAP-ului exista o locație pentru birouri pe care am reușit să o reabilităm în cursul anului trecut, costurile ridicându-se undeva la 150.000 de lei. Am modernizat clădirea respectivă în așa fel încât am împărțit clădirea în trei componente în care funcționează Poșta, un birou pentru serviciul de Asistență Socială și o zonă de protecție pentru cei cu probleme în familie, respectiv un loc de cazare peste noapte pentru una sau două persoane, și nu în ultimul rând o zonă destinată unui cabinet stomatologic. Acest cabinet are toate condițiile necesare funcționării, mai puțin scaunul stomatologic, acesta urmând ori să fie achiziționat de către noi, ori să fie adus de cel care va lucra în acest cabinet.
Rep.: Canalizarea este un proiect care stagnează. Care este situația în prezent?
K.L.: Alimentarea cu apă la nivelul comunei este rezolvată, în schimb la canalizare avem mult discutata problemă care nu ține de noi, legată de Master-Planul județului. După lungi tergiversări în cursul anului trecut s-a finalizat procesul și s-a licitat din nou SF-ul. Sperăm ca în 2021 această investiție să reintre în normal, care însumează 6 kilometri de canalizare și o stație de epurare la nivelul comunei Aluniș. Cu acest nou SF am solicitat să renunțăm la stația de epurare, să fim legați prin Ideciul de Jos la stația de epurare din Reghin. Lucrăm, de asemenea, la un alt proiect prin care la acest proiect de canalizare să fie legate toate străzile din comună.
Rep.: O prioritate la nivelul Văii Mureșului Superior o reprezintă introducerea gazului metan.
K.L.: Un proiect la care am început să lucrăm este cel de introducerea gazului metan în comună, proiect derulat în comun cu alte patru comune, Deda, Rușii Munți, Brâncovenești și Vătava. Studiul de fezabilitate la nivel de comună a fost finalizat, acum se lucrează la o cerere de finanțare care se va depune în următoarea perioadă. Noi cei de pe Valea Mureșului Superior am fost oarecum văduviți de acest aspect, fapt pentru care ne agățăm de acest proiect extrem de benefic pentru locuitorii Văii Mureșului Superior. Avem, de asemenea, un proiect tot cu finanțare europeană, „Modernizarea și eficientizarea Sistemului de Iluminat Public” în valoare de 30.000 de euro. Proiectul a trecut de fazele premergătoare, urmează licitația pentru desemnarea firmei care va face lucrarea. În prima fază vor fi schimbate 230 de lămpi în toate cele trei sate, urmând ca în perioada următoare să fie acoperită întreaga comună.
Rep.: Sunteți mulțumit de realizările acestui mandat?
K.L.: Prin prima proiectelor enumerate mai sus, pot spune că a fost un mandat bun în care neam dat toată silința pentru a înfrumuseța și a ridica nivelul de trai din cele trei sate, Aluniș, Lunca Mureșului și Fițcău. Am toată convingerea că am făcut o treabă bună. Pe viitor avem proiecte mari la care avem toate șansele să le punem în aplicare. Aici mă refer la gaz, la canalizare, utilități extrem de importante pentru locuitori, la care se adaugă și alte proiecte frumoase.
Rep.: Care ar fi acestea?
K.L.: Am să mă opresc la unul în special, un vis de-al meu mai vechi, un proiect extrem de special, destul de greu de finalizat într-o perioadă scurtă de timp. Este cunoscut faptul că pe pășunea din Lunca Mureșului avem întăbulată o suprafață de teren de 10 hectare unde există un puț cu apă sărată. Vrem să punem în valoare acest loc, să facem o zonă de agrement. Ne-am exprimat dorința de a veni și un privat să investească, să facem un parteneriat public-privat care să dezvolte această zonă. Așteptăm un astfel de investitor, dacă nu vom încerca noi să facem acest lucru. Primul pas este acela că trebuie să obținem statutul de localitate turistică, și aici trebuie să lucrăm foarte mult. Nu știu de ce dar legea și birocrația e făcută oarecum pe invers, în sensul că, cum poți să devii localitate turistică când tu nu ai ceva? Din contră, dacă ai toate posibilitățile, natura a fost darnică cu tine prin aceste bogății, în loc să primești un ajutor și o finanțare să dezvolți zona și pe urmă implicit să devii o zonă turistică, lucru care automat atrage investitori. În schimb, noi trebuie prima dată să devenim o zonă turistică ca să putem depune proiecte în acest domeniu, al investițiilor în turism, ceea ce e oarecum, pe invers. Visăm la acest proiect, chiar dacă este unul foarte mare și greu de dus la îndeplinire. Important e că el există și vom face tot posibilul să-l realizăm.
A consemnat Alin ZAHARIE
Foto: József VARGA